regretul dragostei din vară cere îndurare,
şi vântul foşnet lin strecoară-n ramuri,
ca toamna girul de iubire să-l acorde iară,
Pe solul presărat cu frunze arămii căzute,
să-mi lase razele de soare îndrăzneţe,
o mângîiere, cu căldura-i dulce peste frunte,
şi un sărut tomnatic, de iubire şi fineţe.
Când toamna sprintenă-şi arată faţa ruginie,
venind pe drumul satului îmbelşugat,
unde ţărani-au cultivat în vară pe câmpie,
şi-acum, adună la chindie rodul ţarinii bogat,
Vreau doar o clipă-ai spune să rămână,
măcar un timp frumoasă, mândră dar blajină,
să poată strânge gospodarul din grădină,
şi tot ce-a semănat din primăvară-n ţarină.
Când toamna iar va coborî pe dealul dinspre vie,
iar luciul dragostei încet va-ncepe să apară,
voi aştepta, ce vara mi-a promis să-mi fie,
scânteia de iubire, ce aprinde focul dinspre seară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu