România

România

sâmbătă, 9 februarie 2019

România, te iubesc (antologie literară online) - Ioana Gărgălie









Ioana GĂRGĂLIE
        România


                                                                              OCAUA LUI CUZA

                                                              Cuza Vodă, Domnitorul Principatelor unite,
                                                              A dat legi și-a dat reforme... și dacă țin bine minte
                                                              Legea cu „Ocaua mare” nu prea era respectată
                                                              De negustorii din târg. Și-a mers la Galați odată.

                                                              Îmbrăcat cu un suman și-o căciulă țărănească
                                                              Pe cel necinstit și lacom într-un fel să-l pedepsească...
                                                              Și-a luat ocaua mare și două putini cu lapte,
                                                              Lapte acru,... ca țăranii și s-a pus Cuza pe fapte

                                                              Amestecat cu norodul Vodă și-a luat îndemnul
                                                              Și-a nimerit la băcanul care vindea untdelemnul
                                                              Nu cu „ocaua lui Cuza”, vindea cu „ocaua mică”
                                                              Ca să se îmbogățească pe spinarea lui „opincă”...

                                                              Cuza Vodă i-a propus ca-ntre negustori un „troc”
                                                              Să-i dea lapte pe-untdelemn și-au bătut palma pe loc:
                                                              Șase ocale de lapte pe una de untdelemn
                                                              Hoțoman, șmecher băcanul a făcut cu ochiu' un semn

                                                              Și în loc de-ocaua mare voia să-i dea untdelemnul
                                                              Cu ocaua lui cea mică, (de-aceea făcuse, „semnul”)
                                                              Cuza Vodă a văzut că băcanu-i necinstit
                                                               Și ca să-l învețe minte uite-așa l-a pedepsit:

                                                               Și-a dat de pe cap căciula și a lepădat sumanul,
                                                               (Când a văzut epoleții... a înlemnit pe loc băcanul!)
                                                               I-a pus pe slujbași să-l plimbe cu ocalele de gât
                                                               Prin tot târgul din Galați pentru fapta ce-a făcut

                                                               Arătând ocaua mare să strige: „Cu asta, DA!”
                                                               Și-arătând ocaua mică: „Cu-asta,NU!”... Așa striga...
                                                               Dacă stau să mă gândesc să îmi vărs și eu amarul
                                                               L-aș chema pe Cuza în piață să verifice cântarul!...


                                                   


                    POPAS ÎN ISTORIE... MICA UNIRE

                    Azi mi-a căzut, citind, o lacrimă pe carte
                         Pentru ce-a însemnat atunci vasalitate
                              Când principatele române despărțite
                                   Erau stoarse de aur, de grâne și hulite

                                                                                    Sau transformate-n zonă de teatru pentru luptă
                                                                               Între Imperiile vremii...era țara împărțită
                                                                          Între cel Otoman, Habsburgic sau Imperiul Țarist,
                                                                     Sub jug fanariot...era trecutu-i trist...

                                   Ideea de UNIRE între PRINCIPATE
                                        A fost ca o scânteie a minții luminate
                                             Și-atunci unioniștii s-au ridicat la luptă
                                                  Dar revoluția lor a fost înăbușită

                                                                                Mișcarea națională pentru unitate
                                                                                     Cu marile puteri negocia tratate:
                                                                                           Moldova și Muntenia s-aleagă domnitor
                                                                                                În Divanurile ad-hoc după voința lor

                                                                                    Și-a fost ales ca domn măritul Cuza Vodă
                                                                               Și în Focșani și-n București, ...iar azi i-aducem odă!
                                                                          În luna lui gerar s-a încins Hora unirii
                                                                     Iar granița pe Milcov sortită-a fost pieirii

                                                                                       În Principatele unite domnea legea lui Cuza
                                                                                            Statul modern, de după, pe-aceasta și-a pus baza
                                                                                                  Străbunii mei uniți cinstind slova și glia
                                                                                                        Au dat numele țării spunându-i ROMÂNIA.


         

                                               



             ȘI TATĂL MEU A LUPTAT PENTRU REÎNTREGIRE

                   Basarabia sărmană, pământ și grai românesc
                        A fost ca mingea de ping-pong împărțită între Imperii
                             Sub cel Otoman întâi și-apoi sub regim Rusesc,
                                  Ruptă este și acuma din hotarul sfânt al țării

                                        Răstignită ca Iisus, a purtat cununi de spini,
                                             A venit la sânul mamei când a fost Marea Unire
                                                  Ca și pruncul rătăcit și pierdut printre străini
                                                       Cu iubire și speranță și cu lacrimi în privire

                    România ,,Dodoloață'' a fost iarăși dezmembrată
                         Pentru asta au semnat Molotov și Ribbentrop
                              În '940 Basarabia, sărmana, a fost iar la ruși cedată
                                   Și de-atunci plânge într-una și adună strop cu strop!

                                        Dar românii curajoși au dat piept cu inamicul
                                             Și-n război au vărsat sânge pe pământ basarabean
                                                  Mii de morți căzuți în luptă acolo își au mormântul
                                                       Care-au fost loviți de gloanțe de balaurul viclean

                                                                          Povestea ca pe-un coșmar tatăl meu acele lupte
                                                                     La Țiganca, la Vâlcov cu gamela ciuruită, rănit la picior și-n mână
                                                                 Și-n Spitalul din Tiraspol toți flămânzi ,cu fețe supte,
                                                            Toți în pieptul de țăran aveau inimă română...

                                                       Povestea cum schija morții dobora la întâmplare,
                                                    Și-amintea cum a căzut un maior, maiorul Doboș,
                                               Cum urlau răniții-n șanțuri pân' la ultima suflare
                                          Și imaginile de groază îl pândeau și când tata era moș...

                                          Și în iulie ''41 printr-o luptă încrâncenată
                                               Basarabia strivită, pustiită de război
                                                    De sub jugul sovietic iar a fost eliberată
                                                         Și-a venit la sânul mamei pentru scurt timp înapoi...

                                                              Ce păcat că n-a durat bucuria reîntregirii
                                                                   Și din nou ținutu-acesta a fost smuls hulpav din hartă!
                                                                        Ce păcat de-atâția morți și de sângele Unirii
                                                                             Basarabia și astăzi bate la români în poartă!...



                                              


vineri, 8 februarie 2019

România, te iubesc (antologie literară online) - Antonela Stoica










Antonela STOICA
       Germania



                                                            LA MULȚI ANI, UNITĂ ROMÂNIE!

                                                              La mulți ani, frumoasă ROMÂNIE!
                                                              Un Dar Divin, Iubită mi-ești TU, mie.

                                                              La mulți ani, Cer, Codrii și Izoare,
                                                              Văi și Câmpii...și Neagra noastră Mare!

                                                              Mulți Ani frumoși Ardealului, Moldovei,
                                                              Munteniei, ce leagăn îmi e slovei

                                                              La mulți ani Transilvanie iubită,
                                                              Din trupul Sacru-al Țării neclintită.

                                                              La mulți ani, Măicuță Sfântă, dragă!
                                                              La mulți ani, DACIA mea Întreagă!

                                                              La mulți ani și mândrilor Carpați!
                                                              La mulți ani, Românilor mei Frați!!

                                                              Din sufletul care se-nchină Ție,
                                                              La mulți, mulți ani, Unită Românie!




                        BÂNTUIE UN DOR


                        De la Nistru pân’ la Prut
                             bântuie un Dor durut:
                                  Dor de Limba noastră dragă,
                                       Dor de România-ntreagă,
                                            Dor de Casă și de Frați,
                                                 Dor de Munții sfinți, Carpați
                                                      Și de codrii minunați.
                                                           Dor de Marea noastră Neagră
                                                                Dorul ce pe toți ne leagă.

                                                                                                    Dor de portul strămoșesc
                                                                                                         Dor cu patimă, lumesc,
                                                                                                              Dor de frați ce se-osândesc,
                                                                                                                   Împreună se doresc
                                                                                                                        Dar prin lume rătăcesc.

                                                                                             Dor de Sat, fără blazoane,
                                                                                        De biserici și icoane,
                                                                                   Dor de cruci sfințind cotloane.
                                                                              Dor de nuca-n Măcinicii
                                                                         Din prinoasele Bunicii,
                                                                    Leacul împotriva fricii.
                                                               Dor de tot ce ne adună,
                                                          Dor de IA cea străbună,
                                                     De-a Sânzienelor cunună.

                                                                                          Dor de Glie, strămoșesc,
                                                                                               Dor de tot ce-i Românesc
                                                                                                    De Pământul ce-l iubesc.

                                                                                                                     De la Nistru pân‘ la Prut
                                                                                                                          Bântuie un Dor durut
                                                                                                                               Din Moldova mea-n tumult
                                                                                                                                    Dor de Doină, s-o ascult,
                                                                                                                                          Sica-n pietre s-o ascut
                                                                                                                                               Printre astre azimut,
                                                                                                                                                    Țara înapoi s-o mut.


                                                                                                  Țest oltenesc


                                                       SCRISĂ-N SOARTĂ-I STĂ UNIREA!

                           Printre vieți tergiversate caută sufletul dreptate.
                                A trecut mult prea mult timp, singur cuc, în fals Olimp.
                                     Vrea s-apuce Ierni în Țară, vrea copil să fie, iară
                                          Şi prin ger de crapă Satul să înceapă colindatul.

                                                                                         Vrea Tradiția să-nvie, să se-mbrace iar în Ie
                                                                                    Fluturând Marama-n vânt, să-ngenunche în  Cuvânt,
                                                                               Să-şi închine prin vâlcele Dor, istoriile grele;
                                                                          Legământul de Muscel, să își facă Crez din el.

                            Din zăpezi cât veşnicia îmi suspină România;
                                 Munți cu crestele golaşe toarnă plâns peste oraşe.
                                      Din pădurile ciuntite, cântece blagoslovite
                                           Ies din păsări strămutate, sus, pe ruine de cetate.

                                                                                          Dar topind inimi ca gheața, Soare luminându-mi fața,
                                                                                     Legendară vâlvătaie, Dragostea mea nu se-ndoaie!
                                                                                Mi-e Mândria o pecete, arsă-n frunte pe-ndelete,
                                                                           Căci născută sunt din Glia sfintei Dacia-România.

                            Țării mele-i stau arcaşă; Geto-Dacă sunt din fașă,
                                 Iar eu ținta n-o greşesc; arde-n piept foc strămoșesc.
                                      Strig în codri cu glas spart: România nu mi-o-mpart!
                                           Chiar prin vijelii de trec, capul, eu, nu mi-l aplec!

                                                                                           Urlă Lupii-n al meu gând: Țărișoara nu mi-o vând!
                                                                                      Nu există bani în lume să îngroape al EI renume;
                                                                                 De cultură o enclavă, România nu e sclavă!
                                                                            Ea-şi cunoaşte-n veci menirea: scrisă-n soartă-i stă 
Unirea!




sâmbătă, 2 februarie 2019

România, te iubesc (antologie literară online) - Tamara Tomiris Gorincioi









Tamara Tomiris GORINCIOI
        Republica Moldova



                                                                              CUZA VODĂ


                                                            Iubirile de neam le port ca pe-o brăţară,
                                                            În spirit ne-am unit şi-avem altar o Ţară.
                                                            Asemeni unui şoim un Cuza Vodă a glăsuit
                                                            Şi a zdrobot hotare, prin sfântul legământ.

                                                            Am fost mereu o Ţară, unite Principate,
                                                            Ne-am pomenit din nou cu ele trunchiate.
                                                            Avem şi munţi şi şoimi, durere şi nevoi
                                                            De ce am cuteza să fim din nou eroi.

