 |
| Sivia Râșnoveanu - Italia |
Mă-nalț, urmând cordonul de argint,
Chiar mă cuprinde-un fel de-ngrijorare,
Mai sunt în lume eu, sau doar mă mint,
Căci simt c-am devenit o altă stare.
În urmă mi se-mpleticesc ninsori,
Deasupra-mi sunt zăpezile de stele,
Și parcă-s fulg sau stea, iar alteori
Sunt răsuflarea conștiinței mele.
Mă simt atrasă-n valuri de culori
Ce mă-nfășoară și iar mă dezleagă,
Lumină sunt, de aștri arzători,
Mă risipesc în tot, dar sunt întreagă.
Înaintând, contururi se tot șterg
Și-aș vrea ca să pătrund și-n alte ere,
Dar mă oprește-un gând. Nu pot să merg,
Nu-mi este dat să trec de bariere.
Îndemnul nevăzut eu îl ascult,
În jos se văd iar valuri de ninsoare,
Și mi-aș dori....Cât mi-aș dori de mult!
Să trec de bariere... Pot eu oare?
