Eugenia ZABULICA
Republica Moldova
BRAZDA
VREMII
Adânc ne îmbrăzdează vremea,
Trecând prin carne și prin oase,
E îndrăzneață, nu se teme
Să ne roadă-n zilele ploioase.
Încet, încet ne-mbogățește,
Acoperindu-ne cu argint,
Și dinții, ce ni-i prea rărește,
Îi toarnă-n aur, strălucind.
Cu zahăr venele-ndulcește,
Și toarnă plumb în talpa grea,
Cu pinteni buni, „prietenește",
Ne țintuiește când ea vrea.
Nu zăbovește să ne toarne,
Ea, săruri minerale multe
La-ncheieturi, și să răstoarne,
Omul trudit ca de pe-un munte.
Chiar pietricele și nisip
Adună-n carnea noastră vie,
Se străduie în fel și chip,
„Blajină", ea cu noi să fie.
Se-ngrijorează vremea tare
Și de căsuța cea cu prag,
Ca să n-avem problemă mare,
Ne pune-n mână un toiag.
Ea multe lucruri ne învață,
Trecându-ne prin foc și pară,
Nici nu-ți dai seama când te-nhață,
În brazda ei, și te-mpovară.
