Păpădia

Verde-i câmpul plin de soare,

iar în adierea clipei,

galbenul aprins în floare

strălucire da-va zilei.

Tija lungă va desface

o umbrelă minunată,

ce privirea va seduce,

în lumină dezmiedată.

Puful ei alb şi lucios

plin de graţie în dans,

va zbura de sus în jos,

în peisajul frumos.

Feerie-n atmosferă,

iar câmpia bucuroasă

florile va stânge-n horă

prea mărind-o pe crăiasă.

Ea va crește ca-n poveste,

dând culoare la câmpie,

albine prinzând de veste

că e mândra păpădie.

Când Primăvara e grăbită

Mă leagă noaptea-n întuneric

de visul ce mi-l programez,

oh, somnul îmi este bezmetic!...

Mai pot eu oare să visez?

Când Primăvara e grăbită,

în adierea vântului fugar

a florilor mireasmă e primită

ca semn al reînoiri-n dar.

Lumină este-afară în sfârşit,

las visu-n dulcea-i reverie,

privesc la cerul infinit

raze călduţe ce mă-mbie.

Mă-ndeamnă ziua la plimbare,

păşesc pe solul înverzit,

în zări doar păsări călătoare

se-nalță-n zbor spre infinit.

Iar eu, la rândul meu doresc

cu primăvara înc-odat’,

din nou curat ca să iubesc

un suflet tandru, nepătat.

Primăvara reînvie

 

După cum vântul adie

iar zăpada s-a topit,
sufletu-i în armonie
'n peisajul inedit.

Din văzduh, raze uşoare
cu bineţe ne răsfaţă,
și căldura de la soare
ne-ncălzeşte lin pe faţă.

Printre crengi, în triluri scurte
păsările cerului,
ne şoptesc atât de multe
despre clipa dorului.

Din pământ, aburi răsar
ridicându-se în cercuri,
desenând forme ce-apar
pe aleile din parcuri.

După cum adie vântul
primăvara reînvie,
provocând în taină gândul
să viseze-n armonie.

Deschid fereastra soarelui

Deschid fereastra soarelui

şi las să pătrundă

razele primăverii

ca să-mi lumineze viaţa,

vestindu-mi începutul

ca sufletu-mi să vadă

în astral fiorii noului

cu armonii divine.

Deschid apoi sufletul

pentru a nu pierde nimic

din clipa dulce a iubirii

ce rezonează cu Pământul

în adierea caldă a vântului,

aliatul ce-mi lasă a-ntrevede

că dragostea din primăvară

urmează cuminte calea şi destinul. 

Deschid fereastra soarelui

şi-i las razele-i calde să pătrundă

la poarta inimii

luminându-mi drumul. 

Nu toţi eroii mor odată

Nu toţi eroii mor odată

sunt unii care viu trăiesc,

stindard de faptă şi răsplată

pentru pământul strămoşesc.

Trăiesc în cărţi, letopiseţe,

în glorii scrise în jurnale,

vitejii noștri-n  frumuseţe

de-a pururi fi- vor   în anale.

Trăiesc în conştiinţa lumii

prin ceea ce au săvârşit,

prin fapte sau cu rodul minţii

pe locul sfânt ce l-au iubit.

Nu toţi eroii mor odată,

sunt unii care viu trăiesc,

să nu mai fie niciodată

război pe plaiul strămoşesc.

Nu toţi eroii mor odată,

dar toți vor fi  nemuritori

chiar de sfârşeşte lumea toată,

căci vor trăi ca-nvingători.

Fetelor, de mărţişor

Când din cer raze de soare
blând coboară dând bineţe,
ne îmbie la plimbare
cu suflete îndrăzneţe.
Semn ne este că sfârşeşte
iarna ce-i de-acum plecată,
talpa nu ne mai pășește
prin zăpada de-altă dată.
Printre pomii-nalți din parcuri
un covor alb se zărește,
c-așezând răzleț în pâlcuri
Primăvara înflorește
floare mică, răsfățată,
printre frunzele uscate
când natura se dezgheaţă,
și destinul împlinește.
Totul e înălţător!
Alb, gingaş şi minunat,
ghiocelul vestitor
în decor parcă-i pictat,
și-l culegem cu mult drag,
ca în Martie cu dor
să îl oferim în prag,
fetelor, de mărţişor.
Gavi... 28.02.2014.