România

România

luni, 29 aprilie 2019

Hristos a Înviat! - Angela Muntean










                                                                               Angela MUNTEAN
                                                                              Republica Moldova


                                                                           HRISTOS A ÎNVIAT!

                                                          A-nviat, a-nviat, a-nviat!
                                                               Lin coboară ecouri în jos.
                                                                    Incredibil, dar e-adevărat,
                                                                         A-nviat din morți fiul Hristos!

                                                                                                                    A-nviat!
                                                                                                               Strigă toți cât mai tare,
                                                                                                          Alergând și la deal, și la vale.
                                                                                                     A-nviat!
                                                                                                Vin buluc pe cărare
                                                                                           Ca să vadă minunea cea mare.

                                                            Moartea-i tristă la marginea gropii,
                                                                 E învinsă,-i zdrobită de tot,
                                                                      O trădează tăcerea și ochii,
                                                                            Nu-i stăpână deja nici pe-un mort.

                                                                                                              Lung privește mormântul ce-i  gol,       
                                                                                                          Depănând cum a fost chinuit...
                                                                                                     Și o strânge în spate-un fior,
                                                                                                Căci de-acum rândul ei a venit...

                                                          El cu moartea prin moarte-a călcat,
                                                               Țintuit la mâini și la picioare,
                                                                    El cu moartea prin moarte-a călcat,
                                                                         Și-a-nviat în lumini sclipitoare.
                                                          
                                                                                                               Pentru noi Hristos a pătimit,
                                                                                                          Dar răbdat-a cu gura închisă,
                                                                                                     El a fost îmbrâncit, umilit,
                                                                                                Biciuit pân' la rană deschisă.

                                   Lângă crucea Lui maica răcnea,
                                        Lipind fața ei de-a Lui picioare
                                             Și doar moartea hapsân urmărea
                                                  Răbdător cea din urmă suflare.

                                                       Ridică El privirea la cer
                                                            Și șopti încet: „Tată, al meu
                                                                 S-a-ntâmplat tot ce-a fost prorocit.
                                                                      Ia în mâna Ta sufletul meu.”

                                                                           Și făcutu-s-a noapte din zi,
                                                                               S-a-nchis cerul cu grei și mari nori,
                                                                                    Și atât de jos el coborî,
                                                                                         Sărutând cu nori mortul fecior...

                                                                                                                                      A-nviat!
                                                                                                                                 Strigă toți cât mai tare,
                                                                                                                            Alergând și la deal și la vale.
                                                                                                                       A-nviat!
                                                                                                                  Vin buluc pe cărare
                                                                                                             Ca să vadă minunea cea mare.

                                                                                                        A-nviat, a-nviat, a-nviat!
                                                                                                   Lin coboară ecouri în jos.
                                                                                              Incredibil, dar e-adevărat,
                                                                                         A-nviat din morți Iisus Hristos!




Noaptea Învierii - Viorica Toaca Osipova










                                                        Viorica TOACA-OSIPOVA
                                                              Republica Moldova


                                                                        
                                              NOAPTEA ÎNVIERII

                                 Slăviți-l pe Domnul, minunea învierii
                                      În noaptea sfântă în ajun de Paște
                                           Sufletele sunt pline de mângâiere
                                                 Din întuneric lumina speranței renaște.

                                                 Universul e încălzit de raza divină,
                                                      Venită din inimile pline de bunătate
                                                            Suntem urmași prin moștenirea creștină
                                                                 Iubindu-L nu rămânem în singurătate.

                                                                 Slăviți-l,... căci El ne iubește neîncetat,
                                                                      Eliberându-ne de frica de moarte
                                                                           Amintindu-ne, dacă cumva am uitat
                                                                                Unde-i pocăință răutatea nu răzbate.

                                                                                Miruiți și curați în licăritul lumânării
                                                                                     Pe chipul angelic al copiilor fără păcat
                                                                                          Se vede credința și puterea iertării
                                                                                               În cântece se aude „Hristos a înviat!”


vineri, 26 aprilie 2019

În vinerea mare - Myra Maria Turcu - Sub un măslin

                                           





                                                                            
                                                                           
                                  
                                                                            Myra Maria TURCU
                                                                                      România



                                    SUB UN MĂSLIN

                              Sub un măslin m-am odihnit,
                                   Iisuse, acolo te-am găsit!
                                        Smerit, pe-o lespede de piatră,
                                             Rugându-te la al tău Tată!

                                                  Însângeratu-ţi Chip eu am văzut,
                                                       Cu faţa-n tină am căzut!
                                                            Tu, Te rugai la Tatăl tău
                                                                 Să-ți ia paharul cela greu.

                                                                       Paharul greu, Tu l-ai băut,
                                                                            Ai pătimit, dar n-ai căzut 
                                                                                 N-ai plâns că e prea mare amarul
                                                                                      Şi ai băut întreg paharul!

                                                                                           Pe Cruce-n Cer te-ai arătat
                                                                                                Prea greu rănit şi-nsângerat!
                                                                                                     Pe toţi în suflet ne-ai primit
                                                                                                          Şi viaţă veşnică ne-ai dăruit!




În Vinerea Mare - Anca Maria David - Se scurge viața...









Anca Maria DAVID
        România



                                                            SE SCURGE VIAȚA

                                            Se scurge viața printre degete,
                                                 curge durerea în valuri,
                                                      cad clipele-n paharul amar,
                                                           îmi plec genunchii cu fața plină de lacrimi
                                           și mă apropii cu umilință de Iisus răstignit pe cruce
                                                în Săptămâna Mare cu inima zdrobită de piroane.
                                                     Fruntea e plină de răni,
                                                          cununa de spini apasă mănunchiul de crini,
                                                                    răstignit, scuipat, străpuns cu lancea
                                                                         Iisus ne iubește necondiționat.
                                                                              El ne cheamă la Înviere,
                                                                                    ne așteaptă pe drumul crucii,
                                                               să deschidem fereastra inimii,
                                                                    Să intre Lumina, Calea, Adevărul și Viața.




marți, 23 aprilie 2019

Din lirica Violetei Câmpulungeanu










                                                                     Violeta Câmpulungeanu
                                                                                     România


                                      TRANSPARENȚE

                                   Suntem urzite transparenţe
                                        Rotite-n urne de-mplinire
                                             În clipele de mari absenţe
                                                  Şi-n amintirea din privire.

                                                       Văzduhul plăsmuirii noastre
                                                            Ia  forme noi, plutind în sus
                                                                 Pe degete, planete-albastre
                                                                      Măsoară timpul ce s-a scurs.

                                                                           Se-ncurcă paşii în dureri
                                                                                Sub fruntea dorului umilă
                                                                                     Dansează iarba peste veri
                                                                                          În ritm supus de clorofilă.

                                                                                                                         Prin sita visului de pradă
                                                                                                                    Coboară-n roiuri de lumină
                                                                                                               Ca nişte  fluturi de zăpadă
                                                                                                          Frumoşii cai de lună plină.

                                                                                                     Îşi fâlfâie în coame zborul
                                                                                                Şi sub copite căi lactee
                                                                                           Se naşte din privire dorul
                                                                                      Prins în vârtej de curcubee.

                                                                                 Trecute-s păsările toate
                                                                            De poarta marilor tăceri
                                                                       Şi ciudă mi-e că nu se poate
                                                                  Să uit  ninsorile de ieri.



vineri, 19 aprilie 2019

Din lirica Ștefaniei BURNEA - Spre nemărginit










Ștefania BURNEA
        România

                                                                   SPRE NEMĂRGINIT

                                                                                       E multă gheață adunată-n mare
                                                                                  Și țărmul e undeva în ceață ascuns,
                                                                             Îngroapă ploaia-n val câte o floare,
                                                                        Gem peștii în mirosul ce-a pătruns.

                                                Înoată-ncet corabia spre țărmuri
                                                     La cârm-un bătrân matelot a rămas,
                                                          I-e trupul sfârtecat de vechi alămuri,
                                                               Pe buze i s-a oprit un tăcut ceas.

