Sus pe deal privirea-mi
urcă,
şi pe cer ea poposeşte,
pare-a vede o nălucă
ce dansează ca-n
poveste.
E iluzia pierdută
în eterul infinit,
unde minte-ai rătăcită,
prinsă-n greul troienit.
După deal apune astrul,
razele-i coboară lin,
cerul nu mai e albastru
şi mă cheamă ca să vin.
Văd năluca cum valsează
şi dispare-nspre zenit,
pironit, rămân de pază,
azi, când ziua s-a
sfârşit.
Jos pe vale noaptea
vine,
strecurându-se tiptil,
vântu-adie în suspine,
ridic flacăra-n fitil,
să pot scrie, să iubesc,
tot ce ziua mi-a adus,
să dezmierd pe cin’
doresc,
căci iubirea-mi n-a
apus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu