Antonela STOICA
Germania
LA MULȚI ANI, UNITĂ ROMÂNIE!
La mulți ani, frumoasă ROMÂNIE!
Un Dar Divin, Iubită mi-ești TU, mie.
La mulți ani, Cer, Codrii și Izoare,
Văi și Câmpii...și Neagra noastră Mare!
Mulți Ani frumoși Ardealului, Moldovei,
Munteniei, ce leagăn îmi e slovei
La mulți ani Transilvanie iubită,
Din trupul Sacru-al Țării neclintită.
La mulți ani, Măicuță Sfântă, dragă!
La mulți ani, DACIA mea Întreagă!
La mulți ani și mândrilor Carpați!
La mulți ani, Românilor mei Frați!!
Din sufletul care se-nchină Ție,
La mulți, mulți ani, Unită Românie!
BÂNTUIE UN DOR
De la Nistru pân’ la Prut
bântuie un Dor durut:
Dor de Limba noastră dragă,
Dor de România-ntreagă,
Dor de Casă și de Frați,
Dor de Munții sfinți, Carpați
Și de codrii minunați.
Dor de Marea noastră Neagră
Dorul ce pe toți ne leagă.
Dor de portul strămoșesc
Dor cu patimă, lumesc,
Dor de frați ce se-osândesc,
Împreună se doresc
Dar prin lume rătăcesc.
Dor de Sat, fără blazoane,
De biserici și icoane,
Dor de cruci sfințind cotloane.
Dor de nuca-n Măcinicii
Din prinoasele Bunicii,
Leacul împotriva fricii.
Dor de tot ce ne adună,
Dor de IA cea străbună,
De-a Sânzienelor cunună.
Dor de Glie, strămoșesc,
Dor de tot ce-i Românesc
De Pământul ce-l iubesc.
De la Nistru pân‘ la Prut
Bântuie un Dor durut
Din Moldova mea-n tumult
Dor de Doină, s-o ascult,
Sica-n pietre s-o ascut
Printre astre azimut,
Țara înapoi s-o mut.
Țest oltenesc
SCRISĂ-N SOARTĂ-I STĂ
UNIREA!
Printre vieți tergiversate caută sufletul dreptate.
A trecut mult prea mult timp, singur cuc, în fals Olimp.
Vrea s-apuce Ierni în Țară, vrea copil să fie, iară
Şi prin ger de crapă Satul să înceapă colindatul.
Vrea Tradiția să-nvie, să se-mbrace iar în Ie
Fluturând Marama-n vânt, să-ngenunche în Cuvânt,
Să-şi închine prin vâlcele Dor, istoriile grele;
Legământul de Muscel, să își facă Crez din el.
Din zăpezi cât veşnicia îmi suspină România;
Munți cu crestele golaşe toarnă plâns peste oraşe.
Din pădurile ciuntite, cântece blagoslovite
Ies din păsări strămutate, sus, pe ruine de cetate.
Dar topind inimi ca gheața, Soare luminându-mi fața,
Legendară vâlvătaie, Dragostea mea nu se-ndoaie!
Mi-e Mândria o pecete, arsă-n frunte pe-ndelete,
Căci născută sunt din Glia sfintei Dacia-România.
Țării mele-i stau arcaşă; Geto-Dacă sunt din fașă,
Iar eu ținta n-o greşesc; arde-n piept foc strămoșesc.
Strig în codri cu glas spart: România nu mi-o-mpart!
Chiar prin vijelii de trec, capul, eu, nu mi-l aplec!
Urlă Lupii-n al meu gând: Țărișoara nu mi-o vând!
Nu există bani în lume să îngroape al EI renume;
De cultură o enclavă, România nu e sclavă!
Ea-şi cunoaşte-n veci menirea: scrisă-n soartă-i stă
Unirea!
Unirea!
