Antonela STOICA
Germania
Antonela
Stoica
s-a născut în oraşul Câmpulung Muscel, jud. Argeş.
În 1989 s-a mutat în Statele
Unite ale Americii,
unde a petrecut 26 de
ani, cea mai mare parte din viața ei.
Este căsătorită şi are
un fiu.
Din 2015 Antonela
locuieşte în Germania.
Studii:
Colegiul Național
Carol I, Câmpulung Muscel
Hunter College New
York
Fairfield University,
Limba şi Literatura Engleză, Compoziție şi Proză, Scriere Creativă
HB Fine Arts Studio,
New York City
New York State Ivy RE
Law/ Notary and Brockerage Academy
Berlitz International
Institute, Washington D.C.
Debut
Literar în limba Română:
- Revista online „Confluențe Literare”, 2016
- Revista ProDiaspora, Germania, 2016
Antologii:
- Literatura din Călimară, Volumul I, Editura Scriitorilor,
2017
- Damele metaforei, „eCREATOR”, Editura Ceconi, 2017
- Surâsuri
înlăcrimate: „Fel de fel de stihuri”, Editura KitCom, 2017
- „Poeți și prozatori
contemporani în Regal eminescian”, Editura Edithgraph, 2018
Premii
pentru publicații în limba română:
- Premiul I, la Concursul
de Poezie ProDiaspora, cu „Iubirea-ți indecisă”, Germania, 2016
- Premiul de Excelență
al revistei „Amprentele sufletului” și medalie, pentru cele mai frumoase
creații literare cuprinse în antologia „Poeți și prozatori contemporani în Regal
eminescian”, București, Palatul Parlamentului, 8 iunie, 2018
Volume
de poezii:
- „PUNTE
SPRE ANDROMEDA”, Editura Diaspora,
Vrancea/Roma, Mai 2017
- „ALUNGAȚI DIN DESTIN”, Editura Universitaria,
Craiova, 2018
- „SPIRIT SACRU”,
Editura Minela, 2018, lansată la Roma în 21 iulie 2018.
DESCÂNTUL
FLORILOR DE IE
Țesută din Poeme de Iubire, Ia
mea, din Dragoste și Dor,
Flori de Suspin, Spirit
Nemuritor, cu multă Pierdere și Regăsire.
Marele Lup Alb Divinul, veghind
cu ochi focoși,
Dacii mei dârji, iubindu-se ca
Frații,
Dăinuind etern prin lumi de
Constelații,
din Stele coborâți, oameni
frumoși.
Un Geniu Pur, atotUniversal
renaște sfânt, din Florile-mi de Ie,
Regele Decebal, mândră efigie şi
miedul sacru, din aurit pocal.
Sunt Flori de mii de ani de
suferință, lupte crâncene, dureri și Glorie
A noastră zbuciumată Istorie, de
neînvins Mândrie, Biruință.
Zilele-n nescrise Calendare,
Cuvintele, ca pietre nestemate,
Zânele din păduri neumblate,
descifrând avid Misterele Solare.
Cu duhuri, în pietrele din Râuri,
Sânziene, ce deschid ceruri cu șoapte,
Focurile sacre aprinse-n câmp, în
noapte.
Iele învârtind Hore dezmățate,
Mesaj milenar, ale Ciocârliei cânturi...
Spiritul lui Zamolxe, totem
printre Gânduri, în Carpații cu crestele-nghețate
Și pe ziduri reci, de Timp
înverzite...
Din ape, sclipind diamantin,
Izvoare, de bei un strop, devii Nemuritoare;
La Fețele Albe, Legende sunt
trezite.
În Florile de Ie păstrăm
Identitatea, cu Floarea Vieții din fiecare Cruce,
În Soare Geto-Dacic, ce-n Iia mea
străluce şi-n Sarmisegetuza Regia, cetatea.
Geto-Dacule, ești Dorul meu
Sublim, îți sunt un Vis, Enigmă și Destin
|
|
COLUMNĂ
SFÂNTĂ
Cu tot cutremurul din Vers ce
plânge,
Cu Poezia, fremătând în sânge,
Precum o Zână-ngenuncheată-n nea
Asa să simți, etern, Iubirea mea!
Când știi că viața-ți şade la
răscruce
Iar trupul doare, nu mai poate
duce,
Când devastat implori o
dezlegare,
Iubirea mea să-ți fie alinare.
Când vrei să fugi unde-ncotro îți
vine,
Iar Clipa sfâşie bucăți din tine,
Când Timpul înapoi să-l dai ai
vrea,
Să simți cum te-ntregesc, Iubirea
mea.
Înveşmântați cu crezuri demodate,
În templele de Soare luminate,
Zalmoxe ne descântă de pe-o stea
Să simți în inimă arzând
Dragostea mea.
Din cer cu noaptea pe aripi, cad
îngeri
La Roma-n ruine se topesc
înfrângeri...
Dacă mândria-mi moare sub atac,
Într-o Columnă sfântă mă prefac!
VIAȚA ȘI VISUL BUCOLIC
Iubite, privește, din Poem mă
desprind,
Mă înec într-un vers, mă complac
nemurind.
Genunchii-mi lipiți se-odihnesc
pe-a ta tâmplă...
Vecinii de rugi ne bârfesc... se
întâmplă.
Îți intru sfioasă-n biserica
minții
Mă-nchin la icoane, să-ți aflu
părinții
Aștept miruitul în “rândul”
simbolic...
În spate-mi stau Viața și Visul
bucolic.
Târcovnicul cântă...ce tânăr i-e
tonul!
Un ochi la psaltire, un ochi
-telefonul-
Sunt Viață și moarte-ngropate în
slujbă...
Răsună din clopot Pădurea și-o
drujbă.
Credința se cerne...eternă,
cuminte
Mi-alunecă stins lumânari prin
Cuvinte,
Iar ceara îmi pică, letală, pe
fustă,
Croită pe trupu-mi, de-o minte
îngustă.
Din fum de icoane paloarea
tresare
Săraci șterg podeaua cu lacrimi
amare...
O mierlă-și hrănește puiuții cu
pilde,
În Râu își aruncă născuții,
Matilde.
Azi cânt în biserici prin
Munții de piatră,
Mă-înec cu vreo pită uitată pe
vatră,
Sorb vinul din Graal… mă bântuie
sfinții
Și urlu la Lună cu Lupii,
părinții.
NINGE-N
PLINĂ VARĂ
Ninge-n plină vară, ninge Dor pe
creste,
Strălucesc Carpații-n fugerări de
nea...
Marea e-nghețată ca într-o
poveste
Ninge cu tristețe peste Țara mea.
Ninge cu mândrie, ninge cu
durere,
Pașii noștri rabdă plânși
și-nstrăinați
Ninge peste Nistru, ninge în
tăcere
Sângerează Doru-n suflete de
frați.
Ninge peste vise, peste Limba
noastră
Cea înstrăinată, dincolo de
Prut...
Ninge cu armate, granița-i
rusească
Sânge-i trupul Țării ciopârțit,
durut...
Se trezesc strămoșii-lupi să
ne-mpresoare
Ninge cu speranță peste-a noastră
Țară
Ne-adunăm în Vortex, să clădim
altare…
Cu fulgi tricolori, ninge-n plină
vară.
ANĂ,
ANĂ, SARE-N RANĂ
Azi m-am dezbrăcat de patimi, de
durere și de lacrimi și ți-am spart în opt
oglinda, reflectând iluzii-n
tinda preschimbată-n râu de lacrimi.
M-am zidit de bunăvoie, sclava
Dorului avid, în minciuna unui zid, înălțat fără
speranță, pe o Mare de distanță,
înecând Arca lui Noe.
Fără aripi doar subzist, c-am
crezut în mieri de vorbe și-n ispite evazive, alintări
persuasive, ca săgețile din
tolbe, otrăvite și letale, ținta gândurilor tale
complicate și livide, ce-nviau
Cariatide... cum să pot eu să rezist?
Tu-ntr-o ființă te-ai ascuns,
precum lutul într-o cană; Numai gânduri reci,
păgâne, muribund să îmi îngâne
alintări la Răsărit, dintr-o oază, în genune,
unde Timpul s-a oprit: „Ană, Ană,
sare-n rană.... ai murit, dar nu-i de-ajuns”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu