România, te iubesc (antologie literară online) - Tamara Tomiris Gorincioi

Tamara Tomiris GORINCIOI
        Republica Moldova

                                                                              CUZA VODĂ

                                                            Iubirile de neam le port ca pe-o brăţară,

                                                            În spirit ne-am unit şi-avem altar o Ţară.

                                                            Asemeni unui şoim un Cuza Vodă a glăsuit

                                                            Şi a zdrobot hotare, prin sfântul legământ.

                                                            Am fost mereu o Ţară, unite Principate,

                                                            Ne-am pomenit din nou cu ele trunchiate.

                                                            Avem şi munţi şi şoimi, durere şi nevoi

                                                            De ce am cuteza să fim din nou eroi.

                                                            Un Alexandru Ioan Cuza e-n vrerea noastră

                                                            Să ne unim o Ţară în glia strămoşească.

                                                            Să punem punct trădării, s-aprindem o făclie

                                                            Peste-a Daciei înstrăinare, peste dulcea moşie.

                                                            Se-aprind lumini stelare în Timpuri de Mărire

                                                            Suntem datori cu-o Ţară şi-o ultimă Unire.

                                                            De la Focşani la Prut, e trist la Chişinău,

                                                            Mai aşteptăm un Vodă să ne unim din nou.

                                                            O dragoste stelară învinge frigul care,

                                                            Trosneşte ca blestemul în gerul din hotare.

                                                            Mai avem şoimi şi munţii cu cerul ca şi spuza,

                                                            Trimite-ne curaj, mărite Ioan Alexandru Cuza.

                           DACĂ MAI SUNTEM SĂMÂNȚĂ

                  Dacă mai suntem sămânţă vom răsare din ţărâne,

                       Şi din piatră şi din stâncă, peste hoardele păgâne.

                            De aici pornit-a lumea, fii ai sângelui albastru,

                                 Ursitoarele din ceruri ne-au prezis destin de astru.

                                      Dacă lacrima ce curge se va transforma în râu,

                                           Cine oare ne va ştie într-o zi, într-un târziu.

                                                Dacă dragostea ce arde se va preface-n soare

                                                     Ne va recunoaşte şoimul care în ceruri zboară?

                                                         Sunt tăcută ca un munte, mi-e iubirea ca o stâncă,

                                                              Doar izvoarele din ceruri dorul ar putea să-mi stingă.

                                                                   Mă zidesc în catedrale cu ferestre spre străbuni,

                                                                         Cine numele să-mi spună, doar un ţipăt de lăstuni.

                                                                                               Vântul îmi este frate bun , luna, talisman prin ceţi,

                                                                                          Ghizi îmi sunt lupi sălbatici înspre vechile cetăţi.

                                                                                     Îmi fac paloşe din iarbă şi un scut din hronici vechi,

                                                                                Cine ar putea să spună că trecutul e un plâns ca la priveghi?

                                                                           Dacă lacrima durerii se va transforma în mare,

                                                                      Vom fi iarăşi o putere, vom fi Dacia cea Mare!

                                                                         VOIEVOZII UNIRII

                                                           Răsună ca o rugăciune cerul din amorţire

                                                                Se reîntorc în Terra Dacia voievozii din ţărâne

                                                                     Reînvie sfinţii luminoşi din uitare, acasă

                                                                          Li se închină munţii sihaştri şi fluturi de mătase

                                                            La cetatea cea veche clopotele se răscoală

                                                       Îşi cheamă oştenii şi dacii, ne cer socoteală.

                                                  La Putna răsună ca un tăiş de cuţit slova lui Ştefan,

                                             O lăută plânge, o doină e iarba ce răsare pe lan

                                                           Ne cheamă la luptă Iancu de la Hunedoara

                                                                E floare şi vis, reînvie din moarte primăvara

                                                                     Îşi ascute ţepele Vlad Vodă , Dracula voievodu,

                                                                          La vocea sa tresare ramul, jigodia şi netotul

                                                            Reînvie din vis domnul Unirii Mihai cel Viteaz,

                                                       Unde e ţara întregită şi Dacia sa de almaz?!

                                                  Din ceruri ne strigă domnul Cuza Ioan Alexandru,

                                             Strigătul lui luminează cetatea ca un viu policandru

                                                            Dă glas din regatele dacice Burebista, primul rege

                                                                 Ce aţi făcut, fii ai solomonarilor cu proscrisa nelege

                                                                      De ce vă dezbinaţi şi uitaţi cine am fost şi suntem

                                                                           Eram pe când nu era nimic cu Lupul Dragon totem.

                            

                                                          Mihai Viteazul                                               Alexandru Ioan Cuza

Predica devastatoare de la Putna

Adăugați o legendă

La nici o televiziune nu s-a spus NIMIC!      

