 |
| Constantin-Nicolae Gavrilescu |
Sus, pe bolta cea albastră
unde stelele zăresc,
las privirea-mi fascinată
să comtemple-n pitoresc.
Azimut mi-e Ursa Mare,
dornic sunt ca să ajung,
pân' la Luna dătătoare
de lumină, noaptea-n crâng.
Cum să urc eu pân' la Lună,
că distanța-i colosală?
Dor, în pieptul meu răsună,
zbaterea mi-e infernală.
Ursa Mare strălucește,
mă pofește să mă duc,.
aș fugi spre ea orbește...
Oare am să mă descurc?
Sus, pe bolta înstelată
unde
stelele sclipesc,
îmi
port dragostea curată
prin
tărâm dumnezeiesc.
