![]() |
| Mihaela HURĂ - Dorohoi, jud. Botoșani |
JUCĂRIE
M-am gândit c-ar fi mai bine
să-mi pun inima în tine;
așa mică și ușoară,
n-ai s-o simți, n-o să te doară.
Hai, primește-o, ți-o dau ție!
Buclucașă jucărie -
când zâmbește, când se plânge,
mă tot sperii că se frânge
și n-am cheie-așa de mică
s-o repar, dacă se strică.
Mi-a spus tata, într-o seară,
că am inima sprințară
și-o să mă trădeze-odată
și-am s-o pierd, dac-o dau toată.
Eu n-am înțeles ce zice;
am cules stele pitice,
le-am înghesuit în mine
și-am crezut că mi-e mai bine.
Apoi le-am trimis spre tine.
Au ajuns? Nu știu... Ia spune:
s-au făcut stele nebune?
Și-au pierdut pe drum lumina?
Dacă da, a cui e vina?
Mai sunt stele mititele
și-am să mai culeg din ele.
Iar pe drumul către tine
m-aș trimite și pe mine...
O HIBERNALĂ
ÎNTÂMPLARE
S-o fi-ntâmplat ceva cu-această iarnă
în care ninge cu tristeți acide
și fulgi cu aripi de efemeride
în rime reci înghețul și-l răstoarnă.
S-o fi-ntâmplat ceva cu iarna noastră
în care ninge fără ocolișuri,
iar hohotele ies din ascunzișuri,
de râs, de plâns, de noapte grea, albastră.
Ce să se fi-ntâmplat cu noi, ce oare,
ce ghețuri ne mărșăluiesc prin minte,
de s-au înzăpezit pe cer cuvinte
și nici măcar „iubesc”-ul nu mai doare?
Această hibernală întâmplare...
INIMĂ-N ȘOTRON
Un om s-a-mpotmolit într-o răscruce
și patru căi i se deschid în față -
una spre-nalt. Și-a patra, unde duce?
Se uită omu-n jur, nehotărât,
nu izbutește una să aleagă,
gândindu-se că viața lui întreagă
a mers pe-același pașnic drum și-atât.
Îi pare mai ușor drumul spre ieri,
căci îi cunoaște fiecare piatră,
iar mâinele - cărbune nou în vatră -
poate fi râs sau poate fi tăceri.
Spre-nalt nici nu-ndrăznește să privească -
se simte mic, nevrednic de lumină,
captiv în ne-mblânzita rădăcină
ce nu-i îngăduie să se mai nască.
Răscrucea îl împinge mai departe,
dar el se teme să mai fac-un pas,
uitându-se mereu spre ce-a rămas
în urma lui - capitol vechi de carte.
Nehotărât, bolnav de neputință,
înspăimântat de mâine și de cer,
ridică omul fruntea și-n eter
își urlă renăscuta lui voință.
Cu pumnu-n care-a-nchis muritul ieri,
și-aruncă inima spre-a patra cale
ce s-a deschis în fața vieții sale,
spre veșnicie sau spre nicăieri.
Curajul lui a zămislit răsplată -




