la tine mă gândesc,
mă prinde dimineaţa
şi-ncerc să-mi definesc,
cum ai făcut tu viaţa
să-ţi fie minunată,
şi clipa fericită
să vină deîndată?
Ce strategie mamă,
ce farmec ai de placi?
Cum viaţa-ţi nu-i o dramă,
pe toţi tu îi atragi?
Şi cum de poţi tu oare
pe toţi să îi subjugi?
Spune-mi misterul care
te face să-i învingi.
Cum te ridici tu oare
şi cum tu te cobori,
când stai cu fiecare
de vorbă uneori?
Te rog să-mi dai tărie,
ca tine vreau să fiu,
să-mi umplu-n bucurie
cugetul meu cel viu.
De multe ori măicuţă
la tine mă gîndesc,
ştiu că eşti necăjită,
dar sincer te iubesc.
Poate că soarta vieţii
n-a fost aşa de bună,
şi-n anii tinereţii
a vrut să mă răpună.
Dar uite-acum năravul
departe s-a tot dus,
nu mai fac pe grozavul,
mândria mi-a apus.
Şi azi aş vrea mămică,
trezit din visul meu,
să vezi cum mă ridică
voinţa ta mereu.
Cu păr bălai şi ochii
frumoşi ca nişte stele,
obraji ca două rodii,
m-ai scos din doruri grele.
Vorbind cu voce-ţi calmă
m-ai dojenit mereu,
să îmi schimbi a mea karmă
slujind pe Dumnezeu.
Şi îmi spuneai mămică
să merg pe drumul drept,
căci viaţa-ţi se ridică
de-nveţi, şi eşti deştept.
De câte ori măicuţă
la tine mă gândesc,
de drag că mi-ai dat viaţă
îţi spun că te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu