Vântul toamnei se-ntețește
și lovește-n plin copacii,
frunzele le încolțește
și le urcă-n vârful stâncii.
Pomii, nu se pot opune
să-și țină podoabele,
își doresc ca să le-dune,
nu-i ajută zilele.
Ele-așteaptă doar semnalul
dat de starea norilor,
intuind de-acum finalul
și-nceperea zborurilor.
Eol, din ceruri se joacă
lasând frunzele să cadă,
și natura o provoacă
răspândindu-le--n cascadă.
Le poartă ușor în aer
învârtindu-le-n balans,
și le-așează-n eșicher
cu ample rotiri de vals.
Valsul frunzelor de toamnă
ne-ncântă privirile,
sufletele ne îndeamnă
să ne stingem dorurile.
