Florinele RUSU
România
POMUL DRAGOSTEI
Ai să vezi, iubirea mea, că mai trece înc-o iarnă,
Ai să vezi, iubirea mea, că mai trece înc-o iarnă,
Iar când primăvara vine, de pe sub nămeți topiți,
Ne vor crește peste pleoape muguri noi, treziți de
goarnă,
Care va suna în zare, peste codrii înverziți.
Ca doi pomi crescuți aievea din aceeași rădăcină,
Ne vom umple cu mănunchiuri de flori albe și de frunze.
Ne-or ierta zăpezile că le-am căutat pricină,
Când ne-acopereau în falduri albe, ca și niște pânze.
Ne-a golit iarna de toate, suntem doi golași, ca puii
Dintr-un cuib de rândunică ce-au ieșit abia din ouă
Și-i acoperă cu-aripa ca să nu-i zărească ulii,
Sau să-i ude pe la streșini când afară stă să plouă.
Am să te-nvelesc iubite dacă frigul te-o cuprinde,
Mâinile ți le-oi fura și-am să le ascund în sân,
Iar tu le vei scoate numai când, din coșul cu merinde,
Vei gusta din bunătăți, implorând să mai rămân.
Hai pe câmp, unde nu-i nimeni și sub razele plăpânde,
Să-nflorești în alb cireș, eu în floare roz de măr,
Pe care or să le fure copilași cu guri flămânde,
Când vor fi coapte pe ram multe, parcă fără număr.
Ne vom aduna iubirea în doi pumni aduși la gură,
Iar sămânța scuturată dintr-un fruct copt și zemos,
O vom arunca cu grijă pe sub brazde de-arătură,
Să răsară primăvara pomul dragostei frumos!
B22 ianuarie-2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu