Ioana BOCICU
România
Suntem fiii Moldovei, țara noastră sfântă.
Suntem fii din oastea lui Ștefan cel Mare,
Dar Ștefan nu-I, să-și vadă Moldova ciunțită,
Nici să ne vadă copiii plângând la hotare.
Ne plângem neamul cel rămas departe.
Plânge și Ștefan din al său mormânt,
Plâgem după toate rudele înstrăinate,
După Basarabia, frumosul nostru ținut.
Basarabie țară iubită, ai fost blestemată,
Ești parte din Moldova, ești parte din noi,
De destinu-ți crud ai fost sacrificată...
Dar cu orice preț te vom aduce-napoi.
Nu mai crezi în nimeni țară dragă,
Nu mai crezi că vom trăi din nou ca frații,
Ai sperat mereu în fire ce ne leagă...
Dar nu mai crezi în jurământ făcut de alții.
Plânge Moldova lui Ștefan cel Mare
Cu lacrimi grele de foarte mulți ani,
Plânge dorul nostru pe vechile hotare.
Unde ești Ștefane, să-i distrugi pe dușmani.
Bucovinei noastre, tu i-ai dat renume,
Și-ai sfințit-o, zidind în ea, mănăstiri,
Acum e loc de pelerinaj și rugăciune,
Iar frumusețea ei, încântă mii de priviri.
Trăiește-n Bucovina, neamul nostru sfânt,
de-aici s-au ridicat, demult oameni cu har,
Eminescu cu-al lui Luceafăr, aicia s-a născut
Și tot de-aici se-aude jelind…
Porumbescu, amar.
