Ștefania BURNEA
România
SPRE NEMĂRGINIT
E multă gheață adunată-n mare
Și țărmul e
undeva în ceață ascuns,
Îngroapă
ploaia-n val câte o floare,
Gem peștii în
mirosul ce-a pătruns.
Înoată-ncet
corabia spre țărmuri
La cârm-un
bătrân matelot a rămas,
I-e trupul
sfârtecat de vechi alămuri,
Pe buze i s-a
oprit un tăcut ceas.
Se rânduiesc la
pror-atâtea gânduri,
Se rupe gheața
spre-aproapele-asfințit,
Ies peștii să
privească păsări-cârduri,
Sub val nisipu-n
piramidă-i mâhnit.
Pe
ceru-ncărunțit de-atâta toamnă
Și luna și-a
pierdut prin ani culoarea,
Pe gheața din
jur câte-o raz-o-ndeamnă
Să-și caute-n
adâncuri vindecarea.
Dar dac-ar fi
ca, din a ei oglindă,
Marea să ridice
voci spre infinit,
Precum
corăbierul ce-o colindă
Vom lega
speranța de nemărginit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu