Tamara Tomiris GORINCIOI
Republica Moldova
CUZA VODĂ
Iubirile de neam le port ca pe-o brăţară,
În spirit ne-am unit şi-avem altar o Ţară.
Asemeni unui şoim un Cuza Vodă a glăsuit
Şi a zdrobot hotare, prin sfântul legământ.
Am fost mereu o Ţară, unite Principate,
Ne-am pomenit din nou cu ele trunchiate.
Avem şi munţi şi şoimi, durere şi nevoi
De ce am cuteza să fim din nou eroi.
Un Alexandru Ioan Cuza e-n vrerea noastră
Să ne unim o Ţară în glia strămoşească.
Să punem punct trădării, s-aprindem o făclie
Peste-a Daciei înstrăinare, peste dulcea moşie.
Se-aprind lumini stelare în Timpuri de Mărire
Suntem datori cu-o Ţară şi-o ultimă Unire.
De la Focşani la Prut, e trist la Chişinău,
Mai aşteptăm un Vodă să ne unim din nou.
O dragoste stelară învinge frigul care,
Trosneşte ca blestemul în gerul din hotare.
Mai avem şoimi şi munţii cu cerul ca şi spuza,
Trimite-ne curaj, mărite Ioan Alexandru Cuza.
DACĂ MAI SUNTEM
SĂMÂNȚĂ
Dacă mai suntem sămânţă vom răsare din ţărâne,
Şi din piatră şi din stâncă, peste hoardele păgâne.
De aici pornit-a lumea, fii ai sângelui albastru,
Ursitoarele din ceruri ne-au prezis destin de astru.
Dacă lacrima ce curge se va transforma în râu,
Cine oare ne va ştie într-o zi, într-un târziu.
Dacă dragostea ce arde se va preface-n soare
Ne va recunoaşte şoimul care în ceruri zboară?
Sunt tăcută ca un munte, mi-e iubirea ca o stâncă,
Doar izvoarele din ceruri dorul ar putea să-mi stingă.
Mă zidesc în catedrale cu ferestre spre străbuni,
Cine numele să-mi spună, doar un ţipăt de lăstuni.
Vântul îmi este frate bun , luna, talisman prin ceţi,
Ghizi îmi sunt lupi sălbatici înspre vechile cetăţi.
Îmi fac paloşe din iarbă şi un scut din hronici vechi,
Cine ar putea să spună că trecutul e un plâns ca la
priveghi?
Dacă lacrima durerii se va transforma în mare,
Vom fi iarăşi o putere, vom fi Dacia cea Mare!
VOIEVOZII UNIRII
Răsună ca o rugăciune cerul din amorţire
Se reîntorc în Terra Dacia voievozii din ţărâne
Reînvie sfinţii luminoşi din uitare, acasă
Li se închină munţii sihaştri şi fluturi de mătase
La cetatea cea veche clopotele se răscoală
Îşi cheamă oştenii şi dacii, ne cer socoteală.
La Putna răsună ca un tăiş de cuţit slova lui Ştefan,
O lăută plânge, o doină e iarba ce răsare pe lan
Ne cheamă la luptă Iancu de la Hunedoara
E floare şi vis, reînvie din moarte primăvara
Îşi ascute ţepele Vlad Vodă , Dracula voievodu,
La vocea sa tresare ramul, jigodia şi netotul
Reînvie din vis domnul Unirii Mihai cel Viteaz,
Unde e ţara întregită şi Dacia sa de almaz?!
Din ceruri ne strigă domnul Cuza Ioan Alexandru,
Strigătul lui luminează cetatea ca un viu policandru
Dă glas din regatele dacice Burebista, primul rege
Ce aţi făcut, fii ai solomonarilor cu proscrisa nelege
De ce vă dezbinaţi şi uitaţi cine am fost şi suntem
Eram pe când nu era nimic cu Lupul Dragon totem.
Mihai Viteazul Alexandru Ioan Cuza
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu