Ștefania BURNEA
România
DE-ALE VIEȚII
Furtuna lovește adesea-n largul mării
Mânându-și aprig caii printre scoici și alge,
Mușcă cu gură de foc din albastrul zării
Și-alungă soarele oprit printre catarge.
Neputincioase clipe-amare se prind de vânt,
Ca-n răbufniri celeste cu el să tune
Și să frământe amiezi venite pe pământ
Să strice ale gândului porniri nebune.
Se rup catargele, pe cer zdrențe de-albastru
Se-nverșunează a-i fi cerului năframă,
În jur doar țipete de pescăruș sihastru
Și-un cer aprins în tainice lumini de-aramă.
Înverșunat valsează valul printre pietre
În țipetele clipelor mușcate de vânt,
Pe țărm pomii retezati în vechile vetre
Așteaptă tăcuți să-și spună un ultim cuvânt.
Gem împăcate sufletele-n agonie
Când stelele perechi se așază la masă,
Toate-s acolo Sus puse pe o tipsie,
Pământul e locul dorului ce te-apasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu