Sărbători de iarnă, la români (antologie) - Dunia Pălăngeanu

  Dunia PĂLĂNGEANU
           România

                      COLINDA INIMII

                     Pe sub cerul cu ninsori

                          Prin grădini cu picurele

                               Se aude un colind

                                    Mirosind a măr și stele.

                                         Uite-l trece prin Cetate

                                              Spre câmpia cea bătrână

                                                   De sub sloiurile reci

                                                        Dunărea la maluri sună.

                                                             Mai departe, mai departe,

                                                             Mai încet, tot mai încet,

                                                             E colinda inimii

                                                             Colindată de-un poet.

                                                                  Hai, deschideți ușa larg

                                                                       Mai deschideți și-o fereastră,

                                                                            Să primiți colinda mea

                                                                                  Zbor de pasăre măiastră.

                                                                                       Hai, lăsați poarta deschisă,

                                                                                            Să intre urarea mea,

                                                                                                 S-aducă lumină-n casă

                                                                                                      Și s-alunge vremea rea.

                                                                  COLIND PENTRU PRIETENI

                                                                         E iarnă, prieteni, și ard stele

                                                                         ca felinare prin grădini,

                                                                         mi-e gândul rece ca un viscol

                                                                         prin care scapără lumini.

                                                                         Mi-e dor de un colind anume,

                                                                         de-un sat pierdut printre nămeți,

                                                                         când vinul fiert adoarme-n cană

                                                                         descânt de-albastre dimineți.

                                                                         Și ne gonește în odaie

                                                                         gerul ce se strecoară mut,

                                                                         jarul aprins alungă spaima,

                                                                         sunt singur, liniștea ascult.

                                                                         E iarnă, prieteni, și fantasme

                                                                         dansează-n umbre argintate,

                                                                         aleargă cerbii printre stânci,

                                                                         iar voi, sunteți așa departe!

                                                                COLIND PENTRU ROMÂNIA

                                                             Scriu versuri în zori pentru tine azi, Ţară,

                                                        Să le-aprind ca pe sori în iarna de-afară,

                                                                  Când cerbii aleargă prin neaua de dor

                                                             Iar haiducii se strâng la hotar de fior.

                                                             Şi vin domnitorii cu frunţile ninse,

                                                        În sunet de zare, prin văi necuprinse,

                                                                  Răsună iar doina şi-un fluier se-aude,

                                                             Sub aripi de zare un cântec pătrunde. 

                                                             Ca bradul cel verde poetul îţi cântă,

                                                        Colindul de ţara, în ziua cea sfântă,

                                                                  Soldat credincios, trubadur neînvins,

                                                              Stă astăzi de veghe, cu sufletul nins.

Luceafăr și Epigon, autor Gabriel Constantin - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                                         Gabriel CONSTANTIN
                                                                                      România

                                                                       LUCEAFĂR ŞI EPIGON

                                                           Raza măreţiei tale cine poate s-o ajungă,

                                                           Cine urcă pân’ la geniul răsădit în veşnicii,

                                                           N-ai spus, tu, că pân la steaua-ţi e o cale-atât de lungă

                                                           Şi-om privi cu toţi icoana-i după ce va asfinţi?

                                                           Şi deşi de noi e-aproape tot mai sus pe cer se suie

                                                           Căci ne e privirea scurtă, stihul negru şi corupt,

                                                           Avem strunele simţirii ruginite precum cuie,

                                                           Lacrima ne este rece, visul putred şi urât.

                                                          Tu, aveai inima caldă ce fierbea în dor de ţară,

                                                          Tu, aveai raiul pe buză ce ni-l întrupai în vers;

                                                          Noi? Noi pângărim o foaie şi-otrăvim o călimară

                                                          Şi îngălbenim prezentul cu al nostru suflet şters.

                                                          Şi murim prin ţări străine viscoliţi de nedreptate,

                                                          Ne topim ca nişte mucuri de la strâmbe lumânări

                                                          Şi pe umărul de frate plânge fruntea altui frate,

                                                          Şi vorbim doar prin cutia ce uneşte depărtări.

                                                          Spună, cronice române, letopiseţe moldave,

                                                          Spună, râuri de istorii, idealul ce-ai visat,

                                                          Întemeietor de limbă şi făptaş de versuri brave,

                                                          Geniul tău ne luce raza din trecutul nemişcat.

                                                          O, luceafăr, ce din marea frământărilor de veacuri

                                                          Ai luat patima şi dorul sufletului românesc

                                                          Şi-ai atins cu lira-ţi dulce veghea stelelor din lacuri,

                                                          Cântul fraged al iubirii zis în graiul strămoşesc,

                                                          Vino, azi, de te coboară cu umbrirea ta înaltă

                                                          Şi insuflă-ţi epigonii cu suflarea ta de foc,

                                                          Să nu zică alte neamuri că românul n-are soartă

                                                          Şi că geniul tău cel mare n-a avut nici el noroc.