Sărbători de iarnă, la români (antologie) - Angela Mândâcanu Muntean

Angela Mândâcanu Muntean
        Republica Moldova

                                                 SĂ NE-NTÂLNIM ÎN ALBUL ZĂPEZILOR

                                                     S-a coborât seara sub valuri de ceață pe coline

                                                     Și în jur tremurate voci îngână sfântul colind,

                                                     S-au așezat nămeții pe plaiuri și pe la mine,

                                                     Spre tine alerg pe drumuri in gheață tot răscolind.

                                                     Mi-au înflorit și-n iarna asta gânduri felurite,

                                                     Feeria nopții de Ajun cu tine vreau să o-mpart,

                                                     Dumnezeiesc colind lumină-ți căile umbrite,

                                                     Să ne-ntâlnim în albul zăpezilor ce ne despart.

                                                     Pe fiecare frunz-a toamnei mi-a picat o șoaptă ,

                                                     Pe fiecare adiere de vânt ți-am descântat,

                                                     De gândul rătăcitu-s-a atunci pe vreo treaptă,

                                                     Acum ți-l trimit spre necuprinsu-ți binecuvântat.

                                                     Mă arde-apusu-n gene, zăpada-n tâmple sclipește,

                                                     Rebelele gânduri se adună tot mai smerite,

                                                     Se-aprinde văzduhul cu lerui ler ce ne unește

                                                     Și flori de măr presar sub poala stelei răsărite.

                                                     Raza ei lumină-ne prin timpu-acesta fulguit

                                                     La ceas de taină-n Edenul poveștilor visate,

                                                     Să nu-mbătrânească năucitorul dor tânguit

                                                     Și nici chemările din mai vechiul colind lăsate.

       ASTĂZI S-A NĂSCUT HRISTOS

                   Ninge-ncet, frumos și lin

                        Peste casa noastră,

                             Fulgii la fereastră vin

                                  Ca s-o-mpodobeacsă.

                                        Bradul stă-ntr-un colț tăcut,

                                             Lemnele trosnesc,

                                                  Astăzi fiul s-a născut

                                                       Tatălui ceresc. 
                            
                                                             Maica ne tot povestește
                                                                   De-o iesle cu fân,         

                                                                         De micuțul ce zâmbește

                                                                               Împărat-stăpân.

     

                                                                               Și cum îngeri coborau

                                                                               Prin văzduh din stele,

                                                                               Cu făclii ce luminau

                                                                               Pruncu-n scutecele.

                                                                               Magi ce-aduc cu bucurie

                                                                                    Daruri pentru el:

                                                                                         Aur, smirnă și tămâie –

                                                                                              Rege-nfășețel.

                                                                                                   Îngeri cum cântau în cor                         

                                                                                                        Bucuria mare –

                                                                                                             Mântuirea tuturor –

                                                                                                                  Zi de sărbătoare.

                                                                                                                       Ninge-atâta de frumos,

                                                                                                                            Noi privim icoana,

                                                                                                                                 „Astăzi s-a născut Hristos!”,
                                                                                                                                      Ne tot spune mama...

                                                       COLINDA MEA BRODATĂ PE UN FULG

                                                       Să-asculți în timpul serii

                                                            Privind la chip de stea,

                                                                 Colinda nemuririi

                                                                      Șoptită abia-abia.

                                                                                             Ninsoarea să te prindă,

                                                                                        Să-ademinească lung,

                                                                                   Tu să-mi citești colinda

                                                                              Brodată pe un fulg.

                                                                    CINE, MAICĂ, TE COLINDĂ?

                                                                                                             Maică, cum e-n cer la tine,

                                                                                                        Când e seara de Crăciun?

                                                                                                   Unde pleci, sau cine vine

                                                                                              Să-ți ureze un an bun?!

                                                     Cine, maică, te colindă?

                                                          Cine-ți vine pe ospeți?

                                                               Și ce, maică, pui în pungă

                                                                    La fetițe și băieți?!...

       

Metamorfozele inimii > Mirela Marcoci - poezii de dragoste

Mirela marcoci - Spania

                                                      Fremătând iubirile

                                                      Ții minte prima vară,

                                                      vânam toate apusurile

                                                      și luna în fapt de seară,

                                                      ne mângâia săruturile.

                                                                     Când marea ne-asculta,

                                                                     tăcându-și la țărm valurile,

                                                                     nisipul mut, sculpta

                                                                     pe pânza plajei trupurile.

                                       Neștiutoare lume, dormea,

                                       noi ne-mpleteam visurile,

                                       întreg universul privea,

                                       cum îi furam sclipirile.

                                                                     Albastrul mă-nvăluia,

                                                                     oglinzând cerului, privirile,

                                                                     noaptea se-ncuia,

                                                                     cu noi fremătând iubirile.

                                       Ții minte prima vară,

                                       au înțepenit vremurile,

                                       iubite privește afară,

                                       ni s-au întors anotimpurile.

                                                                                      Nu vreau

                                                                   Nu vreau să-mbrățișez eternitatea,

                                                                   Ci doar în gând fugar să galopez,

                                                              Să-i mângâi penei albe puritatea,

                                                              Doar efemer cuvântul să-l veghez.

                                                    Nu vreau să îmi pavez drumul cu vise,

                                                    Poleite cu oarbe veșnicii,

                                               Ci doar cu țeluri ce mi-au fost promise,

                                               S-ating cu talpa mărgini de cipcii.

                                     Nu vreau să mor în dulcea nemurire,

                                     Să fiu nemuritoare cât trăiesc,

                                Să-nmoi penița în nesfârșire,

                                Cu-albastrul venelor să zugrăvesc.

                      Nu vreau să fiu doar un cobai al muzei,

                      Să fiu eu muza, tu al meu poet,

                 Să-ți sorb himeric din al roșu buzei,

                 Să fim rime pereche în duet...

            Roșu trandafir

     Trandafir cât de mândru ești,

     Cu petala roșul sângelui,

          Ah câte pasiuni trezești,

          Tremurând buza păcatului.

               Nu ți-e teamă că veștejești

               Singur sub mrejele iernii?

                    De ce nu înveți să iubești?

                    Curând vei rămâne cu spinii!

                              Vei dori să poți să prețui

                              Sărutul interzis în trecut,

                                   Te întrebi ce-ai putea dărui,

                                   Când roșu-n petală va fi slut.

                                             Te minți că trăiești din iubiri,

                                              Hrană de iluzii deșarte,

                                                   O himeră în oarbe priviri,

                                                   Parfum ce în aer se-mparte.

                                                        Petala îți va fi albit,

                                                        Pătată cu lacrimi de sânge,

                                                             Vei tânji dup-al tău venit,

                                                             Privind cum iarna te ninge.

                                                                  Trandafir ce mândru ai fost,

                                                                  Coroana plutește pe vânturi...

Sofia-Doina Gavrilă - Iași

         Când rostesc Eminescu

Când rostesc Eminescu, abia îl șoptesc

Numele tău barde, Luceafăr îngeresc,

Murmurând ca pe o sfântă rugăciune

Versul plin de farmec și înțelepciune.

Cinstind toată iubirea strânsă în cuvânt,

Și-ți cânt adesea, mai am un sigur dor,

Cu ramuri am împletit… pat lângă izvor.

Din ram de tei să-ți fac mândră cunună

Și un sfânt loc pe-a dacilor columnă,

Am pavat cu inimi calea spre infinit

De vei porni spre steaua care-a răsărit.

Aduceri aminte vor troieni cu flori

Lăcașul tău în cântec de privighetori,

Și lacrimi vor cade peste al tău mormânt

Iar toamna te va plânge cu ploaie și vânt…

De rostiți Eminescu, șoptiți în taină

Magicul cuvânt ce ne-a adus faimă,

Prin el s-a născut luceafăr românesc
Azi în versul meu toți românii te slăvesc!

                                                      Ninge peste tine teiul meu iubit

                                                         Ninge peste tine iubit tei nemuritor,

                                                         Bădiță Mihai, de tine ne este tare dor!

                                                         Umbra ta e-n toate și-n orice cuvânt,

                                                         Domnul Eminescu, cu drag eu te cânt!

                                                         Se-așează peste ramuri steluțele mii,

                                                         Te-aștept din negurile vremii să revii,

                                                         Prin blânda adiere a vântului poznaș,

                                                         Se scutură zăpada, la vechiul tău sălaș.

                                                Ninge peste tine teiul meu cel drag…

                                                Luceafărul a pășit peste-al lumii prag,

                                                Coroana-ți auresc sclipiri diamantine,

                                                Ah iubite Eminule, ce dor ne e de tine!

                                                Se vor naște iarăși planete sau alt soare

                                                Un Luceafăr la fel nicicând nu va răsare

                                                Privind sfântul tei mereu să ne amintim,

                                                Numele lui cu drag românii să-l cinstim.

                                   E domnul poeziei cel dintâi și cel din urmă,

                                   Pe fruntea înaltă-i așezăm a laurilor cunună,

                                   În versul nostru cel umil îi închinăm poeme,

                                   Sub teiul său acum nins, aștept să ne cheme.

                                   A fost o dată ca-n povești, a fost ca niciodată,

                                   Un tânăr bard din Ipotești cu vorba prea-înaltă,

                                   Care de mult scrie în cer doar slove de iubire,

                                   Din Iașul drag îi dăruim acum, iubire și cinstire.

