Ioana BOCICU
România
ROMÂNII ȘI ROMÂNIA
Suntem pe-acest pământ de veacuri,
Și cât planeta noastră
va trăi,
Am rezistat la miile de-atacuri…
Suntem stăpâni și mereu vom fi !
Suntem urmașii Daciei creștine,
Uniți în libertate pe vecie…
Am învins mereu puhoaiele străine,
Și-am cunoscut și cruda sărăcie.
România
noastră-i colț de rai…
Și sfântă e cetatea
Sarmizegetusa,
Unirea
a-ncolțit în timpul lui Mihai
Și-a prins puteri în timpul lui Cuza.
Acum natura toată simte românește,
Unirea între principate s-a înfăptuit,
Pământul României înflorește….
Iar românii, locul și-au sfințit.
Aici românii și-au jertfit trăirea…
Ca România în veci să trăiască…
De-aceea noi serbăm Unirea…
Rugându-ne dreptatea să domnească.
24 IANUARIE 1859
Într-un început de an… demult
Două Principate
s-au unit,
Formându-se un brav popor,
Sub Cuza, un vestit
conducător.
El a inventat măsura dreptății,
Cinstea ca semnul demnității,
Lege-a dat… învățământul gratuit,
Să-nvețe toți copiii, el a stăruit.
Ne-a unit pe toți sub sfântul tricolor,
Alexandru Cuza și al lui popor,
Acum încingeți hora, dragi români,
Căci ați devenit pe veci aici stăpâni.
Iar colo, înspre frumosul răsărit,
O minunată țară, atunci s-a născut,
Această țară, România se numește,
Iar Dunărea cu drag o-mprejmuiește.
Dacă mai aveți puțină prețuire,
Haideți să-nchinăm
pentru Unire,
Să dăm mâna toți, cu mare drag…
S-a împlinit un vis ce-a fost pribeag.
Îngenunchiați și ridicați spre cer privirea,
Îngerii ne-arată care ni-e menirea,
Credeți români în bunul Dumnezeu,
Doar așa vom dăinui… fiind uniți mereu.
VORBEAU DOI FULGI…
Vorbeau doi fulgi plutind în zbor,
Mai pe înțelesul tuturor…
-Unde mergem frățioare,
Doi străini în lumea mare?
De n-ai mamă, de n-ai tată,
Nimenea nu te întreabă…
Și mereu ai viața tristă
Și-ți verși lacrima-n batistă.
Mergem frate-n România,
Că ei știu ce-i omenia…
Azi la ei e sărbătoare…
Serbează-o
„România Mare”.
În trecut ei s-au unit
Și nu s-au mai despărțit,
Au trăit frumos ca frații
Căci i-au străjuit Carpații.
Azi au încropit o horă,
Mamă, tată, frate, soră,
Poartă toți un strai frumos
Nu-i în lume mai
faimos.
Chiar de gerul s-a lăsat,
Fețe le-au îmbujorat…
Iar această horă mare,
Le dă aripi ca să zboare.
Au curaj și au cuvânt,
Știu ce-i rostul pe pământ,
Deci, frate o să oprim,
Pe acest pământ divin.
Să serbăm cu ei „Unirea”,
Să-nvățăm ce-i
fericirea,
Vom fi cu ei o singură ființă,
Întru iubire și credință.
O să vizităm și Alba…
Cea care deține salba…
Aici s-a unit pe vecie,
Sfânta țară Românie.
Moldova și Țara Românească,
Au ajutat ca România să se nască,
Vom vizita și dacii de la Sarmizegetusa,
Și domeniul lui Alexandru-Cuza.
Oriune-am coborî
în România Mare,
Lumea e la fel de primitoare,
Nu-ți fie teamă, toți ne vor primi
Cu dragoste și cu aceleași bucurii.
Așa vorbeau doi fulgi în zbor…
Rătăciți de țara lor…
Despre țara noastră dragă,
Ce s-aunit… și-acum e-ntreagă.
