Maria Matei
Italia
POVESTEA MĂRŢIŞORULUI
Cred că ştiţi cu toţii că astăzi
este 1 Martie, iar noi, copiii, primim mărţişoare de la cei dragi, dar dăruim
şi noi la rândul nostru. După ce am termiat de oferit mărişoare mamei, doamnei
învăţătoare şi prietenelor mele, m-am îndreptat spre casa bunicuţei pentru a o
îmbrăţişa şi a-i da mărţişorul special cumpărat pentru ea.
- Dragă Mihaela, ce mult mă
bucur că te văd! mi-a spus încă de la intrare.
- Şi eu mă bucur, bunicuţa mea
iubită! i-am răspuns, apoi ne-am oferit reciproc câte un mărţişor , iar eu am
ţinut să-i recit o poezie pe care am învăţat-o anume şi pe care vreau să v-o spun şi vouă:
„MĂRŢIŞORUL
Nişte fete mărişoare
Lucrează la mărţişoare:
Două fire răsucite
Devin şnururi făurite
Firul alb e puritate
Iar cel roşu, sănătate.
Eu mi-am pus o brăţăruşă
Să arăt ca o păpuşă.
Mărţişorul e românesc
De-accea tare mă mândresc.”
Bunica mi-a mulţumit cu ochii
uşor înlăcrimaţi pentru că a emoţionat-o gestul meu. Apoi, ne-am aşezat la o
măsuţă pe care a umplut-o cu prăjiturele făcute în casă de ea, anume pentru mine.
Îmi place mult de ea, pentru că ştie o mulţime de lucruri, este bună la suflet
şi prepară tot felul de bunătăţi.
- Buni, tu ştii că eu o prietenă
în Franţa şi una în Germania, nu ?
- Da, dragă, îmi amintesc. S-a
întâmplat ceva cu ele ?
- Nu, dar le-am trimis câte un
mărţişor şi amândouă m-au întrebat ce este şi ce semnifică. În viaţa lor nu au
auzit de aşa ceva, nici ele şi nici
părinţii sau bunicii lor.
- Normal, mi-a răspuns senină,
ţine doar de tradiţia noastră a
românilor. Originile sărbătorii nu sunt cunoscute cu exactitate. Unii etnologi
consideră că ar fi de origine traco- dacă şi că are ca punct de plecare
străvechile practici rituale şi ţinea de
credinţele şi practicile agrare. Prima zi a lunii martie este considerată prima
zi a primăverii.
- Înţeleg că simbolul venirii
mărţişorului este o datină precreştină, nu ?
- Da, draga mea, ai dreptate. La
început mărţişorul era o monedă găurită de aur, argint sau alamă cu două fire
răsucite ce era pus de părinţi copiilor lor pentru a fi apăraţi de bolile pe
care le aducea primăvara. Aşadar, iniţial a fost o amuletă, un talisman iar
puterea lui se regăsea, mai ales, în firele răsucite, care, se credea că apărau
de duhurile rele.
- Care este semnificaţia celor
două fire colorate ?
- Au mai multe semnificaţii:
lupta vieţii asupra morţii, a sănătăţii asupra bolii... de aceea se credea că
această amuletă este aducătoare de noroc şi fericire, mai ales că era purtată
în general de persoanele tinere, sensibile.
- Exista o oră anume când se
punea mărţişorul ?
- Nu chiar o oră anume, pentru
că nu prea existau ceasuri pe atunci, dar se punea dimineaţa foarte devreme,
înainte de răsăritul soarelui sau o dată cu apariţia lui.
- Ştii şi cât timp trebuia păstrat
la piept ?
- Minimum nouă zile, dar mai
existau şi alte termene: până la apariţia pe cer a lunii pline, până la venirea
berzelor ori până la înflorirea pomilor fructiferi.
- Dar eu chiar am văzut legată o
aţă de mărţişor de un pomişor înflorit, parcă era un zarzăr !
- Te cred, încă se mai păstrează
acest obicei. Se pune firul pe ramul înflorit ca să rodească frumos copacul
respectiv, să fie iubit de oameni pentru roadele sale bogate asemeni
mărţişorului. Oricine apreciază un pom plin cu fructe gustoase şi sănătoase,
nu?
- Cum să nu, mai ales eu! am
răspuns râzând. Atunci rămâne stabilit, buni: când înfloresc copacii din
grădina ta, o să le legăm aţele de la mărţişoare, da ?
- Bineînţeles, scumpa mea
nepoţică!
- Dar acum am văzut că există şi
brăţări şi un fel de coliere care se fac din şnur de mărţişor.
- Ştiu, Mihaela, dar şi
deprinderile astea s-au moştenit din timpuri străvechi. În multe săpături
arheologice din România s-au găsit mărţişoare
cu o vechime mai mare de opt mii de ani. Aveau forma unor pietre de râu
vopsite în alb şi roşu, erau înşirate pe o aţă şi se purtau la gât.
- Serios? N-am ştiut. Credeam că
e ceva apărut recent.
-Pe măsură ce omul a avut la
îndemână mai multe materiale a tot diversificat şi îmbunătăţit aceste obiecte
care sunt foarte frumoase, trebuie să recunoaştem.
- Da, sunt frumoase, îmi plac
mult. Dar mai ştii şi alte lucruri legate de mărţişor ?
- Sigur că ştiu, o bunică ştie o
mulţime de lucruri! Ţi-am spus ce se făcea cu şnurul, dar nu ţi-am spus ce se
făcea cu bănuţul respectiv.
- A, da! Ce se făcea?
- Se cumpărau vin roşu, pâine şi
caş proaspăt ca să aibă faţa albă precum caşul şi rumenă asemeni vinului roşu.
- Ce chestie! Dar Baba Dochia
are şi ea vreo legătură cu mărţişorul?
- Sigur că da, dar sunt multe
legende pe tema asta: unii o consideră mama lui Dragobete, alţii o văd ca pe
întruchiparea Marii Zeiţe a Pământului, iar alţii cred că era o bătrână
capricioasă care se purta urât cu nora ei şi care fiind cu oile la păscut după
ce şi-a abandonat , pe rând, cojoacele a
fost transformată în stană de piatră pe Muntele Ceahlău, împreună cu oiţele ei.
- Dar primele nouă zile ale
lunii martie au vreo legătură cu ea?
- Cred că da, de aceea se numesc
"babele" sau " zilele babei". Se ştie că în această
perioadă timpul este foarte schimbător şi capricios asemeni felului de a fi al
Babei Dochia.
- Deci, înainte se credea în
puterea magică a mărţişorului! am concluzionat.
- Da, astăzi nu se mai crede, a
rămas ca un obicei de a -l dărui cuiva drag.
- Ce multe lucruri interesante
am aflat de la tine! Sunt foarte norocoasă că am o bunică aşa grozavă.
-O, îţi mulţumesc scumpa mea!
Iar tu eşti o nepoţică extraordinară şi ai moştenit această sete de cunoaştere
de la mine.
Ne-am îmbrăţişat, mi-am luat
rămas bun şi am plecat acasă , ca să am timp să-mi fac temele, dar vreau să vă
mărturisesc că am petrecut câteva ore fantastice alături de bunica mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu