Italia
CINE N-A PLÂNS DE DRAGOSTE RĂNITĂ
Că anii ce-au trecut m-au vindecat
De-o ran-adâncă ce-n inimă îmi sapă,
Ne mai dorind nimic, nici să mănânc, nici apă.
Cine n-a plâns de dragoste rănită...
Strângând din dinți în noapte, ghemuită,
Și legănându-și copul, în brațe-nfăsurat,
Cu gândul la sărutul ce nu l-a căpătat?
Asta sunt eu, „fragilă,-nfiptă-n cui”
Cu capu-n nori, și inima hai-hui...
Degeaba îmi ești tare, nu glumești,
Trăind în astă lume, neștiind ca să iubești!
LA STEAUA TA
Și-atât de tare strălucești,
Încât Poete al meu, mi-e greu,
Să pot să cred că nu mai ești!
Tu nu te stingi atât cât sunt
Și cât văd eu cu ochii mei...
Îndrăgostiți, pe-acest pământ,
Și pe cărare, mândri Tei!
Și cât văd eu cu ochii mei...
Îndrăgostiți, pe-acest pământ,
Și pe cărare, mândri Tei!
N-ai cum să vrei să nu mai fi
În mintea mea și-a tuturor,
Cât fără număr plopi oi ști,
Și buciumul cântă de dor!
În mintea mea și-a tuturor,
Cât fără număr plopi oi ști,
Și buciumul cântă de dor!
Iar cât or fi în crâng izvoare,
Tu ai să strălucești de sus,
Și-o să ne-ncânți pe fiecare,
Cum face soarele-n apus!
Și-o să ne-ncânți pe fiecare,
Cum face soarele-n apus!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu