Zina IZBAȘ - Republica Moldova
SPUNE-MĂ...
A fost, s-a întâmplat
În legendă sau mit,
Alergând pe bolta celestă,
Carul cu stele s-a rostogolit
Şi-ntr-o bună zi m-ai descoperit
Rătăcind pe a munţilor creste:
Spune-mă ca pe O POVESTE.
Nu am făcut să strigi: „Evrica!”
Şi n-ai exclamat: „Ce minune!”,
Crezându-mă drept un sfârşit de zbor,
Rămasă printre bulgări, învelită c-un nor,
Speriat, singuratic, rătăcit meteor:
Spune-mă ca pe UN DOR.
Nu am căzut cu roua în zori
Pe care să o sorbi cu sete,
Ci… ca o rază m-am aprins deodat’
Şi sufletul meu pentru tine-a brodat
Cu fir de lumină şi aur curat
Un soare de zi şi de noapte:
Spune-mă ca pe O ȘOAPTĂ.
Priviri mă cuprind printre ierbi şi păcat
În iureş de mâini răpitoare,
De vânturi hoinare trecând nesperat,
Cometă ce-a ars printre vieţi de-altă dat’
Şi jarul iubirii pe stânci l-a turnat
Cu soarta încinsă pe vatră:
Spune-mă ca pe O PIATRĂ.
Nu ştiu să te uit şi una îţi cer
Cu tainică şi ultimă rugă:
Acoperă-mi trupul cu clipa de ieri
În mantia tristă, de veşnic mister,
Şi aruncă-mă sus, mai aproape de cer -
C-am fost, că voi fi… negrăit adevăr:
Spune-mă ca pe O UMBRĂ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu