Toamna blândă

În răcoarea dimineţii

pe când roua lin se lasă,

zilnic dau binețe vieții

ștergând dorul ce m-apasă.

Melancolic prin fereastră

privesc pomii  dezbrăcați,

în lumina cea albatră

ce se scurge printre brazi.

Pe aleile din parc,

ici și colo-o frunză cade,

piruetă într-un cerc,

tremurând, în vânt se zbate.

Iarba nu se mai zărește,

Toamna grije a avut,

lăsând ochiului a vede

bruma, ca un aşternut.

Simte omul sub picioare

că ceva este schimbat,

a pălit și mândrul Soare,

Vara-i dusă, a plecat.

Toamna blândă, înspre seară,

ne mai smulge un suspin,

până gerul o s-apară,

cerul, ni-l lasă senin.

Vremea

Curge vremea ca o apă.
Ce contează cum e-afară?
Este cea ce ne adapă,
fie iarnă, fie vară.

Pic cu pic de-a valma trece,
fie ploaie, fie soare,
vremea noastră se petrece,
sufletul adânc ne doare.

Un ceasornic stă să sune,
și când viața ni-e mai dragă,
clipa noastră-n grabă vine...
doamna cernită nu-ntreabă.

Curge vremea-ncetișor.
Ce conteză cum e-afară?
merg cu ea pân-am să mor...
bine-ar fi-ntr-o primăvară.

Ciclul vieții. Vremea curge
într-un sens ireversibil.
Pe obraz mi se prelinge
vremea-n lacrimă, vizibil.

Calea sorții

Dintre toate ale vieţii

multe căi, bătătorite,

una este cea a sorţii

şi al clipei fericite.

O găsești pe negândite

când speranţa ți-e pierdută,

după zile nesfârșite

‘n care fruntea îți asudă.

Rătăcind fără adresă

pasul bate ruta strâmbă,

întorcându-te acasă

inima fiindu-ți frântă.

Pe drumuri ce n-au adresă

paşii șovăie cu teamă,

căutând cu dor mireasă

cum sufletul te îndeamnă.

Dor se zbate-n piept, fierbinte,

căutând suflet pereche,

cu chip plămădit de minte,

șoapte să-i torci la ureche.

Drumul către clipa sfântă

hărăzită de destin,

doar odată e-mplinită,

după care spui: Amin!

Ce frumoasă-i astă clipă!

Măreţia-i e divină,

sufletul din ea se-adapă

şi pe veci o să rămână.

Fluturi și flori

Fluturi galbeni, albi, pestriţi

coloraţi, plutesc sub soare,

stau în dans înlănţuiţi

pe petalele în floare.

De cu zori, în dimineaţă,

pe când roua lin se lasă,

al lor vals ochii-i răsfaţă

făcând ziua mai frumoasă.

Pe câmpie-n lumea mare

florile primesc alaiul,

este mare sărbătoare

fluturii-mpânzesc tot plaiul.

Şi plutind din floare-n floare

ei străbat în zbor câmpia,

numai vântul cu-a lui boare

întregeşte simfonia.

La splendoarea din natură

ochii privesc cu uimire,

sublima lor anvergură…

joc măiastru-n împlinire.

Esenţa ploii

Nu întreb
de ce afară plouă,
pentru că ştiu că apa cerului
vine din bogăţia Creatorului.
Mă întreb,
atunci când nouă
ne izvoreşte bogăţia gândului,
aceasta nu pornește 

din apa destinului?
Nu întreb
pentru că ştiu.
Ploaia asigură hrana
întregii Umanităţi.
Mă întreb,
nu cumva esenţa de geniu
naşte croiala hainei,
apărătoare a vieţii?

Nu întreb
de ce afară plouă,
pentru că ştiu că omului
apa îi este necesară.
Mă întreb
dacă nu ne-ar ploua
bogăţia gândului,
ne-am înțelege vreodată

menirea pe calea sorții?