                                                            Un Alexandru Ioan Cuza e-n vrerea noastră
                                                            Să ne unim o Ţară în glia strămoşească.
                                                            Să punem punct trădării, s-aprindem o făclie
                                                            Peste-a Daciei înstrăinare, peste dulcea moşie.

                                                            Se-aprind lumini stelare în Timpuri de Mărire
                                                            Suntem datori cu-o Ţară şi-o ultimă Unire.
                                                            De la Focşani la Prut, e trist la Chişinău,
                                                            Mai aşteptăm un Vodă să ne unim din nou.

                                                            O dragoste stelară învinge frigul care,
                                                            Trosneşte ca blestemul în gerul din hotare.
                                                            Mai avem şoimi şi munţii cu cerul ca şi spuza,
                                                            Trimite-ne curaj, mărite Ioan Alexandru Cuza.




                           DACĂ MAI SUNTEM SĂMÂNȚĂ

                  Dacă mai suntem sămânţă vom răsare din ţărâne,
                       Şi din piatră şi din stâncă, peste hoardele păgâne.
                            De aici pornit-a lumea, fii ai sângelui albastru,
                                 Ursitoarele din ceruri ne-au prezis destin de astru.

                                      Dacă lacrima ce curge se va transforma în râu,
                                           Cine oare ne va ştie într-o zi, într-un târziu.
                                                Dacă dragostea ce arde se va preface-n soare
                                                     Ne va recunoaşte şoimul care în ceruri zboară?

                                                         Sunt tăcută ca un munte, mi-e iubirea ca o stâncă,
                                                              Doar izvoarele din ceruri dorul ar putea să-mi stingă.
                                                                   Mă zidesc în catedrale cu ferestre spre străbuni,
                                                                         Cine numele să-mi spună, doar un ţipăt de lăstuni.

                                                                                               Vântul îmi este frate bun , luna, talisman prin ceţi,
                                                                                          Ghizi îmi sunt lupi sălbatici înspre vechile cetăţi.
                                                                                     Îmi fac paloşe din iarbă şi un scut din hronici vechi,
                                                                                Cine ar putea să spună că trecutul e un plâns ca la priveghi?

                                                                           Dacă lacrima durerii se va transforma în mare,
                                                                      Vom fi iarăşi o putere, vom fi Dacia cea Mare!




                                                                         VOIEVOZII UNIRII

                                                           Răsună ca o rugăciune cerul din amorţire
                                                                Se reîntorc în Terra Dacia voievozii din ţărâne
                                                                     Reînvie sfinţii luminoşi din uitare, acasă
                                                                          Li se închină munţii sihaştri şi fluturi de mătase

                                                            La cetatea cea veche clopotele se răscoală
                                                       Îşi cheamă oştenii şi dacii, ne cer socoteală.
                                                  La Putna răsună ca un tăiş de cuţit slova lui Ştefan,
                                             O lăută plânge, o doină e iarba ce răsare pe lan

                                                           Ne cheamă la luptă Iancu de la Hunedoara
                                                                E floare şi vis, reînvie din moarte primăvara
                                                                     Îşi ascute ţepele Vlad Vodă , Dracula voievodu,
                                                                          La vocea sa tresare ramul, jigodia şi netotul

                                                            Reînvie din vis domnul Unirii Mihai cel Viteaz,
                                                       Unde e ţara întregită şi Dacia sa de almaz?!
                                                  Din ceruri ne strigă domnul Cuza Ioan Alexandru,
                                             Strigătul lui luminează cetatea ca un viu policandru

                                                            Dă glas din regatele dacice Burebista, primul rege
                                                                 Ce aţi făcut, fii ai solomonarilor cu proscrisa nelege
                                                                      De ce vă dezbinaţi şi uitaţi cine am fost şi suntem
                                                                           Eram pe când nu era nimic cu Lupul Dragon totem.


                            
                                                          Mihai Viteazul                                               Alexandru Ioan Cuza