ÎN LUMEA BASMELOR... - Anna--Nora Rotaru​

       Anna-Nora Rotaru​
         Athena - Grecia
                             
                                                                 ÎN LUMEA BASMELOR... 

                                       Pâlpâie lumina pe pereți, umbre, vântul râcâie cu gheara-n ușă...

                                       Deja s-a înserat, liniște, uneori doar latră câinele, e credincer...

                                       În odaie-i cald, pace, bunica zgândărește cărbunii sub cenușă,

                                       Întețește flăcăruia, zglobie, pune câte-un vreasc, câte-o pănușă,

                                       Că toamna-i târzie, mofluză, cu-ochiu-i dezgolit, ca temnicer

                                       Și-n astă noapte-i frig, cam ger...

                                       Adunați pe lângă foc, tăcuți, îl privim cum mocnește în cămin...

                                       Ne încălzim mânuțele, plăpânde, de ceșcuțele fierbinți cu ceai...

                                       Pufăie bunicul din lulea, aromă, sorbind înghițituri mici, de vin,

                                       Cu ochi pierduți prin amintiri, izvor, depănându-le c-ușor suspin,

                                       C-apoi, să depene povești, fuior, cu feciori viteji și mândri crai,

                                       Cu zâne și prințesele, cu păr bălai...

                                       Vocea-i caldă ascultăm, mângâiere, de fiorul basmelor pătrunși,

                                       Cu ochii neclipind, agonie, de-a afla cât mai multe-n așteptare...

                                       Aproape nu respirăm, teamă, oricât de curiozitate-am fi împunși,

                                       Să nu rupem magia, firul, dar nici că dorim la final să fim ajunși,

                                       Voind parc-a uita de timp, necruțător, plutind pe-al viselor hotare,

                                       Lăsându-ne lin sufletul, în căutare...

                                       Ne-ntrebăm, prin ce mreajă, vrajă, trăsură se făcuse un dovleac ?

                                       Cum se despart în două apele, cărăruie, lovindu-le cu un toiag ?

                                       Cum împărat se preface in vampir, delir, cu aripile-i negre, liliac ?

                                       Cum broscoiul devine prinț, frumos, prințesa-nvie cu sărutul, leac ?

                                       Cum învârtindu-te-n jur, împrejur, de trei ori lovind cu un ciomag,

                                       De îndată devii tânăr, din moșneag ?

                                       Câte și mai câte auzim, vrăji, ciugulind felioare dulci de cozonac,

                                       Cei mai mărișori sorbind, nectar, din vinul fiert cu scorțișoară...

                                       Covrigeii bunicii s-au rumenit, aurii, cu vanilie, mult zahăr și cu mac,

                                       De-am vrea ca seara asta, minune, să nu se mai termine în veac,

                                       Pendula s-amuțească, tic-tacul, ce timpul in clipe ni-l măsoară,

                                       În lumea basmelor ne lase, să nu doară...   
                                                                           (versuri din vol. __"Spre zarea celora ce nu cuvântă”)