Cândva

Azi, mă strecor

prin ale vieţii valuri,

de soartă nici nu mă mai tem,

iluziile sunt deja apusuri,

rămase doar într-un poem.

M-am întâlnit

odată cu iubirea,

şi-am înţeles,

dar nu am vrut de fel,

să cred că-i schimbătoare

cum e vremea,

parcă acum, o înţeleg niţel.

Cândva,

amorul nu m-a ocolit,

şi i-am urat să aibă viaţă infinită,

nici eu pe el,

şi cât l-am mai iubit,

dorind alături să-mi fii fericită.

Nici inima

n-a fost indiferentă,

din când în când

a tresăltat cumva,

dar cred,

că şi acum ar fi atentă

de-ar întâlni însă pe-altcineva.