„Mărțișor - tradiție daco-tracă” - Constantin-Nicolae Gavrilescu

Constantin-Nicolae Gavrilescu
     Crevedia, jud. Dâmbovița

                  E mărțișor!

                 Sunt ultimile zile, și adio!

                      Ici-colo, neaua se topește.

                           De undeva, la radio,

                                un cântec vesel înflorește.

                                     Zâmbește soarele-n ferestre,

                                          căldura țurțurii-i dezgheață,

                                               rămâne  iarna fără zestre

                                                    când strălucește--n dimineață.

                                                         E mărțișor! Vin babe multe

                                                              și ghiocelul a-nflorit,

                                                                   zăpadă este sus la munte

                                                                        în zilele ce s-au mărit.

                                                                                                   E început de primăvară.

                                                                                              Pe jgheaburi curge apa iernii,

                                                                                         se-agită totul pe afară

                                                                                    când răsăriți sunt ghioceii.

                                                                               Încep să-apară călătorii

                                                                          plecați din toamnă peste mări,

                                                                     se-ntorc și berzele, cocorii,

                                                                acasă, de prin depărtări.

                                                           E primăvara ce-i grăbește

                                                      să reînceapă ciclul sfânt,

                                                 al dragostei ce izvodește

                                           și redă viața pe Pământ.

Pictor, Constantin-Daniel Rosenthal

„Mărțișor - tradiție daco-tracă” - Ala Mîrza –Turbal

 Ala Mîrza –Turbal
Republica Moldova 

  MĂRȚIȘORUL VINE DIN LEGENDĂ   

          Era micuț, plăpând, abia ieși,  

               Făcându-și loc, prin stratul de zăpadă   

                    Și, curios, în jurul său privi:  

                         - Sunt singur? Niciun frate - să mă vadă?  

                              Mărite Soare, bună dimineața!  

                                   Brândușă, soră dragă, ieși afară!  

                                        Tu, iarbă, hai, trezește-te la viață!   

                                             Au! Nu vedeți că vine Primăvara?  

                                             Un vânt geros, uimit de îndrăzneala  

                                        Ce-o demonstrase bravul Ghiocel,    

                                   Vru chiar atunci să-i ceară socoteala,  

                              Porni  să sufle rece peste el. 

                                  Sărmanul... Tremura-ncercând zadarnic  

                                       Să se-nvelească-n frunzulițe mici...  

                                            - Oare de ce am fost atât de harnic?  

                                                 Să fi știut că-i Crivățul pe-aici...  

                                                 S-a aplecat... Se pregătea să moară,  

                                            Dar a simțit că-l ia o palmă caldă,  

                                       Era frumoasa Zână-Primăvară, 

                                  Pe care-atât de mult a vrut s-o vadă.  

                                  Un degețel al ei - însângerat  

                                       De-un spin trimis de Crivăț, cu furie.  

                                            Pe jumătate-n roșu colorat,  

                                                 L-a strâns la piept, căldura-i să-l învie.   

                                                 De inima ei bună s-a lipit  

                                            Viteazul Ghiocel, alb-roșior,  

                                       Iar fata, cu blândețe, i-a șoptit:  

                                  - Bine-ai venit la Oameni, Mărțișor!   

                                 De-atunci, din vremuri vechi, de la strămoși,  

                                      Purtăm la piepturi, primăvara, floare - 

                                           Un MĂRȚIȘOR.  Canafii mici, pufoși,  

                                                FAC LUMEA FERICITĂ, ZÂMBITOARE! 

                                                                            MĂRȚIȘOARE

                                                                       Doi canafi, de foc și nea,

                                                                  Prinși la piept, alăturea,

                                                             La-nceput de primăvară,

                                                        Voie bună-aduc în țară.

                                                   De a lor îngemănare,

                                              Chiar și gerul frică are,

                                         Când îi vede – mici eroi,

                                    Dă, ca racul, înapoi.

                                    Albul pur și luminos,

                                          Prins de roșul cald, frumos, –

                                               Obicei din buni-străbuni,

                                                    Face oamenii mai buni.

                                                         Face un întreg popor

                                                              Mai curat, mai iubitor.

                                                                   Omul merge-ntinerit,

                                                                        Zâmbitor și fericit.

                                          Mici steluțe – mărțișoare

                                     Ard la piept și fiecare,

                                Preschimbat de-a lor lumină,

                           Vede lumea mai senină! 

   

                                                                                                    

Iubirea sub semnul Dragobetelui - Marilena Dumitrescu

Marilena Dumitrescu
         București

                               DRAGOBETE

                          Azi în prag de Dragobete
                               O sărbătoare din străbuni,
                                    Când la horă băieţi şi fete
                                         Întind braţele-n cununi…

                                              Pe sub bolta de la braţe
                                                   Trec perechi de tineri care
                                                        Parcă ar fi legaţi cu aţe
                                                             Sărutându-se cu ardoare...

                                                                  Frumoşi sunt la tinereţe
                                                                       Plini de vervă, bucurie,
                                                                            Dar şi noi la bătrâneţe
                                                                                 Suntem plini de euforie...

Theodor Aman - Hora de la Aninoasa 

Dragobete dans popular romanesc sarbatoarea dragostei

                          Reînvierea primăverii

                          O sărbătoare azi frumoasă

                               Ce-am moştenit-o de la daci

                                    Şi-o Baba Dochia făloasă

                                         Având un fecioraş dibaci…

                                              Acesta este Dragobete

                                                   Frumos ca floarea primăverii,

                                                        Curtat fiind de multe fete

                                                             Că azi e ziua reînvierii…

                                                                  Reînvierea primăverii

                                                                       De sub iarna cea geroasă,

                                                                            Fiind şi  ziua sărutării

                                                                                 Cu iubirea generoasă…

                                                       Ghioceii îşi scot capul

                                                       De sub neaua ce se duce,

                                                       Iar fetele-şi unduiesc trupul

                                                       Şi al lor păr ce străluce…

                                                                                                  Păsările zgomotoase

                                                                                             Îşi chiamă perechea, să vină

                                                                                        Prin a lor triluri amoroase,

                                                                                   Să bea din unda cea divină!

                                                                              Fetele-mbrăcate-n fote,

                                                                         Că aşa-i la noi la români,

                                                                    Băieţii să le sărute,

                                                               Tradiţia-i veche din străbuni…

                                                          Dragobetele-i zi sfântă

                                                     O serbează tot românul,

                                                Primăvara te încântă

                                           Şi ne respiră plămânul…

Iubirea sub semnul Dragobetelui - Constantin Enescu

Constantin Enescu
        București

                       

                        DRAGOBETE

                       Sărbătoare a iubirii

                           Moștenită de la daci

                                Este primăvara firii,

                                     C-un Dragobete dibaci!

                                           Baba Dochia străbuna

                                                Mamă a lui Dragobete,

                                                     Pe băieți cheamă nebuna

                                                          Să culeagă flori la fete...

                                                                    Din pădure flori gindașe

                                                                    Brândușe și ghiocei,

                                                                    Vor fi martore părtașe

                                                                    La românesc obicei...

                                                                                      Băieți, fete ca și floarea

                                                                                 Prin sărut aleg pereche,

                                                                            Pe un an pregătesc starea

                                                                       C-un dragobete de veghe!

                                                                   Dagobetele un posnaș

                                                              Cu perechi îmbrățișate,

                                                         Peste nouă luni nănaș

                                                    Plin de generozitate!

Metamorfozele inimii > Nicolae VASILE - poezii de dragoste

Nicolae VASILE - București

             PULBERE DE IUBIRE

                      Pășeam sfios

                      pe scara infinitului,

                      pornind din iubire,

                           țintind spre nemurire,

                           te îmbrățișam,

                                să mă iei cu tine-n zbor,

                                simțem că mușchii nu mai vor,

                                     să mă lipesc de tine,

                                     să mă topesc de bine.

                                          Vom fi cândva doar gând,

                                          departe de pământ,

                                               radiind în univers

                                               ceva ce mulți n-au înțeles.

                                                    Pulbere de stele,

                                                    noi vom fi,

                                                         cu ploaia, pe pământ

                                                         vom reveni,

                                                              iubirea noastră

                                                              va trăi din nou,

                                                                   făcând universului cadou

                                                                   semințe de viață,

                                                                        celule de iubire,

                                                                        născute din tine și din mine.

                                                                    GHIOCEI ȘI SUFLETE

                                                                             Mergeam prin pădure,

                                                                             călcam apăsat

                                                                        peste frunzele uscate

                                                                        de Dumnezeu aruncate,

                                                                   printre copacii viguroși,

                                                                   falnici și frumoși.

                                                              Căutam ghiocei,

                                                              era prima mea tentativă,

                                                         școlărească inițiativă,

                                                         pentru învățătoare,

                                                    să fie mai înțelegătoare.

                                                    Deodată,

                                                    unul mi-a ieșit în cale,

                                               mic, firav,

                                               privind spre soare,

                                          reușise să strapungă,

                                          frunze moarte să învingă,

                                     dându-și energia toată,

                                     la lumină să razbată.

                    Deodată,

                    m-am simțit izolat

                         și de griji înconjurat,

                         în ce lume am intrat?

                              Nu știam ce să mai fac,

                              pe unde o să mai calc,

                                   sub orice frunză

                                   putea fi un ghiocel,

                                        fără a vrea, fără a ști,

                                        aș putea călca pe el!...

                                             Așa este și în viață,

                                             suflete firave,

                                                  ce le-avem în față,

                                                  am putea călca pe ele,

                                                       fără minte,

                                                       fiindcă nu mai privim

                                                            deloc în jos,

                                                            ci doar în sus și înainte.

                    DESTIN

                    Regina mea în cele multe,

                    și-n altele ce or să vină,

                         privește-n sus și înainte,

                         nu la-ntuneric, spre lumină!

                              Destule-s rele-n lumea asta,

                              nu le lua pe toate-n seamă,

                                   doar poți să le vezi și basta,

                                   le-nțelegi, dar nu ai teamă!

                                        Creația în viață și în artă,

                                        dincolo de bine și de rău,

                                             cu inteligență promovată,

                                             îndeplini-va destinul tău.

                                                  Chiar de nu totul va fi bine,

                                                  nu căuta cuiva vreo vină,

                                                       relele se duc de la sine,

                                                       și ele-s de esență divină. 

                                                            Când acestea or să treacă,

                                                            privește-n jurul tău senină,

                                                                 totul vine, totul pleacă,

                                                                 păstrează-ți aura divină!

  

                                                                                  DACĂ AȘ FI!...

                                                                               Dacă aș fi un cânt

                                                                               aș sta la tine-n gând,

                                                                          și-aș fi cu tine mereu,

                                                                          oriunde și oricând!

                                                                     Dacă aș fi un vers,

                                                                     pentru tine ales,

                                                                și-aș fi în mintea ta,

                                                                deloc n-aș mai pleca!

                                                           Dacă aș fi un vis,

                                                           de Dumnezeu trimis,

                                                      aș sta la tine-n somn,

                                                      cu tine să tot dorm!

                                                 Dacă aș fi un dor,

                                                 aiurea călător,

                                            ți-aș ocoli sufletu’,

                                            să-ți fie mai ușor!

                                       Dacă aș fi o lumină,

                                       de natură divină,

                                  aș avea o speranță,

                                  să luminez a ta viață!

                             Dar nimic nu sunt,

                             un muritor, așteptând,

                        oriunde și oricât,

                        al tău farmec sfânt.

                 UNDE DE IUBIRE

                       Îndrăgostiții

                            nu se întâlnesc,

                                 nu se despart,

                                      se știu din totdeauna

                                           și, împreună,

                                                ca două unde,

                                                     infinitul îl străbat.

                                                Din când în când,

                                           fără un calcul,

                                      unul sau altul

                                 întâlnește un obstacol,

                            se cheamă moarte,

                       îl depășește

                  și merge mai departe.