România

România

joi, 1 octombrie 2020

Michaiela Boancăș - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020

 








  Michaiela BOANCĂȘ
               Italia

                     CINE N-A PLÂNS DE DRAGOSTE RĂNITĂ

                                  Aș vrea să cred că nu-i adevărat...
                                       Că anii ce-au trecut m-au vindecat
                                            De-o ran-adâncă ce-n inimă îmi sapă,
                                                 Ne mai dorind nimic, nici să mănânc, nici apă.

                                                      Cine n-a plâns de dragoste rănită...
                                                           Strângând din dinți în noapte, ghemuită,
                                                                Și legănându-și copul, în brațe-nfăsurat,
                                                                     Cu gândul la sărutul ce nu l-a căpătat?

                                                                          Asta sunt eu, „fragilă,-nfiptă-n cui”
                                                                               Cu capu-n nori, și inima hai-hui...
                                                                                    Degeaba îmi ești tare, nu glumești,
                                                                                         Trăind în astă lume, neștiind ca să iubești!




                                                                       LA STEAUA TA

                                              La steaua ta mă uit mereu
                                                   Și-atât de tare strălucești,
                                                        Încât Poete al meu, mi-e greu,
                                                             Să pot să cred că nu mai ești!

                                                                            Tu nu te stingi atât cât sunt
                                                                       Și cât văd eu cu ochii mei...
                                                                  Îndrăgostiți, pe-acest pământ,
                                                             Și pe cărare, mândri Tei!

                                              N-ai cum să vrei să nu mai fi
                                                   În mintea mea și-a tuturor,
                                                        Cât fără număr plopi oi ști,
                                                             Și buciumul cântă de dor!

                                                                             Iar cât or fi în crâng izvoare,
                                                                        Tu ai să strălucești de sus,
                                                                   Și-o să ne-ncânți pe fiecare,
                                                              Cum face soarele-n apus!




 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu