„Mărțișor - tradiție daco-tracă” - Marilena Perijoc

    Marilena Perijoc
Giurgiu, jud. Giurgiu

                         BĂTRÂNA DOCHIA

                       Bătrâna Dochia avea o fiică

                            Ce era vitregă, nu o iubea.

                                 Urând-o a trimis-o pe cea mică

                                      La un izvor în plină vreme rea.

 

                                           Să-i spele o haină și să i-o albească

                                                Chiar dacă iarna-i îngheța pe toți.

                                                     Iar fata a încercat să reușească,

                                                          Să spele haina neagră n-avea sorți.

                                                                          Atunci în calea ei văzând cum plânge

                                                                     A apărut un bărbat, Mărțișor,

                                                                I-a oferit o floare ca un sânge

                                                           Cu alb pe-alocuri și miros ușor. 

 

                                                      A sfătuit-o să creadă-n magie

                                                 Și să încerce haina a o spăla.

                                            În suflet o speranță îi învie,

                                       Ea haina încă o dată curăța.

 

                       Iar Dochia mirată de ce vede

                            Privi atentă, floarea i-a zărit,

                                 C-a venit primăvara prinse- a crede,

                                      Cu turmele spre munte a pornit.

 

                                           În mersul ei a aruncat cojoace

                                                Gândind că soarele va apărea,

                                                     Dar venind, frigul, prinse să se joace

                                                          În vârf de munte, era vreme rea.

 

                                                                          Iar ea și oile au devenit pietre,

                                                                               Sub ochii tânărului Mărțișor.

                                                                                    Bine cu rău se luptă-n multe vetre,

                                                                                         Albul și roșul au rămas simbol.

                                                                                         LEGENDA PRIMĂVERII

                                                                                   Legenda primăverii ne-amintește

                                                                              De o fetiță ce iubea dreptatea.

                                                                         Părinții, frații ei în răutate,

                                                                    Într-un deșert și-au construit cetatea.

 

                                                               Iar într-o zi fetița Primăvara

                                                          Din fumul negru-al urii a evadat.

                                                     Cu capu-n jos mergând și-a dus povara

                                                Chemată magic de un glas înfundat.

 

                          Și obosită a căzut se pare

                               Pentru-a ajunge-ntr-un loc mai frumos,

                                    Sărăcăcios, într-o lumină mare

                                         Căci era casa Domnului Hristos.

 

                                              Dorința ei a fost să se răzbune

                                                   Pe răul ce-a cuprins familia,

                                                        Iar Dumnezeu sperând la fapte bune

                                                             Trimise frigul în deșert să-i ia.

 

                                                                                    Cuprinși de remușcări se tânguiră

                                                                               Cerându-și fata dragă înapoi.

                                                                          Și auzindu-i aceasta se miră,

                                                                     Dorind să-i ușureze de nevoi.

 

                                                                În chip de înger pe pământ trimisă

                                                           Natura înverzea unde pășea,

                                                      Familia poveste lasă scrisă,

                                                 Ne-o aminti să nu facem ca ea!

                                                        MĂRȚIȘORUL

                                                   Soarele zâmbeşte mândru

                                              Arătând la toţi în cale,

                                         Că-n pădurile de cedru

                                    Primăvara merge agale.

                                    Fericită împleteşte

                                         Fir de aţă într-o magie,

                                              Vrea să lase în ferestre

                                                   Semn de mare bucurie.

                                                         Roşul ce trezeşte a viaţă,

                                                    Albul tot purificând,

                                              Din măreţu-i ghem de aţă

                                          Talismane împărţind.

                                          Bucuria ei se întinde,

                                               Toate se trezesc la viaţă.

                                                    Fetele la piept şi-or prinde

                                                         Şnurul împletit din aţă.

                                                          Mai apoi spre mândrul soare

                                                     Vor înălţa ca o rugă

                                                 Mărţişoare rugătoare,

                                            Pistruii să nu le-ajungă!

Poeți contemporani - Constantin-Nicolae Gavrilescu - Anotimpul iubirii

Constantin-Nicolae GAVRILESCU


               CÂND SUFLETUL VA ÎNFLORI

                    Când sufletul va înflori
                    deschisă-i calea spre iubire,
                    în zorii zilei fără nori
                    palpită inima-n neştire.

                              Va curge sângele prin vene
                              înflăcărat de focul firii,
                              şi-n veci de veci el va rămâne,
                              simbolul veşnic al iubirii.

                                        Amorul va striga din nou,
                                        va chiui de bucurie,
                                        va-ntoarce cerul un ecou
                                        ca-n toată lumea să se ştie.

                                                  Când sufletul va înflori
                                                  aşa cum înfloreşte-o floare,
                                                  va fi şi azi cum a fost ieri,
                                                  va fi acea iubire mare.

                                                                 Lasa-vom poarta inimii
                                                                 deschisă larg, ca să primească
                                                                 fiorii dragostei dintâi,
                                                                 și viaţa să ni se-mplinească.

                                                               VOI FI VISAREA DRAGOSTEI ETERNE

                                                                   Am fost, voi fi visarea dragostei eternă,

                                                                   lăsa-voi clipa fanteziei de-a aşterne
                                                                   din gând frumos, în nopţile cu lună plină
                                                                   şi pân-n zori, iubirea ca florile perene.

                                                    Să fie călăuză amorului intens,
                                                    magia dulce-a clipei noastre de-mplinire,
                                                    care, în tot frumosul astăzi a cuprins
                                                    întreaga galaxie iarăşi, de iubire.

                                     Am fost, şi iar voi fi cu-alean în pragul nopţii,
                                     la pieptu-mi să te ţin, de dragoste plângând
                                     să fiu în zorii răsăriţi ai dimineţii,
                                     cel licăr ce-a crescut duios, noaptea în gând.

                                                                Şi să-nteţim noi flacăra ce ţine trează
                                                                veşnic, lumina vieţii vie pe Pământ,
                                                                să demonstrăm că dragostea nu încetează,
                                                                învăluie-n plăcere suflet,  dezmierdând.

                                                                          Am fost, dar iarăşi sunt pe veci îndrăgostit,
                                                                          şi clipa feeriei liber-am s-o las,
                                                                          dorind cu gând arzând, de-a fi mereu iubit,
                                                                         de-a te iubi cu foc femeie,-n fiecare ceas. 

                  MI-A DĂRUIT DESTINUL TOTUL

                                Când m-am îndrăgostit de tine,

                                natura toată a-nflorit,

                                     corola florilor perene

                                     de vânt, zburat-a spre zenit.

                                          Și era pajiștea-mbrăcată

                                          cu toate florile din gând,

                                               privirea mea ușor plecată,

                                               cu ea doream să le cuprind.

                                                    În mijloc erai tu, supremă,

                                                    spre tine alergam grăbit,

                                                         să-ți mângâi silueta-ți demnă

                                                         și chipul tău cel mult iubit.

                                                         Natura toată era vie

                                                         albinele zburau de zor,

                                                    iar păsările pe câmpie

                                                    cântau în triluri, despre-amor.

                                               Atunci am spus, că pentru mine

                                               venit-a vremea să mă-nsor,

                                          căci lângă tine-mi va fi bine,

                                          frumoasa mea cu chip de dor.

                                     Mi-a dăruit destinul totul,

                                     pe zâna blondă din decor,

                                ca tu să faci cu mine-ntregul

                                și eu cu tine să mă însor.

Poeți români contemporani la Sărbătoarea Paștelui - Anișoara Gurău

Anișoara Gurău, România

                                                                            CONTOPIRE

                                                                                                   Aud... planset, tipat, vaiet,
                                                                                              toate lungi ca un ecou
                                                                                         patrunzand la mine-n suflet,
                                                                                    aud... durerea din nou.

                                           Ma cutremur si mi-e teama.
                                                Ma patrunde chinul Tau,
                                                     ma izbesc de zidul mortii,
                                                          lacrima curge din nou.

                                                                                                   Si ma contopesc cu focul
                                                                                              de durerea ce o duci,
                                                                                         sunt acolo si vad cum,
                                                                                    cari povara grelei cruci.

                                           Ma ucid ranile Tale.
                                                Chinu-i greu de indurat,
                                                     ai fost omorat pe cruce
                                                          ca si eu sa fiu iertat.

                                                                                                   Iisuse, Marite Doamne,
                                                                                              din morti Tu ai inviat,

                                                                                         preaslavit sa fii de-a pururi,
                                                                                    ca ne-ai binecuvantat!

             TACERE...

           Maine, e tacere...
                se simte chin, durere,
                     piroane mari
                          batute-n palme...
                               si curge sange,
                                    sufletul mi-e greu
                                         si plange.
                                              Atata jale...,si iar durere,
                                                   un ultim oftat...
                                                        apoi tacere.
                                                             O Vinere Neagra
                                                                  cu inimi impietrite,
                                                                       femei merg agale
                                                                            sunt triste, cernite.
                                                                                 E mult-apasare
                                                                                      si chin si durere,
                                                                                           e Vinerea Neagra...
                                                                                                E zi de tacere.

                                                                                             CONEXIUNE

                                                                                M-am conectat la tot ce este frumos
                                                                           Și plăcut ochiului...
                                                                      La florile pomilor fructiferi din livadă,
                                                                 La bobocii lalelelor nerăbdătoare
                                                            Să-și arate culoarea..
                                                       La cerul plumburiu din care cerne
                                                  Necontenit ploaia.
                                             M-am conectat cu văzduhul
                                        Și m-am aliniat cu tristețea
                                   Gândului că Iisus va fi răstignit
                              Și batjocorit pe cruce
                         În Vinerea Neagră...
                    Mă contopesc cu trăirea Sa
                                                                De-acum 2000 de ani
                                                                     Și mă dor rănile Lui...
                                                                          Mă conectez cu resemnarea
                                                                               Că v-a Învia a treia zi după Scripturi.
                                                                          Emoții infinite îmi străbat ființa
                                                                     Picioarele îmi tremură când eu,
                                                                Voi fi acolo, în Casa Ta, asteptând
                                                           Să iau lumina Ta și să cântăm
                                                      Cu nemărginită bucurie și fericiți,

                                                                                                         HRISTOS A ÎNVIAT!

Poeți români contemporani închină odă femeii mamă, soră, soție, fiică - Marilena Perijoc

 Marilena Perijoc - Giurgiu

               PLECĂCIUNE MAMĂ!

          De ziua ta femeie-ţi culeg stele,

               O jertfă pe al mamei sfânt altar.

                    Şi strălucind să îţi transmită ele

                         Că dăruirea ta nu e-n zadar.

                              Tu te-ai născut la prunci să fii făclie,

                                   Să te consumi din dragoste de ei.

                                        Şi mai apoi chiar şi din veşnicie,

                                             Veghezi ca să respecte al tău temei.

                      Te preţuiesc şi munţii şi câmpia,

                           Iubită eşti de soare şi de ploi.

                                Dai viaţa ta în schimb cu bucuria

                                     De a-ţi creşte pruncii fără de nevoi.

                                          Se cade să te preţuim femeie,

                                               Să nu uităm că Dumnezeu ţi-a dat

                                                    Puterea de-a aduce o scânteie,

                                                         O altă viaţă de-a ta duplicat.

                                                              O plecăciune azi ţi se cuvine

                                                                   Şi-n fiecare zi ce va veni,

                                                                        Căci lumea noastră a început cu tine

                                                                             Şi niciodată nu va încremeni.

                                    

                                                                                                    MULŢUMESC MAMĂ!

                                                                                                    Mă ceartă când greşesc,

                                                                                               Mă apără de rău.

                                                                                          Şi oricât am să cresc,

                                                                                     Rămân copilul său.

                                                                                Dacă un dor îmi vine,

                                                                           Îmi şterge lacrima.

                                                                      Un ochi atent spre mine

                                                                 Tot timpul va avea.

                                                            Chiar dacă pe-a ei frunte

                                                       Mai scrijelesc o cută,

                                                  Stârnindu-i furtuni scurte

                                             Sau poate o umbră mută,

        Va fi mereu atentă

             Veghind cu dragoste

                  Şi-n preajma mea prezentă

                       Dorind să mă apere.

                       Îţi mulţumesc azi mamă

                            Pentru a ta rabdare!

                                 Inima mea te cheamă

                                      Mereu cu-nfrigurare.

                                           Şi dacă eşti cu mine

                                                Nimic rău nu m-atinge,

                                                    Sunt apărat de tine,

                                                         Iubirea, nu se stinge!