Poeți contemporani în Regal eminescian: Marioara Nedea

Marioara Nedea - Giurgiu

DOR DE EMINESCU                                                   

În Eminescu ne întoarcem azi

ca într-o savantă epopee,

Ce scrisă-a fost cu sânge de nomazi,     

La lumânarea unei lumi atee.

Castani şi plopi şi teii rătăciţi

în primăvara lipsă din pistil,

Îşi tremură polenul răvăşiţi,

Şi-l vor pe Eminescu Mihail.

Şi toate dorm în înserare,

Pe pleoapa unui dor nătâng.

Îl vor pe Eminescu care

plângea iubind, iubea plângând.

              INVOCAŢIE

     Vino-n codrul ce-şi revarsă

     peste noi, timidul ropot

               al izvoarelor ce-şi varsă,

               Doina şi balada-n şopot.

                         Teii, plopii fără soţ,

                         Ţi-or da umbra seculară.

                                  Iar un Făt-Frumos cu moţ,

                                  Te-o plimba-n trăsuri pe seară.

                                            Lacul codrilor, albastru,

                                            A secat de dor, firesc.

                                                       Chiar şi cerul de-alabastru

                                                       te mai plânge când mijesc

                                                                 zorii fragezi şu lăptoşi,

                                                                 Ca al grâului, copt, pai.

                                                                           Vino-n codrii maiestuoşi,

                                                                           Să ne-ncânţi, mărite crai!

                                                                                  ETERNITATE

                                                                                 Pe lângă plopii fără soţ,

                 Treceai grăbit, odată.

                 Erai al inimilor hoţ.

                 Te furişai îndată,

                 Prin calmul nopţilor de vară

                 în înserarea dulce,

                 A unei întâlniri de-o seară,

                 Când nu voia să-şi culce

                 nici luna raza aurie,

                 În plopi ce fremătau.

                 Şi-n unda veşnic străvezie,

                 Trei nuferi suspinau.

                 Poteci de codri seculari

                 tu ai bătut, maestre!

                 Iar numele tău legendar

                 pluteşte pe agreste 

                 columne de bazalt şi aur,

                 Din care ne zâmbeşti.

                 Cu fruntea îmbrăcată-n laur,

                 Prin noi, tu,azi, trăieşti.

LA ANIVERSARĂ

Ninge peste tei profund,

Cu melancolii agreste,

De atâta timp de când

n-ai mai dat un semn, maestre!

Ninge-n Botoşani, la Iaşi,

Şi zăpada crunt ne doare.                                    

Mai pustii şi reci ne laşi.

Timpului, nu-i dai răbdare

să scuture din tei aur,

Din maci, miere polifloră.

Fruntea să-ţi îmbraci cu laur,

Să rămâi măcar o oră...

lângă lacul ce scufundă

ca pe -o salcie, privirea.

Şi-unde orişice secundă

îţi conjugă nemurirea.

...Ninge iarăşi cu iubire.

Ninge chiar şi-n Ipoteşti.

Ninge iarna-n  amintire

şi te-ntreab: unde eşti?

              

             

Poeți contemporani în Regal eminescian: Lili Șipoteanu

Lili Șipoteanu - Roman , jud. Neamț

Bădiță Ioane!  Bădiță Mihai!

Bădiță Ioane, se-aud bătăi în poartă,

Eu rogu-te, tu din bojdeucă ieși,

Se vede un om falnic, te așteaptă,

Cât stați de vorbă, să ne mai scrii povești!

Străluce printre stele și privește                       

La codrii de aramă, la izvor,

Este tăcut și sufletu-i jelește

După iubirea ascunsă-ntr-al lui dor.    

E cel căruia-i spui cu-a ta trăire

,,Bădiță Mihai!” și-apoi, la Ipotești,

I-asculți poveștile ce-s cu simțire

Rostite de plaiuri românești.

Din când în când, la cuiburi vin în taină,

Cu ciripitul lor în somn ascuns

Doar păsărele care știu ce-nseamnă

Versul lui Eminescu, vers ne-nvins.

Printre scrisori se rătăcește-agale

Bătrânul Mircea cu ai lui oșteni,

Taverna mohorâtă-apare-n cale

Pentr-un popas făcut din azi în ieri.

Bădiță Ioane! și Tu,  Bădiță Mihai!

(Așa cum vă spuneați în timp, odată)

Ne-ați părăsit cândva cu mult alai,

Dar cei rămași, în inimă vă poartă!

Bădiță Ioane!  Bădiță Mihai!