Am lăsat a mea iubire, versuri Constantin Gavrilescu

Drumu-i greu şi lung îmi pare
Când mă-ntorc din nou în ţară,
Am lăsat a mea iubire
Scumpa-mi mare, dar mă doare.

Marea e a mea mireasă
O iubesc de când mă ştiu,
Când mă-ntorc la mine acasă
Fără ea va fi pustiu.

Ce-o să fac atunci când noaptea
Mă voi duce la culcare?
Pân' să adorm, unde-i e şoapta?
Unde-i vuietul ei mare?

Drumu-i greu dar am plecat,
Făr' de-a ei îmbrăţişare,
Dar sunt însă împăcat,
I-am furat o sărutare.

Într-a zilei strălucire
I-am şoptit timid în glas:
Te iubesc. Rămâi cu bine!
Am plecat... tu, ai rămas.

De pe punte

De pe punte văd doar marea,

văd şi ţărmul uneori,

cât de-ntinsă este zarea

când e cerul fără nori.

Azimut e infinitul

ce-l percepem din priviri,

unde marea cu-orizontul

îşi dau locul de-ntâlniri.

De pe punte văd doar valuri

ce-n tangaj se-ntrec de zor,

văd şi pescăruşi în stoluri

ce valsează-n dansul lor.

Văd pe creastă stropi răzleţi

dansul lor pluteşte-n zbor,

pare că sunt prea îndrăzneţi,

de aceea  cad şi mor.

De pe punte văd doar portul,

iar în dane văd vapoare,

ce-şi descarcă iar transportul

ca să ia drum nou pe mare.