 |
| Lucica Forfotă - Austria |
POVESTEA DRAGOSTEI OARBE
Cum toate au un început
Se zice că a fost demult....
Se adunaseră odată,
Sentimentele laolaltă.
Nici bine nu s-au întâlnit,
Când PLICTISEALA
a-nceput
Să îşi arate apatia,
Căscând din ce în ce mai mult.
Când NEBUNIA
observă
Gura-i aproape sfârtecată,
Găsi uşor soluţia
Din moleşeală să o scoată.
- Ce-ar fii să ne jucăm puţin
De-ascunselea, a spus.
Iar INTRIGA
îşi ridică
Puţin sprânceana sus.
Nemaiputându-se abţine
Şi CURIOZITATEA-ntreabă
- Ce o fi ăsta? E un joc?
Haide şi spune-ne degrabă!!!
- Este un joc, vă spun acuma,
Şi sper că o să îl acceptaţi,
Eu îmi leg ochii, voi v-ascundeţi,
Şi o pornesc la numărat.
Când o s-ajung și la o sută
Spun stop, jocul s-a terminat,
Îmi dezleg ochii, şi-am caut
Pe unde voi v-aţi tupilat.
Pe cine primul voi găsi
Acela locu-mi va lua,
Şi uite aşa, tot repetăm,
Pân' ce, noi ne vom sătura.
Dar în extaz, ENTUZIASMUL
La braţ cu EUFORIA,
Au început ca să danseze
Alăturea cu BUCURIA.
Chiar APATIA,
bosumflată,
Și ea e-n horă-acum intrată,
Dar până chiar şi ÎNDOIALA
De ele-a fost înduplecată.
Ei! ADEVĂRUL
zise ferm:
- Eu nu mă joc! Vă spun cinstit!
Ştiţi că eu nu mă pot ascunde,
Pe loc fiind descoperit.
Și AROGANŢA
zise tare
Mândră fiind, nevoaie mare:
- Nu particip dragii mei!
Ideea oare, care e?
LAŞITATEA
cum e ea,
Doar o frază a rostit:
- Nu-i nimica dragii mei,
Eu m-apuc de amijit.
.................................
LENEA,
ca întotdeauna,
Se întinse pe o piatră
Chiar la picioarele ei,
Mai, mai, să fie călcată.
CREDINŢA
s-a înălţat
Spre înaltul Cerului,
INVIDIA
s-a ascuns
În umbra TRIUMFULUI.
Numai GENEROZITATEA
Nici un loc nu îşi găsea,
Bună cum este din fire,
Voia totul a ceda.
Lacul de cristal albastru
FRUMUSEŢII
l-a lăsat,
Scorbura copacului
La RUŞINE
i-a cedat,
Zborul lin de fluture
Îl dădu la VOLUPTATE,
Iar zefirul vântului
Îl păstră la LIBERTATE.
Tot cedând la fiecare
Găsi o Rază de Soare.
EGOISMUL, dimpotrivă.
Locul repede-a aflat.
Se-aşezase confortabil
Şi era de nemişcat.
MINCIUNA
găsit-a locul
Pe fundul unui ocean.
PASIUNEA
şi DORINŢA
Într-un crater de vulcan.
NEATENŢIA,
sărmană,
Locul singur-a uitat,
Iar DRAGOSTEA,
bat-o vina,
N-avu timp de căutat.
Dar zări într-o grădină
O tufă de trandafiri,
Se piti printre petale
Şi-o creanga plină de spini.
Se aude dintr-o dată:
- Gata cu numărătoarea!
Am terminat cu mijitul.
Voi începe căutarea.
LENEA,
la trei paşi dormea.
Nu a fost greu de găsit.
Sus în Cer se auzea
Glasul CREDINŢEI
vorbind.
PASIUNEA
şi DORINŢA
Vulcanul îl scuturau,
INVIDIA
şi TRIUMFUL
În acelaşi pom erau.
EGOISMUL
ieşi singur
Dintr-un cuib de viespi, muşcat,
FRUMUSEŢEA
a găsit-o
Bând apa din al ei lac.
ÎNDOIALA
sta pe gard
Încă tot nehotărâtă,
TALENTUL
era în iarba
Tânără şi necosită.
FRICA
într-o peşteră
În genunchi era pitită,
NEATENŢIA
stătea
Şi privea nedumerită.
A mai rămas DRAGOSTEA
Ce de negăsit era,
Pământul l-a răsturnat
Şi de ea tot nu a dat.
Aproape de renunţare,
Văzu tufa înflorită,
Spinii i-a dat la o parte
Căutând neostoită,
Dar deodată se aude
Vaiet surd şi ascuţit.
Un spin, ochii DRAGOSTEI
Cu putere au lovit.
Geaba striga NEBUNIA
În genunchi cerând iertare.
Fapta era consumată,
DRAGOSTEA,
nevăzătoare.
Pentru a se revanşa
A făcut un jurământ,
Umbra DRAGOSTEI
să fie,
Şi s-a ţinut de cuvânt.
...................................
De-atunci, DRAGOSTEA e oarbă,
Dar are drept ajutor,
NEBUNIA
ce-i promise
Să-i
fie însoţitor.
(Prelucrare după o povestioară de pe net.)
TE-AM VISAT, IUBIRE
Te-am visat iubire, căutând în noapte
Tânguiri fierbinţi, dorul meu din şoapte,
Coborând din stele pe a Lunii rază,
Pleoapa strânsă-n gene ochii lăcrimează.
Te-am visat iubire, lunecând în jos,
Mângâind fierbinte trupul mlădios,
Buzele crăpate, arşiţă de vară,
Gura pătimaşă sânge înfioară.
Te-am visat iubire, coborând pe stele,
Vrând să-mi dăruieşti clipe efemere,
Oază de lumină în negura deasă,
Luciri de speranţă în viaţa-mi sihastră.
Te-am visat iubire, coborând pe Lună,
Dansul ielelor - dragostea nebună,
Taina nopţii sfinte gustă din păcat,
Zorii bat la geam, visu-i spulberat. Ce păcat!!!...
CHEMAREA DRAGOSTEI
Uscată e cerneala-n călimară,
Te-am aşteptat, dar n-ai venit aseară,
O coală mâzgâlită stă pe masă
Şi trandafirul ofilit în glastră.
Te chem uşor,dar nu-mi auzi chemarea
Crepusculul întunecase zarea,
Îşi ninge Cerul miile de stele
Şi viscolul se zbate în gândurile mele.
Mi-e inima cernită şi sufletul amar
Cărarea pustiită nădejdea în zadar,
Tăceri silabisite împart Cerul în două
Din nori posomorâţi picură stropi de rouă.
În aşteptarea sumbră uscată e cerneală
Şi trandafirul plânge şi plânge călimara,
Te-am regăsit în vis îmi eşti tare departe
Şi-o lume-ntreagă, parcă ne desparte.
MI-E DOR DE NOI
Mi-e dor iarăşi de tine şi stelele mă plouă,
Afară-i întuneric şi este Lună nouă,
Calvar îmi este noaptea, şi somnul agitat,
De-atâtea gânduri negre şi visele se zbat.
Mi-e dor iarăşi de tine şi stelele mă ning,
Mă ninge-nstrăinarea şi ochii iar îmi plâng,
Atâtea amintiri se deapănă prin mine...
Degeaba închid ochii căci somnul nu îmi vine.
Mi-e dor iarăşi de tine şi ceaţa mă îngroapă,
Mă doare depărtarea şi lacrima din pleoapă,
Mi-e visul întuneric şi noaptea o povară,
Îmi ninge şi îmi plouă cu dor în călimară.
Mi-e dor iarăşi de tine, mi-e dor iarăşi de noi,
De-un suflet ce se-mparte noapte şi zi la doi,
De zilele senine şi nopţi târzi de vară,
De iernile fierbinți, la fel ca-ntâia oară.
