România

România

sâmbătă, 13 aprilie 2019

Din lirica Angelei MUNTEAN-MÂNDÂCANU


                                                                          Angela MUNTEAN-MÂNDÂCANU
                                                                                                                        Republica Moldova

                        OGLINDA ABĂTUTĂ

                      Oglinda abătută-n dimineață
                           Îmi piaptănă o tâmplă argintie,
                                Dar îmi zâmbește vizavi în față,
                                     Dându-mi binețe-n ziua ce-o să fie.

                                          Cât gându' înăbușit i l-am rostit,
                                               Și-a mistuit un cuget pe ascuns,
                                                    Dar azi, când nepoțica m-a trezit,
                                                         Eu grija ,,ei” n-o port, parcă-n adins.

                                                               Mi-am dojenit oglinda supărată,
                                                                    Lipind o frunză galbenă pe ea,
                                                                         Spunând să nu-ndrăznească niciodată
                                                                              Să fie abătută-n fața mea.







                                                      
                                               


                                                                                                                                                                                              
                                                                                                                                                                                    
                                                         

                                                                                                      DOAMNE, FĂ SĂ VINĂ MAMA

                                                                                                                    Doamne, fă să vină mama,
                                                                                                               C-a plecat de-un an de zile,
                                                                                                          A trecut de-acum și toamna,
                                                                                                     Dar măicuța nu mai vine...

                                                                                                 Ne-a lăsat cu bunicuța
                                                                                            Pe toți trei, o ascultăm,
                                                                                       Doar când scârție portița
                                                                                  Noi în prag toți alergăm.

                                                                             Doamne, fă să vină mama,
                                                                        Nu vreau bani, nici jucrii,
                                                                    Vreau să mă cuprindă mama,
                                                               Iar eu părul să-i mângâi...   

                                                                                                                                                                                  














                                                                        NU CĂUTA RĂSPLATĂ

                                                                                 Nu căuta răsplată
                                                                            La orice pas făcut,
                                                                       Căci soarta câteodată
                                                                  Iubește cu-mprumut.

                                                                  Nu-ți pune mască rece
                                                                       De cărturar sau sfânt,
                                                                            Ci-nvață-te a merge
                                                                                 În urmă la cuvânt.

                                                                                 Gândește chibzuit,
                                                                            Tăcut și înțelept
                                                                       Și-al tău cuvânt rostit
                                                                  Să fie cel mai drept.

                                                                  Să știi să crezi în tine,
                                                                       Și-n forța ce ți-e dată --
                                                                            Lumini și din tăciune
                                                                                 S-aprinzi câteodată.

                                                                                 Șă știi să crezi în tine,
                                                                            Chiar alții de nu cred,
                                                                       Lumini și din tăciune
                                                                  S-aprinzi în nopți ce trec.

                                                                  Nu căuta răsplată
                                                                       La orice pas făcut,
                                                                            Căci soarta câteodată
                                                                                 Iubește cu-mprumut...



                             SIMFONII NEDIRIJATE
                                               (Lui Eugen Doga)

                              Știți câte simfonii nedirijate
                                   Răsună printre firele de iarbă
                                        Și câte albinuțe pistruiate
                                             Se-mpart pe voci în floarea din livadă?

                                                   Știți câtă muzică se naște-n primăvară
                                                        Și câte doine cântă codrul meu?
                                                             Chiar de m-aș naște veșnic iar și iară,
                                                                  Pe toate să le cânt nu pot nici eu!


  

3 comentarii:

  1. Foarte frumoase versuri, de neuitat! Doamne ajuta mai departe!

    RăspundețiȘtergere
  2. Deosebită bucurie să citești asemenea versuri! Mulțumesc cu recunoștință!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu multă plăcere am citit versuri nemuritoare. Felicitări și admirație!

    RăspundețiȘtergere