                                                                                       Se rânduiesc la pror-atâtea gânduri,
                                                                                  Se rupe gheața spre-aproapele-asfințit,
                                                                             Ies peștii să privească păsări-cârduri,
                                                                         Sub val nisipu-n piramidă-i mâhnit.

                                                Pe ceru-ncărunțit de-atâta toamnă
                                                     Și luna și-a pierdut prin ani culoarea,
                                                          Pe gheața din jur câte-o raz-o-ndeamnă
                                                               Să-și caute-n adâncuri vindecarea.

                                                                                       Dar dac-ar fi ca, din a ei oglindă,
                                                                                  Marea să ridice voci spre infinit,
                                                                             Precum corăbierul ce-o colindă
                                                                        Vom lega speranța de nemărginit.   



                       

duminică, 14 aprilie 2019

Din lirica lui Carmen MITRACHE

Carmen MITRACHE
         România 

APE ȘI STÂNCI


                    Azi plouă-n mine. Timpul mă alungă.
                         Azi nu mai văd. Azi nu mai simt. Azi tac.
                             Mă-nchid în cercuri care mă obligă
                                 În stânca rece, tristă, să mă-mbrac.

                                                                                     Şi stau acolo, împietrită-n timp
                                                                                Cu zâmbetul zbătându-se să iasă
                                                                           Şi cu picioarele înfipte-adânc
                                                                      În lumi ce nu mai vor să mă primească

                                 Şi trag de mine cele două stări
                                      La poluri diferite de cuvinte
                                           Eram doar foc, acum, sunt doar pământ,
                                                Doar şoapta râului vrea să mă alinte.

                                                                      Un râu ce-ncearcă să strecoare-n mine
                                                                  Timpuri străvechi, cu patimi prea adânci.
                                                             Un drum săpat cu sete.  E o taină.
                                                        Ştiută doar de ape şi de stânci.

                                                                                             Voi nemuri în peştera creată
                                                                                                   De chinul apei care a străpuns
                                                                                                        În ani şi ani o inimă în piatră.
                                                                                                             Dar şoapta râului, nu mi-e deajuns.

                                                                                                                                Şi am ales să tac. Deşi vorbeşte
                                                                                                                           Primejdia de a mă prăbuşi.
                                                                                                                      Căci râul este rece şi loveşte
                                                                                                                  Mai repede decât pot eu trăi.

                                                Îngusta lume dintre apă-stâncă
                                                     Mă strânge-n orizonturi fără zbor.
                                                          Azi nu mai simt. E noaptea prea adâncă
                                                               Şi norii cad pe mine. Dar nu mor.

                                                                                                            Nu mă mai zbat. Îmi accept neputinţa
                                                                                                       Încerc să m-adaptez în noul corp
                                                                                                  Eu am plecat. Astăzi îmi ştiu sentinţa.
                                                                                             Dar încă sper, iubind, să mă întorc.


                                        E CIUDAT


                    Îmi beau, singură, vibrând, amintirile
                         Pe pridvorul tăcerii. E întuneric,târziu.
                              Paginile roase, răsfoite de vreme
                                   Se deschid. Ceru-i  trist, vineţiu.

                                        Bate vântul. Mi-e frică, mi-e noapte
                                             De atâta prezent din trecut,
                                                  Demodat, timpul geme, în şoapte
                                                       Ating aerul să mă simt, dar mă rup.

                                                           Golul din suflet tot dă peste margini
                                                                Euforică, beau doar din vină. Şi ţip.
                                                                     Vitalul cortegiu al îndoielilor mele
                                                                           Se adună din nou. Mă afundă în vid.

                                                                                                                   Reproduc, sistematic, tabloul tăcerii
                                                                                                              Şi tot beau din esenţa neschimbată în timp
                                                                                                         Recunosc pretutindeni eroarea plăcerii
                                                                                                    Şi încerc să-i dau rost. Mă amăgesc. Tac şi strig.

                                                                                               Început de sfârşit când bei singur... din tine
                                                                                          Un apus, vinovat, al iubirii inspir.
                                                                                     O ciudată visând la o altfel de lume...
                                                                                Asta sunt. Şi ciudat. Tot iubire respir...