     Conducatorii de astăzi ai țării vor fi condamnați la ȘTERGEREA din ISTORIE. Nu se poate să scoți legi noaptea, împotriva propriului popor sâmbăta trecută, Mănăstirea Putna și-a prăznuit hramul, Adormirea Maicii Domnului. Cu această ocazie, starețul Melchisedec Velnic a invitat pentru Sfânta Liturghie un număr impresionanți de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar și ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, ce ține de Patriarhia Moscovei. Astfel, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului a slujit alături de ÎPS Meletie al Cernăuților și Bucovinei, PS Longhin Jar, Episcop de Bănceni, dar și ÎPS Irineu de Nejin și Priluki. Alături de ierarhi au mai slujit peste 50 de preoți. Totul în fața a peste 10 000 de oameni, dar și a comisarului european Corina Crețu și a altor politicieni. Deși cuvântul PS Longhin a impresionat asistența, o impresie deosebit de puternică a stârnit predica P.S. Ambrozie, Episcopul Giurgiului. De altfel, după slujbă, politicianul Aurelian Pavelescu spunea că predica PS Ambrozie a fost cel mai dur mesaj adresat statului român de către Biserică din 1990 încoace:      

          << Sa vorbim astazi despre Doina si Ion Aldea Teodorovici? Sa vorbim astazi despre Grigore Vieru?… Sau, poate, despre sfintii inchisorilor, care au fost condamnati zilele trecute. Dupa ani si zeci de ani de temnita grea si de reeducare la Pitesti, la Aiud, unde s-a ridicat un memorial la Rapa Robilor, la Balta Brailei la taiat de stuf…  

     Ne dezbina astazi strainii pentru ca nu mai avem oameni de constiinta si de demnitate, cu frica de Dumnezeu si cu dragoste fata de poporul din care s-au zamislit. Cand am fost noi impotriva vreunui neam, impotriva vreunei etnii, impotriva vreunei religii? Cand in cartile noastre de slujba vechi de la Putna… imi aratau calugarii aseara ca ne rugam (in rugaciunea lui Manase – n.n.)  „ lui Avraam, lui Isaac si lui Iacob si semintiei celei drepte a lor”. Cand cartile noastre de slujba sunt pline de trimiteri la iudaism si nu-l  incrimineaza niciodata. Cand am fost noi impotriva lipovenilor care au fugit in vremea lui Nikon si s-au stabilit la gurile Dunarii […], a turcilor sau a tatarilor (din tara noastra -n.n.)? Domnitorii nostri plateau tribut la Inalta Poarta ca niciodata, dar NICIODATA, sa nu se ridice o moschee in tara. Dar relatiile erau atat de bune, incat, cand domnitorii nostri cand mergeau la Inalta Poarta, nu erau ingenuncheati si târâti, cum vedem in filmele de mare audienta facute de turci astazi, ci se duceau cu demnitate la Inalta Poarta. Dar niciodata nu ne-am vandut tara.      

     E o mare povara sa duci neamul pe umerii tai, spunea parintele Iustin Parvu. Pe unii ii lasa genunchii. Au lasat si pe unul, si pe altul, s-au operat.      

     Bine ar fi sa nu ne lase mintea, cugetul nostru romanesc. Nu se poate construi moschee in tara voievozilor, a ighemonilor, pentru un popor atat de tolerant, atat de iubitor, atat de (filoxen), de iubitor de straini. Au moschee in Parcul Carol, este o foarte frumoasa moschee in Constanta…      
     Avem un Consiliu Consultativ al Cultelor, în care, prin rotaţie, cultele recunoscute au preşedinţia…[…] Avem prieteni de religie islamica, ne intalnim cu ei…      

     Nu se poate sa se scoata legi noaptea impotriva propriului popor. Nu se poate sa se condamne intelectualitatea romaneasca, [cei] care au patimit atat de mult si despre care Petre Tutea spunea ca nu poate descrie atrocitatile petrecute in temnitele si inchisorile romanesti, cand voiau sa-i reeduce la Pitesti, cand mureau si ii ingropau in gropi comune, ca in vremea in care comunismul se instala in "Sfanta Rusie”. Nu putem sa repetam istoria pentru niste epigoni, cum scria Eminescu. Pana la urma, la scara istoriei, ce ramane dupa noi? Trebuie sa pricepem vremurile pe care le traim!      
     Eu nu pot sa accept ca nepot de veteran de razboi – bunicul meu a luptat la Cotul Donului, a vazut romani murind acolo si eu am crescut pe genunchii lui – eu nu pot sa accept ca sunt nepot de bandit! Caralii, tortionarii insisi vedeau la un moment dat ca, totusi, sfintii inchisorilor sunt oameni educati, sunt oameni buni si, la un moment dat, nu-i mai bateau. Cititi (despre) temnitele suferintei!      
     Cine condamna astazi Gulagurile, deportarile de orice fel, in indepartata Siberie, unde copiii se jucau cu craniile parintilor morti, care n-aveau timp sa putrezeasca… Sau cei deportati in Baragan, pe Vlasca sau Teleorman. De lotul Arnautoiu, care se ascundeau in muntii Fagarasului, de copiii care au ramas fara parinti si a caror minte a fost schimbata…      

     Vedeti, iubiti credinciosi, lucrurile acestea se repeta in istorie, ciclic, „roata vietii roata”... In Balcanii despre care se spune ca sunt „un butoi de pulbere”, in Kosovo, in Serbia, cu care eram inruditi prin Sfantul Nicodim de la Tismana...      

     Pe vremuri, domnitorii, ighemonii noștri, pe vremea postului mare, chemau arhiepiscopul la Curte și se îmbrăcau în haine cernite, monahale. Țineau pravila, țineau postul. Și Dumnezeu apăra țara. Astazi, cei care se joaca cu destinele acestei tari pitoresti vor fi condamnati la damnatio memoriae ( ștergerea, dispariția din istorie -n.n)…

     Pamantul tarii e sfant, pentru ca adaposteste osemintele celor pe care nu mai pot sa-i caute astazi istorici ca Marius Oprea [pentru ca nu li se mai da voie]. Cine mai are curaj sa vorbeasca astazi? Pentru ca s-a dat lege care condamna.      

     Noi nu va indemnam la dezbinare, noi nu va indemnam la ura, dar va spunem din istorie ceva. […] Daca nu aveam un principe strain, din familia Hohenzollern, care sa vina, sa fie adus (in tara noastra) intr-un mod pe care-l cunoasteti, ca sa nu fie oprit niciunde, nu am fi avut un rege precum Carol. Daca, apoi, Carol, nu ar fi lasat un nepot precum Ferdinand – „Nando” – sotul reginei Maria, nu am fi avut astazi o tara unita la 1918. Domnitori straini de neam, dar de cuget si simtire romaneasca. V-ati intrebat vreodata, citind cartile reginei Maria, cat de greu i-a fost reginei sa-l convinga pe „Nando” sa ia decizia corecta de a parasi dealul Cotrocenilor si a fugi cu Guvernul la Iasi, la jumatatea lui 1916, ca au venit nemtii si au ocupat Cotrocenii… Cat de greu i-a fost lui „Nando” sa ia decizia de a lupta… Cum am vazut la regii Romaniei, rand pe rand, ctitori de neam si de tara: au respectat credinta poporului!      Poti sa fi strain de neam, dar nu poti sa fii strain de tara! Poti sa fii de alta religie, dar nu poti sa promovezi o lege facuta noaptea, necitita, nestudiata, nedata la comisii de specialitate si sa nu consulti o Biserica care se cheama prin sintagma „Biserica nationala”. Si, daca suntem „Biserica nationala”, trebuie sa fim consultati. Ca niciodata Biserica n-a mers impotriva neamului! […]      

     Trebuie sa avem demnitate! Trebuie sa marturisim, fiindca stramosii nostri se rascolesc in mormant si se va intampla cum s-a intamplat la Neamt, unde „au explodat” caldaramul si aleile, si a iesit sfantul [necunoscut] din mormant. Pentru ca Mantuitorul spune: „Daca voi veti tacea, pietrele vor vorbi”. Cum sa nu marturisim astazi? Toate religiile lumii trebuie respectate, toate cultele trebuie respectate.. Unde este libertatea de exprimare a cultului?      

     O sa va spun un lucru pe care nu l-am spus niciodata… In 1989, cand am vazut cum colegii nostri de liceu au venit la Bucuresti sa puna umarul la „Revolutie” sau ce a fost ea, au fost impuscati la Otopeni... toti copii curati, care au fost ridicati la oaste dupa 18 ani... De cate ori ma duceam la aeroport si primeam ierarhi, ma gandeam la ei, cei pe care nu-i mai pomeneste nimeni azi. Acum soldatii nu mai sunt pomeniti  decat cand lupta pentru cauze straine, in tari straine, si-i aduc morti, cu tricolorul.      

     Biserica Ortodoxa romaneasca, Biserica neamului ar trebui intrebata... Ce e un om in fata istoriei, cand poate sa dispara maine-poimaine? NU SUNTEM SOVINI! Luati albumele din Bucovina scoase de stareta Mihaela Cozmei, sa vedeti lipoveni, evrei, turci, tatari, rromi…      

     N-am fost niciodata sovini si nu suntem sovini! Suntem atat de primitori, incat strainului ii dai casa ta, masa ta, sufletul tau, dar numai pana in momentul in care se leaga de credinta copiilor tai.        O sa murim intr-o zi, credeti ca suntem alfa si omega, inceputul si sfarsitul? Stefan cel Mare n-a islamizat tara si a suferit. Cui a spus oful sau? La duhovnic. Pe Vlad Tepes, nepotul lui Mircea cel Batran, occidentalii ni l-au facut strigoi sau vampir, prin cartea lui Bram Stoker – a fost ctitor! Mihai Viteazul – orfan, a fost crescut de calugari la Simonospetra. Domnitorii nostri au murit pentru neam si pentru tara…      

     Trebuie sa marturisim credinta, trebuie sa avem atitudine! Pentru ce este folosita biserica? Doar pentru inchinarile mari? >>