România

România
Se afișează postările cu eticheta ecou. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ecou. Afișați toate postările

luni, 29 aprilie 2019

Hristos a Înviat! - Angela Muntean










                                                                               Angela MUNTEAN
                                                                              Republica Moldova


                                                                           HRISTOS A ÎNVIAT!

                                                          A-nviat, a-nviat, a-nviat!
                                                               Lin coboară ecouri în jos.
                                                                    Incredibil, dar e-adevărat,
                                                                         A-nviat din morți fiul Hristos!

                                                                                                                    A-nviat!
                                                                                                               Strigă toți cât mai tare,
                                                                                                          Alergând și la deal, și la vale.
                                                                                                     A-nviat!
                                                                                                Vin buluc pe cărare
                                                                                           Ca să vadă minunea cea mare.

                                                            Moartea-i tristă la marginea gropii,
                                                                 E învinsă,-i zdrobită de tot,
                                                                      O trădează tăcerea și ochii,
                                                                            Nu-i stăpână deja nici pe-un mort.

                                                                                                              Lung privește mormântul ce-i  gol,       
                                                                                                          Depănând cum a fost chinuit...
                                                                                                     Și o strânge în spate-un fior,
                                                                                                Căci de-acum rândul ei a venit...

                                                          El cu moartea prin moarte-a călcat,
                                                               Țintuit la mâini și la picioare,
                                                                    El cu moartea prin moarte-a călcat,
                                                                         Și-a-nviat în lumini sclipitoare.
                                                          
                                                                                                               Pentru noi Hristos a pătimit,
                                                                                                          Dar răbdat-a cu gura închisă,
                                                                                                     El a fost îmbrâncit, umilit,
                                                                                                Biciuit pân' la rană deschisă.

                                   Lângă crucea Lui maica răcnea,
                                        Lipind fața ei de-a Lui picioare
                                             Și doar moartea hapsân urmărea
                                                  Răbdător cea din urmă suflare.

                                                       Ridică El privirea la cer
                                                            Și șopti încet: „Tată, al meu
                                                                 S-a-ntâmplat tot ce-a fost prorocit.
                                                                      Ia în mâna Ta sufletul meu.”

                                                                           Și făcutu-s-a noapte din zi,
                                                                               S-a-nchis cerul cu grei și mari nori,
                                                                                    Și atât de jos el coborî,
                                                                                         Sărutând cu nori mortul fecior...

                                                                                                                                      A-nviat!
                                                                                                                                 Strigă toți cât mai tare,
                                                                                                                            Alergând și la deal și la vale.
                                                                                                                       A-nviat!
                                                                                                                  Vin buluc pe cărare
                                                                                                             Ca să vadă minunea cea mare.

                                                                                                        A-nviat, a-nviat, a-nviat!
                                                                                                   Lin coboară ecouri în jos.
                                                                                              Incredibil, dar e-adevărat,
                                                                                         A-nviat din morți Iisus Hristos!




luni, 9 iulie 2018

Scriitori contemporani - Ana MUNTEANU-DRĂGHICI, Petale de dor










Ana MUNTEANU-DRĂGHICI - România



                                                                                  PETALE DE DOR

                         Toate se trec în lacrimi de dor
                              Lăsând în urmă ecoul-fior...
                                   Secunda,de ieri înghițită
                                        Ziua, de noapte tivită...

                                             Clipa clipind la plecare
                                                  În umbra timpului tresare...
                                                       Luna plutind pe ape de cer
                                                            Raze de soare cată mister,

                                                                 Dar nu le e dată-ntâlnirea,
                                                                      Lumina imploră ivirea!
                                                                           Înflorim petale de dor
                                                                                Din sărutul cu gust de izvor.

                                                                                                                Curcubeu, oglindire de unde,
                                                                                                           Păstrează culoare-n secunde
                                                                                                       Să-mi dăruie șal peste fire-
                                                                                                  Speranță-n infinitul iubirii!

                                                                                              De brațele iubirii cuprinsă-
                                                                                         Inima de timp neînvinsă,
                                                                                    Veșnicește secunda privirii
                                                                               Albastră corolă-nemuririi!

                                                                          Clipele trec stinse de clipe
                                                                     Zborul rămâne-n aripe
                                                                Adiere de vise gondola
                                                           Privirea Veneției,consola...

                                             Pe-a timpului clapă apasă,
                                                  Veșnicia clipei să iasă,
                                                       Muza poemelor noastre,
                                                            Aură Simfoniei Albastre!

                                                                 Pământul, cu aripi albastre,
                                                                      Devine cer, străjuire de astre...
                                                                           Rază de lună, în drumul meu,
                                                                                Auresc în caratele soarelui tău!

                                                                                Clipe- adieri, oaze celeste
                                                                                     Ne-mbrățișează-poveste.
                                                                                          Petale de dor- ochi de lumină
                                                                                               Deschidem etern iubire divină...


duminică, 17 noiembrie 2013

Toamna, versuri Constantin Gavrilescu

Văd raza soarelui prin ramuri,
copacii-n toamnă-s desfrunziţi,
un tril se-aude, iar un graur,
sporovăieşte gureş printre grinzi.

Ecoul frunzelor căzute,
şi-al ramurilor frânte pe sub tălpi,
ne-ndeamnă iar să luăm aminte,
că vara-i dusă, toamna e aici.

Prin simfonia plină de culori,
se-aude glasul pomilor grăbiţi,
să îşi înalţe imnul către nori,
de dorul verii ce i-a părăsit.

Văd raza soarelui prin frunze,
confuză de schimabrea de aici,
pe-un fir de iarbă două buburuze,
se-ascund cuminţi, să nu le calci.