Ioana CONDURARU
România
DE ZIUA IUBIRII
Zice-se că Dragobete,
Fiu nebun, rătăcitor,
S-a îndrăgostit de fete
Și în noapte, călător,
Deschizând ușa cu teamă,
Se strecoară-n dormitor
Unde mândra Cozânzeană,
E în lumea viselor.
Nebunatic, o mângâie
Furându- i un sărutat
Și din raze îi face ie,
Ca să îl ia de bărbat.
Luna râde drăgăstoasă,
Privindu-l printre uluci
Pe Luceafărul din glastră,
Doritor de buze dulci.
Doar păianjenul voinic,
Îi dă zor că-i mare grabă,
Țesând fir de borangic
Pentru draga lui, cea dragă,
Că în zare, se zvonește,
Mare veselie-n crâng!
Sosi-va ca într-o poveste,
Primăvara iar la târg
Aducând pocale pline,
Cu nectar și mir popesc,
C-a natura să reînvie
În grai dulce, românesc!
Sfios însă, Dragobete
Teamă îi de vre-un refuz!
Că va plânge-n codru verde
Rămânând pe veci mofluz.
Însă gingașa Cozânzeană,
Mângâindu-l cu dulceață,
Îi dă dragostea pe o vară,
Luându-l râzând în brață.
S-a înviorat natura!
Ghioceii dau concert!
Vioreaua îi ia măsura
Să-i lucreze un corset.
Și așa, de ziua acesta,
Ziua dragostei dintâi
Ne-a cuprins pe toți năpasta:
Ori e dragoste, ori nu-i!
Însă eu, de bună seamă
Vă îndemn ca să iubiți
Fără frică, fără teamă!
Pur și simplu,
Pentru a fi fericiți!
