Esenţa ploii

Nu întreb
de ce afară plouă,
pentru că ştiu că apa cerului
vine din bogăţia Creatorului.
Mă întreb,
atunci când nouă
ne izvoreşte bogăţia gândului,
aceasta nu pornește 

din apa destinului?
Nu întreb
pentru că ştiu.
Ploaia asigură hrana
întregii Umanităţi.
Mă întreb,
nu cumva esenţa de geniu
naşte croiala hainei,
apărătoare a vieţii?

Nu întreb
de ce afară plouă,
pentru că ştiu că omului
apa îi este necesară.
Mă întreb
dacă nu ne-ar ploua
bogăţia gândului,
ne-am înțelege vreodată

menirea pe calea sorții?

Păpădia

Verde-i câmpul plin de soare,

iar în adierea clipei,

galbenul aprins în floare

strălucire da-va zilei.

Tija lungă va desface

o umbrelă minunată,

ce privirea va seduce,

în lumină dezmiedată.

Puful ei alb şi lucios

plin de graţie în dans,

va zbura de sus în jos,

în peisajul frumos.

Feerie-n atmosferă,

iar câmpia bucuroasă

florile va stânge-n horă

prea mărind-o pe crăiasă.

Ea va crește ca-n poveste,

dând culoare la câmpie,

albine prinzând de veste

că e mândra păpădie.

Când Primăvara e grăbită

Mă leagă noaptea-n întuneric

de visul ce mi-l programez,

oh, somnul îmi este bezmetic!...

Mai pot eu oare să visez?

Când Primăvara e grăbită,

în adierea vântului fugar

a florilor mireasmă e primită

ca semn al reînoiri-n dar.

Lumină este-afară în sfârşit,

las visu-n dulcea-i reverie,

privesc la cerul infinit

raze călduţe ce mă-mbie.

Mă-ndeamnă ziua la plimbare,

păşesc pe solul înverzit,

în zări doar păsări călătoare

se-nalță-n zbor spre infinit.

Iar eu, la rândul meu doresc

cu primăvara înc-odat’,

din nou curat ca să iubesc

un suflet tandru, nepătat.

Primăvara reînvie

 

După cum vântul adie

iar zăpada s-a topit,
sufletu-i în armonie
'n peisajul inedit.

Din văzduh, raze uşoare
cu bineţe ne răsfaţă,
și căldura de la soare
ne-ncălzeşte lin pe faţă.

Printre crengi, în triluri scurte
păsările cerului,
ne şoptesc atât de multe
despre clipa dorului.

Din pământ, aburi răsar
ridicându-se în cercuri,
desenând forme ce-apar
pe aleile din parcuri.

După cum adie vântul
primăvara reînvie,
provocând în taină gândul
să viseze-n armonie.

Deschid fereastra soarelui

Deschid fereastra soarelui

şi las să pătrundă

razele primăverii

ca să-mi lumineze viaţa,

vestindu-mi începutul

ca sufletu-mi să vadă

în astral fiorii noului

cu armonii divine.

Deschid apoi sufletul

pentru a nu pierde nimic

din clipa dulce a iubirii

ce rezonează cu Pământul

în adierea caldă a vântului,

aliatul ce-mi lasă a-ntrevede

că dragostea din primăvară

urmează cuminte calea şi destinul. 

Deschid fereastra soarelui

şi-i las razele-i calde să pătrundă

la poarta inimii

luminându-mi drumul.