„Mărțișor - tradiție daco-tracă” - Marilena Perijoc

    Marilena Perijoc
Giurgiu, jud. Giurgiu

                         BĂTRÂNA DOCHIA

                       Bătrâna Dochia avea o fiică

                            Ce era vitregă, nu o iubea.

                                 Urând-o a trimis-o pe cea mică

                                      La un izvor în plină vreme rea.

 

                                           Să-i spele o haină și să i-o albească

                                                Chiar dacă iarna-i îngheța pe toți.

                                                     Iar fata a încercat să reușească,

                                                          Să spele haina neagră n-avea sorți.

                                                                          Atunci în calea ei văzând cum plânge

                                                                     A apărut un bărbat, Mărțișor,

                                                                I-a oferit o floare ca un sânge

                                                           Cu alb pe-alocuri și miros ușor. 

 

                                                      A sfătuit-o să creadă-n magie

                                                 Și să încerce haina a o spăla.

                                            În suflet o speranță îi învie,

                                       Ea haina încă o dată curăța.

 

                       Iar Dochia mirată de ce vede

                            Privi atentă, floarea i-a zărit,

                                 C-a venit primăvara prinse- a crede,

                                      Cu turmele spre munte a pornit.

 

                                           În mersul ei a aruncat cojoace

                                                Gândind că soarele va apărea,

                                                     Dar venind, frigul, prinse să se joace

                                                          În vârf de munte, era vreme rea.

 

                                                                          Iar ea și oile au devenit pietre,

                                                                               Sub ochii tânărului Mărțișor.

                                                                                    Bine cu rău se luptă-n multe vetre,

                                                                                         Albul și roșul au rămas simbol.

                                                                                         LEGENDA PRIMĂVERII

                                                                                   Legenda primăverii ne-amintește

                                                                              De o fetiță ce iubea dreptatea.

                                                                         Părinții, frații ei în răutate,

                                                                    Într-un deșert și-au construit cetatea.

 

                                                               Iar într-o zi fetița Primăvara

                                                          Din fumul negru-al urii a evadat.

                                                     Cu capu-n jos mergând și-a dus povara

                                                Chemată magic de un glas înfundat.

 

                          Și obosită a căzut se pare

                               Pentru-a ajunge-ntr-un loc mai frumos,

                                    Sărăcăcios, într-o lumină mare

                                         Căci era casa Domnului Hristos.

 

                                              Dorința ei a fost să se răzbune

                                                   Pe răul ce-a cuprins familia,

                                                        Iar Dumnezeu sperând la fapte bune

                                                             Trimise frigul în deșert să-i ia.

 

                                                                                    Cuprinși de remușcări se tânguiră

                                                                               Cerându-și fata dragă înapoi.

                                                                          Și auzindu-i aceasta se miră,

                                                                     Dorind să-i ușureze de nevoi.

 

                                                                În chip de înger pe pământ trimisă

                                                           Natura înverzea unde pășea,

                                                      Familia poveste lasă scrisă,

                                                 Ne-o aminti să nu facem ca ea!

                                                        MĂRȚIȘORUL

                                                   Soarele zâmbeşte mândru

                                              Arătând la toţi în cale,

                                         Că-n pădurile de cedru

                                    Primăvara merge agale.

                                    Fericită împleteşte

                                         Fir de aţă într-o magie,

                                              Vrea să lase în ferestre

                                                   Semn de mare bucurie.

                                                         Roşul ce trezeşte a viaţă,

                                                    Albul tot purificând,

                                              Din măreţu-i ghem de aţă

                                          Talismane împărţind.

                                          Bucuria ei se întinde,

                                               Toate se trezesc la viaţă.

                                                    Fetele la piept şi-or prinde

                                                         Şnurul împletit din aţă.

                                                          Mai apoi spre mândrul soare

                                                     Vor înălţa ca o rugă

                                                 Mărţişoare rugătoare,

                                            Pistruii să nu le-ajungă!

„Mărțișor - tradiție daco-tracă” - Maria Matei (pseudonim)

Maria Matei
     Italia

                                           POVESTEA MĂRŢIŞORULUI

     Cred că ştiţi cu toţii că astăzi este 1 Martie, iar noi, copiii, primim mărţişoare de la cei dragi, dar dăruim şi noi la rândul nostru. După ce am termiat de oferit mărişoare mamei, doamnei învăţătoare şi prietenelor mele, m-am îndreptat spre casa bunicuţei pentru a o îmbrăţişa şi a-i da mărţişorul special cumpărat pentru ea.

     - Dragă Mihaela, ce mult mă bucur că te văd! mi-a spus încă de la intrare.

     - Şi eu mă bucur, bunicuţa mea iubită! i-am răspuns, apoi ne-am oferit reciproc câte un mărţişor , iar eu am ţinut să-i recit o poezie pe care am învăţat-o anume şi pe care vreau să  v-o spun şi vouă:

                                                                     „MĂRŢIŞORUL

                                                                     Nişte fete mărişoare

                                                                     Lucrează la mărţişoare:

                                                                     Două fire răsucite

                                                                     Devin şnururi făurite

                                                                     Firul alb e puritate

                                                                     Iar cel roşu, sănătate.

                                                                     Eu mi-am pus o brăţăruşă

                                                                     Să arăt ca o păpuşă.

                                                                     Mărţişorul e românesc

                                                                     De-accea  tare mă mândresc.”

     Bunica mi-a mulţumit cu ochii uşor înlăcrimaţi pentru că a emoţionat-o gestul meu. Apoi, ne-am aşezat la o măsuţă pe care a umplut-o cu prăjiturele făcute în casă de ea, anume pentru mine. Îmi place mult de ea, pentru că ştie o mulţime de lucruri, este bună la suflet şi prepară tot felul de bunătăţi.

     - Buni, tu ştii că eu o prietenă în Franţa şi una în Germania, nu ?

     - Da, dragă, îmi amintesc. S-a întâmplat ceva cu ele ?

     - Nu, dar le-am trimis câte un mărţişor şi amândouă m-au întrebat ce este şi ce semnifică. În viaţa lor nu au auzit de aşa ceva, nici ele şi  nici părinţii sau bunicii lor.

     - Normal, mi-a răspuns senină, ţine doar de tradiţia  noastră a românilor. Originile sărbătorii nu sunt cunoscute cu exactitate. Unii etnologi consideră că ar fi de origine traco- dacă şi că are ca punct de plecare străvechile practici rituale  şi ţinea de credinţele şi practicile agrare. Prima zi a lunii martie este considerată prima zi a primăverii.

     - Înţeleg că simbolul venirii mărţişorului este o datină precreştină, nu ?

     - Da, draga mea, ai dreptate. La început mărţişorul era o monedă găurită de aur, argint sau alamă cu două fire răsucite ce era pus de părinţi copiilor lor pentru a fi apăraţi de bolile pe care le aducea primăvara. Aşadar, iniţial a fost o amuletă, un talisman iar puterea lui se regăsea, mai ales, în firele răsucite, care, se credea că apărau de duhurile rele.

     - Care este semnificaţia celor două fire colorate ?

     - Au mai multe semnificaţii: lupta vieţii asupra morţii, a sănătăţii asupra bolii... de aceea se credea că această amuletă este aducătoare de noroc şi fericire, mai ales că era purtată în general de persoanele tinere, sensibile.

     - Exista o oră anume când se punea mărţişorul ?

     - Nu chiar o oră anume, pentru că nu prea existau ceasuri pe atunci, dar se punea dimineaţa foarte devreme, înainte de răsăritul soarelui sau o dată cu apariţia lui.

     - Ştii şi cât timp trebuia păstrat la piept ?

     - Minimum nouă zile, dar mai existau şi alte termene: până la apariţia pe cer a lunii pline, până la venirea berzelor ori până la înflorirea pomilor fructiferi.

     - Dar eu chiar am văzut legată o aţă de mărţişor de un pomişor înflorit, parcă era un zarzăr !

     - Te cred, încă se mai păstrează acest obicei. Se pune firul pe ramul înflorit ca să rodească frumos copacul respectiv, să fie iubit de oameni pentru roadele sale bogate asemeni mărţişorului. Oricine apreciază un pom plin cu fructe gustoase şi sănătoase, nu?

     - Cum să nu, mai ales eu! am răspuns râzând. Atunci rămâne stabilit, buni: când înfloresc copacii din grădina ta, o să le legăm aţele de la mărţişoare, da ?

     - Bineînţeles, scumpa mea nepoţică!

     - Dar acum am văzut că există şi brăţări şi un fel de coliere care se fac din şnur de mărţişor.

     - Ştiu, Mihaela, dar şi deprinderile astea s-au moştenit din timpuri străvechi. În multe săpături arheologice din România s-au găsit mărţişoare  cu o vechime mai mare de opt mii de ani. Aveau forma unor pietre de râu vopsite în alb şi roşu, erau înşirate pe o aţă şi se purtau la gât.

     - Serios? N-am ştiut. Credeam că e ceva apărut recent.

     -Pe măsură ce omul a avut la îndemână mai multe materiale a tot diversificat şi îmbunătăţit aceste obiecte care sunt foarte frumoase, trebuie să recunoaştem.

   - Da, sunt frumoase, îmi plac mult. Dar mai ştii şi alte lucruri legate de mărţişor ?

     - Sigur că ştiu, o bunică ştie o mulţime de lucruri! Ţi-am spus ce se făcea cu şnurul, dar nu ţi-am spus ce se făcea cu bănuţul respectiv.

     - A, da! Ce se făcea?

     - Se cumpărau vin roşu, pâine şi caş proaspăt ca să aibă faţa albă precum caşul şi rumenă asemeni vinului roşu.

     - Ce chestie! Dar Baba Dochia are şi ea vreo legătură cu mărţişorul?

     - Sigur că da, dar sunt multe legende pe tema asta: unii o consideră mama lui Dragobete, alţii o văd ca pe întruchiparea Marii Zeiţe a Pământului, iar alţii cred că era o bătrână capricioasă care se purta urât cu nora ei şi care fiind cu oile la păscut după ce şi-a abandonat , pe rând, cojoacele  a fost transformată în stană de piatră pe Muntele Ceahlău, împreună cu oiţele ei.

     - Dar primele nouă zile ale lunii martie au vreo legătură cu ea?

     - Cred că da, de aceea se numesc "babele" sau " zilele babei". Se ştie că în această perioadă timpul este foarte schimbător şi capricios asemeni felului de a fi al Babei Dochia.

     - Deci, înainte se credea în puterea magică a mărţişorului! am concluzionat.

     - Da, astăzi nu se mai crede, a rămas ca un obicei de a -l dărui cuiva drag.

     - Ce multe lucruri interesante am aflat de la tine! Sunt foarte norocoasă că am o bunică aşa grozavă.

     -O, îţi mulţumesc scumpa mea! Iar tu eşti o nepoţică extraordinară şi ai moştenit această sete de cunoaştere de la mine.

     Ne-am îmbrăţişat, mi-am luat rămas bun şi am plecat acasă , ca să am timp să-mi fac temele, dar vreau să vă mărturisesc că am petrecut câteva ore fantastice alături de bunica mea.