Rodica CONSTANTINESCU
România
UNIRE ȘI FRĂȚIE
Răsună buciumul pe-o stâncă în Ceahlău
E semn de adunare şi de trezire sfântă,
Un foc se-nalţă pe culmi în Giumalău
Şi parcă-ntreg pământul, litania o cântă.
Azi voi purta o ie, căci timpu-i la soroc,
Veşmânt de româncuţă ţesut din curcubeu,
Maramă îmi voi pune si-un fir de busuioc
Aşa cum Buna mea s-a îmbrăcat mereu.
Spre patru zări privesc către străin meleag
Şi chem românii mei la marea sărbătoare,
Hai, să păsim de mână al ţării noastre prag,
Să-i dăruim, iar vlagă şi-o clipă de-alinare.
Din cripte vechi se-aude - Unire şi frăţie!
Sunt Voievozii ce freamătă-n morminte,
Ei simt că ţara-şi pierde cuvânt şi bogăţie,
De-aceea n-au odihnă şi pace-n oseminte.
Unirea este arma pentru-a avea un rost,
Mândria, demnitatea, iubirea de pământ,
Să ne-apărăm avutul şi-al nostru adăpost
În veci să fim alături, popor de neînfrânt.
ÎN CEASUL DE PE URMĂ...
Un orologiu al sorţii a început s-arate
Că a venit scadenţa şi pentru farisei,
Aproape-i judecata şi clipa cu dreptate,
Iar laţu-i tot mai mic, aproape de mişei.
Vă înşelaţi amarnic în socoteala voastră
Când complotaţi meschin şi răul plănuiţi,
Pe cer va răsări curând şi steaua noastră,
Nu vom rămânem veşnic pribegi şi umiliţi.
Trezeşte-te române, şi fii ce-ai fost odată
Un suflet neînvins şi iubitor de glie!
Trezeşte-te române, că ţara te aşteaptă,
Ia tricoloru-n mână şi poartă-l cu mândrie!
Să nu aștepți crezare la corbul hămesit,
Înalţă sus la ceruri o rugă ne-ncetată,
Nu sta nepăsător privind parcă-amorţit,
În ceasul de pe urmă, române, te deşteaptă!
Te rog cu umilinţă, Măicuţă Preacurată,
Pliveşte buruiana ce-i în grădina Ta,
Sădeşte flori de suflet în ţarina uscată,
Plouă cu lacrimi sfinte peste ţara mea!
DE MAI IUBIȚI ACEST PĂMÂNT...
De mai iubiţi acest pământ,
Pe Bunii noştri din mormânt,
Hai să întindem braţul, fraţi
Un zid să facem din Carpaţi,
Din Dunăre şi-albastra mare
Să facem scuturi la hotare.
Priviţi cum glia sfântă plânge
Curgându-i lacrimă de sânge,
Când pe arginţi e-nstrăinată,
Pe ascuns, bucată cu bucată.
Potop va fi de nu stăm treji,
Cu capul sus, demni şi viteji,
Căci, iată, corbii ne pândesc
Să ia comoara ce-o râvnesc.
Averea noastră e pământul,
Mândria, soarta şi mormântul,
Să-i ascultăm trista chemare,
Ecou-îndemn ce urcă-n zare,
Să ne trezim cât nu-i târziu
Luptând să n-ajungem pustiu,
Uniţi sub tricolor şi cruce,
La vremea asta de răscruce.