                                   E iarnă și ninge ca-n poveste pe vechile alei,

                                   Doar eu și Veronica așteptăm sub bătrânul tei.

                                   Te-om aștepta iubite până-n ziua când teiul tău

                                   Ne va purta-n cer, cu mir sfânt în parfumul său.

                                                                                  Eminescu

 Eminescu nu mai poate fi,

numai un simplu nume,

pentru că este un Luceafăr

în lume cu renume,

ivit pe cerul României,

cu dulce grai și vorbă,

apărut într-un anume loc,

într-o Moldovă,

leagăn de doruri

și de codri,

într-un arhaic Ipotești,

cu minunate păduri

de goruni și izvoare,

plin de albastră floare ...

Un adolescent frumos

cu ochii mari și negri,

privind visător                                                                                         

”La steaua care-a răsărit”,

întrebându-se ,

„De ce nu-mi vii„

când rugininește frunza prin vii,

îndrăgostit de parfumul de tei

ce floarea-și ningea pe alei.

Pe lângă plopi fără soț,

adesea el trecând,

comoară sfântă ne-a lăsat,

cântând iubirea pe pământ.

Astăzi de-acolo de unde ești,

să ne veghezi Luceafăr blând,

nemuritor în ceruri,

nemuritor pe-acest pământ,

o candelă noi ți-om aprinde

sub teiul tău cel sfânt!

Poeți contemporani: Adriana Papuc - poezii de iarnă

Adriana PAPUC - Mioveni, Argeș

Poveste de iarnă

Îmbraci ȋn alb pe unde treci, natura
Şi fulgi de nea ușor așezi pe ram,
Nu pot să-ṭi deslușesc nicicum făptura,
Te desenez cu degetul pe geam.

În casă arde focul și e bine,
Trosnește lemn de brad ȋn șemineu,
Te-aș invita-năuntru și pe tine,
Ṭi-aș oferi chiar balansoarul meu.

Îmi plac poveștile la gura sobei,
Astăz,i ca-n alte ierni mi le-amintesc,
Hai, intră Iarnă, doar un ceai să bei
Sunt singură, cui să le povestesc?

A fost odată cred, ca niciodată,
Demult, ȋntr-un ṭinut ȋnzăpezit,
O fată, tot ca tine ȋngheṭată…
Dar ce faci Iarnă, iar ai aṭipit?

S-a stins în vatră focul, e cenușă
Hai, du-te, ieși pe unde ai intrat,
Strecoară-te ușor pe lȃngă ușă,
Povestea ȋncă nu s-a terminat !

Mă ghemuiesc tăcută-n balansoar
Privind prin sticlă, stelele pe cer,
Poate-l zăresc numai o clipă doar
Pe Moșul drag, nu vreau nimic să-i cer.

                                                                                                                                     Ninge

Ninge iar, ei și ce dacă!

Se îmbracă-n pormoroacă

Toți copacii de pe dealuri,

Vantul face valuri, valuri

Prin nămeți.

Peste noapte, Gerul pictor,

Deseneaza flori de gheață

Pe la geamuri.

Ninge iar și ce, nu-ți place

Că ninsoarea nu-ți dă pace?

Joacă-n aer fulgi pufoși,

Plini de viață, moi, frumoși

Peste oraș, peste sat,

Umblă vestea pe la noi,

Că se vor preface-n ploi

Și-i păcat.

Scrisoare deschisă

Îți scriu azi o scrisoare, Moș Crăciun
E încă timp și sper că va ajunge,
Am să te rog să fii ceva mai bun
Cu țara mea, ce suferă și plânge.

Când vei veni, în seara de Ajun
Vei poposi pe glia cea străbună,
Aș vrea, s-asculți ideea ce-ți propun:
Să colindăm prin țară împreună.

Sunt în cămine mulți copii orfani,
Abandonați de cei ce le-au dat viață
Din sărăcie poate, bieți sărmani
Ce nu primesc din dragoste, povață.

Am să-ți arăt pensionari în țară
Care-au muncit o viață pentru pâine,
Azi, duc o bătrânețe prea amară
Fără speranță-n ziua care vine.

Azilele sunt pline de părinți,
Uitați de pruncii răspândiți prin lume,
Care se vor întoarce pricopsiți
Și vor găsi numai pe cruci, un nume.

Vreau să privești la biata țărișoară
Ce luptă, ca să iasă la liman,
Chiar dacă sănătatea-i e precară
Și nu mai dă pe-nvățământ, un ban.

După cum vezi, ți-am scris mai dinainte
Și personal, nu ți-am cerut nimic,
Dar, dă-ne tuturor mai multă minte,
Poate alegem răul cel mai mic!