Iarna-n pom s-a abătut

Iarna-n pom de-acum se-abate,
sufletu-i rămâne gol,
ramurile-s înghețate,
vântul, frigu-i dau ocol.

N-au rămas pe ram nici frunze,
vântul șuieră prelung,
s-a stricat cuibul de berze,
crângul, nu mai este crâng.

În curând albul zăpezii
un tablou de vis pictează
cu penelul viu al iernii,
pomul doarme și visează.

Moartă e natura toată
și-n tăcerea nopții albe,
crivățu-i stăpân pe soartă,
v-a-mbrăca pomul în salbe.

Ziua-i scurtă, noaptea lungă,
iarna e un lucru bun,
pomul n-are să se ducă,
ci va fi un pom străbun.

Iarna-n pom s-a abătut,
ciclul vieții nu-i înfrânt,
pomul nu se dă bătut
cât trăiește pe pământ.