Este dorul de iubire
ca și mierea
de albine?
Greu se strânge în fagure
inima să
bucure.
Iute din simțire
vine,
viața-ntreagă
poate ține
dacă-i
dragoste cu foc
și în lume ai noroc.
Este dorul de iubiri
hăituit prin
amintiri
când pe drum ai
fost pribeag
și-ai pierdut ce ți-a fost drag?
Lumea asta-i
hărăzită,
de Dumnezeu plămădită,
cu tot felul
de-ncercări,
până-n clipa
ce-ai să mori.
Dar mai e și
un al dor,
de țară,
sfâșietor,
când departe ai
plecat,
singur, fără
de păcat.
Te împing nevoi
afară,
lași frumoasa
țărișoară
și pornești
prin țări străine
gândind la
zile senine.
Plânge inima
apoi
Ochi-ți sunt
și triști, și goi,
Căci ai vrea
ca să revezi
Codrii, ape și
cirezi.
Seacă sufletul
amar,
iasc-aprinsă
de amnar,
te topești
oftând cu foc
suflete fără
noroc.
Este dorul
pierzător
pentr-un
suflet iubitor,
sau e încă o
dovadă
de
iubire-adevărată?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu