Atunci când doamna
Eugenia Enescu Gavrilescu mi-a cerut să
scriu
câteva cuvinte la antologia coordonată de domnia sa intitulată „Scriitori
români uniți în cuget și simțiri la centenarul Marii Uniri” mi-au venit în
minte cuvintele Reginei Maria:
„Te binecuvântez, iubită Românie, ţara
bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale
cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită,
a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic
îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre
naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.”
Cuvintele Reginei exprimă deosebit de
sugestiv sentimentul oricărui român la
această zi festivă a împlinirii a o sută de ani de la Marea Unire.
Poate că ar fi o impietate să mai
adaug ceva, dar, dacă nu ar fi vorba de acest cor de condeieri din toate
părțile lumii veniți să-și aducă prinosul lor de bucurie la acest eveniment
istoric care a dat României măreția ei de hartă a cugetului și simțirii românești.
În îmbrățișarea copertelor găsim peste 50 de autori din România, Republica
Moldova, Italia, Anglia, Germania, Canada
și Statele Unite. Ei se fac ambasadorii fraților de pretutindeni, mesagerii
unui adevăr scris pe piatră de hotar, soli ai demnității omului creat după
chipul și asemănarea lui Dumnezeu, adică omului liber.
S-ar cuveni să ne
oprim la paginile fiecarui autor și să ne minunăm de florile lirice plantate
din inimă și udate cu lacrimi, să ne bucurăm de această grădină din tot
sufletul, căci mai sunt oameni încă pe această planetă care să-și iubească
pământul și cerul în extazul Poetului: „Cât de bine este și cât e de frumos să
locuiască frații împreună!”
În lumea otrăvită de
materialismul lui „how much” se
încearcă dispariția națiunilor și a culturilor. Uităm că Dumnezeu va chema la judecată
nu un internaționalism de turmă, ci „toate neamurile lumii”. Impărăția lui
Dumnezeu a fost schimonosită de cei răpitori și lacomi în imperii de subjugare
a omului, a națiunilor, a culturilor. Așa a trăit și neamul românesc asuprit și
chinuit de-a lungul istoriei lui - fie că a fost vorba de imperiul
austro-ungar, fie că a fost vorba de cel rusesc, fie, în zilele noastre, de
imperiul Statelor Unite ale Europei. Toți au venit peste noi „și-au cerut
pământ și apă”, toate iudele, toate gunoaiele lumii, toți ne-au furat, ne-au
spart casa, („și m-ai scuipat. și m-ai bătut/ și câine eu ți-am fost”), au
lătrat și au urlat ca lupii prin cancelariile lumii, că nu ne vor pe Pământ și
au făcut tot ce le-a stat în putință să dispărem ca neam.
Dar din propria cenușă ne-am
ridicat, nu pulbere, ci aripă a duhului românesc, ne-am înălțat din propria
noastră limbă și când părea că dispare și credința și nădejdea am băut din iubirea
lui Dumnezeu care ne-a învățat românește din buchile Sfintei Evanghelii și
ne-am căpătat și credința și nădejdea și limba și destinul de a fi Grădină a
Maicii Domnului.
Sărbătorirea
centenarului Marii Uniri ar fi trebuit să ne găsească în hotarele firești ale
Neamului - Transilvania, Crișana, Maramureșul, Basarabia, Bucovina, Regatul,
întregul Banat românesc și întreaga Dobroge, dar.. am pierdut trenul vânduți de
comuniști și păcăliți de criptocomuniștii din perioada de... tranziție! Când a
căzut comunismul poporul german a dărâmat zidul și nu a cerut Europei
certificat de unire. Repet, am pierdut trenul și am rămas doar cu amintirea
podului de flori.
Îmi place titlul
antologiei, precum și coperta destul de sugestivă. Este nespus de greu să fii
unit în cuget. A cugeta înseamnă a urma firul gândului, a toarce gândul. Chiar
Descartes cu faimosul „cogito ergo sum”, cum îl ia peste picior Ortega y Gasset, nu a găsit unitate în rândul cugetătorilor. „Faptul
cugetării nu demonstrează că ești , ci că ești unul din cugetători”, dar
unitatea în simțiri/simțuri aparține inimii - vezi, simți și auzi cu inima. E o
certitudine că dacă mintea are multe bordeie, „sângele apă nu se face” și
unirea noastră românească, oricât am fi de pesimiști, e tocmai paradoxul minunii
supraviețuirii neamului românesc.
Dumitru
Ichim
Kitchener,
Ontario
SPĂLAREA PE MÂINI
Pilat
ridică mâna,
preaclocotinda gloată să o
potolească,
și se făcu tăcere;
apoi strigă cu putere
împărătească:
„Să se aducă
apă!”
Și apă s-a
adus.
Lângă Ioan,
Maica Domnului
privea la
judecata lui Iisus,
ștergându-și
pleoapă cu pleoapă:
„Ai
auzit ce a spus,
când își spăla mâinile,
că e nevinovat de sângele Lui?
Nu-nseamnă, prin asta, că este iertat?”
Ioan plângea. Cu capul plecat:
„Nu, Maică, ci dat răstignirii!
Prin apă Pilat L-a vândut,
cum Iuda făcu prin
sărut,
că apa spălării pe mâini
știa că-i adusă din Prut.''
Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario
