Floarea CĂRBUNE
România
LEGENDA LUI DRAGOBETE
De veacuri, tradiţiile neamului nostru s-au păstrat în
memoria poporului, împletindu-se în diverse poveşti, cântece şi legende. Unele
s-au transmis pe cale orală, altele au fost sculptate în stânci, aducând
mărturie peste veacuri, despre acest popor harnic, curajos şi pătimaş în
iubire. Pentru că azi este Sărbătoarea Iubirii, am să vă povestesc legenda lui
Dragobete care, după spusele bătrânilor, era feciorul unei preafrumoase fete,
Dochia. Despre ea se credea că ar fi fost fiica lui Decebal şi…că însuşi Traian,
Împăratul romanilor, ar fi dorit-o de nevastă. Cu părul bălai împletit, cu
ochii precum cerul după ploaie, cu obrazul alb ca spuma laptelui şi cu buzele
roşii cu miresme de frăguţe, oricine o vedea rămânea vrăjit de frumuseţea ei.
Dochia locuia într-o colibă la poalele muntelui şi avea o turmă de mioare pe
care o ducea la păscut în poienile cu iarbă fragedă.
Într-una
din zile, fermecată de culorile florilor şi de miresmele lor, a înnoptat pe
malul lacului în care îşi adăpa mioarele. Era o noapte cu lună plină şi Dochia
a adormit pe un pat de flori, surâzând în somn. În miez de noapte, când dormea dusă, din adâncul muntelui s-a ridicat
un nor de ceaţă care a acoperit lumina lunii şi a învăluit într-o tandră
îmbrăţişare trupul fecioarei adormite…A doua zi, când a deschis ochii, soarele
era la amiază. A a privit împrejurul ei, şi totul i se părea schimbat. Pe buze
mai purta încă urma delicată a unui sărut. Neştiind ce i se întâmplase, s-a
privit în oglinda lacului, iar pădurea a început a fremăta şi un glas duios de
fluier se auzea în depărtări…
Viaţa şi-a
continuat cursul normal, însă Dochia nu ştia exact ce se întâmplă cu trupul ei,
care se schimba…din zi în zi. La 9 luni, de la întâmplarea cu norul de ceaţă,
pe 24 februarie, a venit pe lume Dragobete. Ursitoare şi naşe i-au fost patru
zâne: Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Și zânele i-au adus în dar ceea ce au
crezut că este mai prețios în viaţă. Primăvara i-a semănat în inimă Iubirea,
dăruindu-i prospeţimea florilor şi tinereţe fără bătrâneţe. Vara nu s-a lăsat
mai prejos şi i-a dăruit copilului căldura prieteniei, împlinirea dragostei şi
dulceaţa fructelor. Zâna Toamnă i-a adus în dar un fluier ca să-i ţină de urât,
dar care să-i şi înveselească pe oameni cu cântecele lui. În sfârşit,
naşa-Iarnă i-a ţesut un strai alb cu sclipiri de diamante. Ca cingătoare, i-a
dăruit un brâu roşu…cusut cu perle.
Straiul era astfel conceput, încât creştea odată cu flăcăul, rămânând
alb, oricât l-ar fi purtat.
Pe la 19
ani, Dragobete avea părul negru ca noaptea, ochii verzi precum iarba mătăsoasă
de pe munte, vorba îi era dulce ca mierea, iar sărutul frigea ca jarul. Era un
flăcău vesel ce cânta din fluier și iubea cu patimă fetele. Fecioarele care îl întâlneau şi îi simţeau
privirea, uneori chiar sărutul de foc, se jurau că el venise de pe alt tărâm.
Tot bătrânii spuneau că ar fi fost o scânteie de adevăr în cele afirmate de
fecioare. Pentru că nimeni nu ştia cine îi este tată, se zvonea că ar fi fost
zămislit de chiar Duhul Muntelui, în timpul unirii cu Dochia, când acesta s-a
transformat în ceaţă…Adevărul este că o perioadă de timp nimeni nu l-a mai zărit
pe fecior şi nici nu i-a mai auzit cântecul fluierului.
În creierul
muntelui, într-o peşteră pe ai cărei pereţi creşteau cristale în buchete albe,
roşii, albastre, cenuşii, roz şi violet, trăia un bătrân înţelept. Pe când
păştea oiţele în poiana în care fusese zămislit, băiatul s-a pomenit faţă în
faţă cu Înţeleptul care i-a spus pe nume şi l-a îndemnat să-l urmeze.
Înmărmurit de spaimă și uimire, Dragobete l-a urmat fără a spune o vorbă.
Devenindu-i ucenic, el a deprins învăţătura tainică de a citi în Cartea secretă
a Naturii. Astfel, recunoştea plantele de leac, ştia a vorbi cu păsările,
înţelegea semnele magice ale pădurii, nemaifiindu-i frică de fiarele sălbatice,
al căror limbaj îi devenise cunoscut.
Când a
revenit printre oameni, aceștia l-au primit cu braţele deschise. Acum, mai mult
ca altădată, trezea o iubire înfocată în inima tuturor, călătorea cu viteza
gândului şi se înfăţişa acolo unde era chemat…Bărbaţii îl îndrăgeau şi ei.
Nimeni nu cunoştea taina care îi făcea pe bărbaţi să-l placă şi să nu fie
geloşi pe el. Asta, până într-o zi, când un bătrân a dezvăluit marele secret.
Pe vremea când era flăcău, în seara de 23 februarie, Dragobete li se arăta în
vis feciorilor de însurat şi-i învăţa secretele iubirii. Împărtășirea secretului
se făcea numai sub jurământ. Bătrânul a rupt tăcerea, întrucât, avea peste 100
de ani şi se considera a fi dezlegat de juruinţă.
Legenda
mai spune că după sute de ani de vieţuire pe pământ, timp în care oamenii
acestor meleaguri învăţaseră a iubi, iar învăţătura se transmitea din tată în
fiu şi de la mamă la fiică, Spiritul Muntelui şi-a chemat copilul la pieptul
lui. La cererea tatălui, Maica Domnului l-a transformat într-o plantă magică,
numită *Năvalnic. Astfel, Dragobete zis şi Năvalnic, doarme în „carnea”
tatălui, renăscând în fiecare primăvară… Chiar şi azi, în mileniul trei, unele
fete şi tinere femei ale acestui popor mândru, mai cred încă în puterea magică
a năvalnicului. Ele poartă la sân o punguţă de mătase în care ţin magicul năvalnic.
E un semn de preţuire şi de aducere aminte a celui care a fost Dragobete,
„zeul” Iubirii la români.
Vă întrebaţi
ce s-a întâmplat cu Dochia, mama lui Dragobete? Unii povestesc că ar fi devenit
o babă rea şi încăpăţânată. Ei mai spun că în luna martie ar fi îmbrăcat 9
cojoace şi a urcat cu oile pe munte. Pentru că era cald, ea a început a-şi da
cojoacele jos, rând pe rând, iar într-o noapte geroasă s-a transformat în stană
de piatră împreună cu turma sa. Alţii, mai înţelepţi, susţin că Dochia s-a dus
la iubitul său, Muntele Ceahlău şi i-a cerut acestuia s-o transforme în stană
de piatră… ca să fie veşnic împreună. Iubirea nu moare!
-------
*Nota autorului:
15 august-Adormirea Maicii Domnului, ziua când se culege năvalnicul, ultima
plantă de leac, ce creşte în păduri, în locuri ştiute numai de unele femei
bătrâne, care o folosesc la descântatul de dragoste. Năvalnicul este dat
fetelor să-l poarte în sân; se crede că are puterea magică de a de a atrage
dragostea flăcăilor pentru cea care-l poartă.
