România

România
Se afișează postările cu eticheta ghiocei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ghiocei. Afișați toate postările

sâmbătă, 10 martie 2018

„Mărțișor - tradiție daco-tracă” - Constantin-Nicolae Gavrilescu









Constantin-Nicolae Gavrilescu
     Crevedia, jud. Dâmbovița





                  E mărțișor!

                 Sunt ultimile zile, și adio!
                      Ici-colo, neaua se topește.
                           De undeva, la radio,
                                un cântec vesel înflorește.

                                     Zâmbește soarele-n ferestre,
                                          căldura țurțurii-i dezgheață,
                                               rămâne  iarna fără zestre
                                                    când strălucește--n dimineață.

                                                         E mărțișor! Vin babe multe
                                                              și ghiocelul a-nflorit,
                                                                   zăpadă este sus la munte
                                                                        în zilele ce s-au mărit.

                                                                                                   E început de primăvară.
                                                                                              Pe jgheaburi curge apa iernii,
                                                                                         se-agită totul pe afară
                                                                                    când răsăriți sunt ghioceii.

                                                                               Încep să-apară călătorii
                                                                          plecați din toamnă peste mări,
                                                                     se-ntorc și berzele, cocorii,
                                                                acasă, de prin depărtări.

                                                           E primăvara ce-i grăbește
                                                      să reînceapă ciclul sfânt,
                                                 al dragostei ce izvodește
                                           și redă viața pe Pământ.






















Pictor, Constantin-Daniel Rosenthal

sâmbătă, 3 martie 2018

„Mărțișor - tradiție daco-tracă” - Ala Mîrza –Turbal









 Ala Mîrza –Turbal
Republica Moldova 



  MĂRȚIȘORUL VINE DIN LEGENDĂ   

          Era micuț, plăpând, abia ieși,  
               Făcându-și loc, prin stratul de zăpadă   
                    Și, curios, în jurul său privi:  
                         - Sunt singur? Niciun frate - să mă vadă?  

                              Mărite Soare, bună dimineața!  
                                   Brândușă, soră dragă, ieși afară!  
                                        Tu, iarbă, hai, trezește-te la viață!   
                                             Au! Nu vedeți că vine Primăvara?  

                                             Un vânt geros, uimit de îndrăzneala  
                                        Ce-o demonstrase bravul Ghiocel,    
                                   Vru chiar atunci să-i ceară socoteala,  
                              Porni  să sufle rece peste el. 

                                  Sărmanul... Tremura-ncercând zadarnic  
                                       Să se-nvelească-n frunzulițe mici...  
                                            - Oare de ce am fost atât de harnic?  
                                                 Să fi știut că-i Crivățul pe-aici...  

                                                 S-a aplecat... Se pregătea să moară,  
                                            Dar a simțit că-l ia o palmă caldă,  
                                       Era frumoasa Zână-Primăvară, 
                                  Pe care-atât de mult a vrut s-o vadă.  

                                  Un degețel al ei - însângerat  
                                       De-un spin trimis de Crivăț, cu furie.  
                                            Pe jumătate-n roșu colorat,  
                                                 L-a strâns la piept, căldura-i să-l învie.   

                                                 De inima ei bună s-a lipit  
                                            Viteazul Ghiocel, alb-roșior,  
                                       Iar fata, cu blândețe, i-a șoptit:  
                                  - Bine-ai venit la Oameni, Mărțișor!   

                                 De-atunci, din vremuri vechi, de la strămoși,  
                                      Purtăm la piepturi, primăvara, floare - 
                                           Un MĂRȚIȘOR.  Canafii mici, pufoși,  
                                                FAC LUMEA FERICITĂ, ZÂMBITOARE! 

















                                                                            MĂRȚIȘOARE

                                                                       Doi canafi, de foc și nea,
                                                                  Prinși la piept, alăturea,
                                                             La-nceput de primăvară,
                                                        Voie bună-aduc în țară.

                                                   De a lor îngemănare,
                                              Chiar și gerul frică are,
                                         Când îi vede – mici eroi,
                                    Dă, ca racul, înapoi.

                                    Albul pur și luminos,
                                          Prins de roșul cald, frumos, –
                                               Obicei din buni-străbuni,
                                                    Face oamenii mai buni.

                                                         Face un întreg popor
                                                              Mai curat, mai iubitor.
                                                                   Omul merge-ntinerit,
                                                                        Zâmbitor și fericit.

                                          Mici steluțe – mărțișoare
                                     Ard la piept și fiecare,
                                Preschimbat de-a lor lumină,
                           Vede lumea mai senină! 



   

                                                                                                    

sâmbătă, 17 februarie 2018

Iubirea sub semnul Dragobetelui - Marilena Dumitrescu










Marilena Dumitrescu
         București


                               DRAGOBETE

                          Azi în prag de Dragobete
                               O sărbătoare din străbuni,
                                    Când la horă băieţi şi fete
                                         Întind braţele-n cununi…

                                              Pe sub bolta de la braţe
                                                   Trec perechi de tineri care
                                                        Parcă ar fi legaţi cu aţe
                                                             Sărutându-se cu ardoare...

                                                                  Frumoşi sunt la tinereţe
                                                                       Plini de vervă, bucurie,
                                                                            Dar şi noi la bătrâneţe
                                                                                 Suntem plini de euforie...

Theodor Aman - Hora de la Aninoasa 
Dragobete dans popular romanesc sarbatoarea dragostei

                          Reînvierea primăverii


                          O sărbătoare azi frumoasă
                               Ce-am moştenit-o de la daci
                                    Şi-o Baba Dochia făloasă
                                         Având un fecioraş dibaci…

                                              Acesta este Dragobete
                                                   Frumos ca floarea primăverii,
                                                        Curtat fiind de multe fete
                                                             Că azi e ziua reînvierii…

                                                                  Reînvierea primăverii
                                                                       De sub iarna cea geroasă,
                                                                            Fiind şi  ziua sărutării
                                                                                 Cu iubirea generoasă…

                                                       Ghioceii îşi scot capul
                                                       De sub neaua ce se duce,
                                                       Iar fetele-şi unduiesc trupul
                                                       Şi al lor păr ce străluce…

                                                                                                  Păsările zgomotoase
                                                                                             Îşi chiamă perechea, să vină
                                                                                        Prin a lor triluri amoroase,
                                                                                   Să bea din unda cea divină!

                                                                              Fetele-mbrăcate-n fote,
                                                                         Că aşa-i la noi la români,
                                                                    Băieţii să le sărute,
                                                               Tradiţia-i veche din străbuni…

                                                          Dragobetele-i zi sfântă
                                                     O serbează tot românul,
                                                Primăvara te încântă
                                           Şi ne respiră plămânul…







sâmbătă, 10 februarie 2018

Iubirea sub semnul Dragobetelui - Constantin Enescu









Constantin Enescu
        București


                       
                        DRAGOBETE

                       Sărbătoare a iubirii
                           Moștenită de la daci
                                Este primăvara firii,
                                     C-un Dragobete dibaci!

                                           Baba Dochia străbuna
                                                Mamă a lui Dragobete,
                                                     Pe băieți cheamă nebuna
                                                          Să culeagă flori la fete...

                                                                    Din pădure flori gindașe
                                                                    Brândușe și ghiocei,
                                                                    Vor fi martore părtașe
                                                                    La românesc obicei...

                                                                                      Băieți, fete ca și floarea
                                                                                 Prin sărut aleg pereche,
                                                                            Pe un an pregătesc starea
                                                                       C-un dragobete de veghe!

                                                                   Dagobetele un posnaș
                                                              Cu perechi îmbrățișate,
                                                         Peste nouă luni nănaș
                                                    Plin de generozitate!


joi, 9 februarie 2017

Metamorfozele inimii > Nicolae VASILE - poezii de dragoste

Nicolae VASILE - București
















             PULBERE DE IUBIRE

                      Pășeam sfios
                      pe scara infinitului,
                      pornind din iubire,
                           țintind spre nemurire,
                           te îmbrățișam,
                                să mă iei cu tine-n zbor,
                                simțem că mușchii nu mai vor,
                                     să mă lipesc de tine,
                                     să mă topesc de bine.
                                          Vom fi cândva doar gând,
                                          departe de pământ,
                                               radiind în univers
                                               ceva ce mulți n-au înțeles.
                                                    Pulbere de stele,
                                                    noi vom fi,
                                                         cu ploaia, pe pământ
                                                         vom reveni,
                                                              iubirea noastră
                                                              va trăi din nou,
                                                                   făcând universului cadou
                                                                   semințe de viață,
                                                                        celule de iubire,
                                                                        născute din tine și din mine.



                                                                    GHIOCEI ȘI SUFLETE

                                                                             Mergeam prin pădure,
                                                                             călcam apăsat
                                                                        peste frunzele uscate
                                                                        de Dumnezeu aruncate,
                                                                   printre copacii viguroși,
                                                                   falnici și frumoși.
                                                              Căutam ghiocei,
                                                              era prima mea tentativă,
                                                         școlărească inițiativă,
                                                         pentru învățătoare,
                                                    să fie mai înțelegătoare.
                                                    Deodată,
                                                    unul mi-a ieșit în cale,
                                               mic, firav,
                                               privind spre soare,
                                          reușise să strapungă,
                                          frunze moarte să învingă,
                                     dându-și energia toată,
                                     la lumină să razbată.

                    Deodată,
                    m-am simțit izolat
                         și de griji înconjurat,
                         în ce lume am intrat?
                              Nu știam ce să mai fac,
                              pe unde o să mai calc,
                                   sub orice frunză
                                   putea fi un ghiocel,
                                        fără a vrea, fără a ști,
                                        aș putea călca pe el!...
                                             Așa este și în viață,
                                             suflete firave,
                                                  ce le-avem în față,
                                                  am putea călca pe ele,
                                                       fără minte,
                                                       fiindcă nu mai privim
                                                            deloc în jos,
                                                            ci doar în sus și înainte.





















                    DESTIN

                    Regina mea în cele multe,
                    și-n altele ce or să vină,
                         privește-n sus și înainte,
                         nu la-ntuneric, spre lumină!

                              Destule-s rele-n lumea asta,
                              nu le lua pe toate-n seamă,
                                   doar poți să le vezi și basta,
                                   le-nțelegi, dar nu ai teamă!

                                        Creația în viață și în artă,
                                        dincolo de bine și de rău,
                                             cu inteligență promovată,
                                             îndeplini-va destinul tău.

                                                  Chiar de nu totul va fi bine,
                                                  nu căuta cuiva vreo vină,
                                                       relele se duc de la sine,
                                                       și ele-s de esență divină. 

                                                            Când acestea or să treacă,
                                                            privește-n jurul tău senină,
                                                                 totul vine, totul pleacă,
                                                                 păstrează-ți aura divină!






  



















                                                                                  DACĂ AȘ FI!...

                                                                               Dacă aș fi un cânt
                                                                               aș sta la tine-n gând,
                                                                          și-aș fi cu tine mereu,
                                                                          oriunde și oricând!

                                                                     Dacă aș fi un vers,
                                                                     pentru tine ales,
                                                                și-aș fi în mintea ta,
                                                                deloc n-aș mai pleca!

                                                           Dacă aș fi un vis,
                                                           de Dumnezeu trimis,
                                                      aș sta la tine-n somn,
                                                      cu tine să tot dorm!

                                                 Dacă aș fi un dor,
                                                 aiurea călător,
                                            ți-aș ocoli sufletu’,
                                            să-ți fie mai ușor!

                                       Dacă aș fi o lumină,
                                       de natură divină,
                                  aș avea o speranță,
                                  să luminez a ta viață!

                             Dar nimic nu sunt,
                             un muritor, așteptând,
                        oriunde și oricât,
                        al tău farmec sfânt.















                 UNDE DE IUBIRE

                       Îndrăgostiții
                            nu se întâlnesc,
                                 nu se despart,
                                      se știu din totdeauna
                                           și, împreună,
                                                ca două unde,
                                                     infinitul îl străbat.
                                                Din când în când,
                                           fără un calcul,
                                      unul sau altul
                                 întâlnește un obstacol,
                            se cheamă moarte,
                       îl depășește
                  și merge mai departe.