România

România

luni, 9 iulie 2018

Scriitori contemporani - Ana MUNTEANU-DRĂGHICI, Petale de dor










Ana MUNTEANU-DRĂGHICI - România



                                                                                  PETALE DE DOR

                         Toate se trec în lacrimi de dor
                              Lăsând în urmă ecoul-fior...
                                   Secunda,de ieri înghițită
                                        Ziua, de noapte tivită...

                                             Clipa clipind la plecare
                                                  În umbra timpului tresare...
                                                       Luna plutind pe ape de cer
                                                            Raze de soare cată mister,

                                                                 Dar nu le e dată-ntâlnirea,
                                                                      Lumina imploră ivirea!
                                                                           Înflorim petale de dor
                                                                                Din sărutul cu gust de izvor.

                                                                                                                Curcubeu, oglindire de unde,
                                                                                                           Păstrează culoare-n secunde
                                                                                                       Să-mi dăruie șal peste fire-
                                                                                                  Speranță-n infinitul iubirii!

                                                                                              De brațele iubirii cuprinsă-
                                                                                         Inima de timp neînvinsă,
                                                                                    Veșnicește secunda privirii
                                                                               Albastră corolă-nemuririi!

                                                                          Clipele trec stinse de clipe
                                                                     Zborul rămâne-n aripe
                                                                Adiere de vise gondola
                                                           Privirea Veneției,consola...

                                             Pe-a timpului clapă apasă,
                                                  Veșnicia clipei să iasă,
                                                       Muza poemelor noastre,
                                                            Aură Simfoniei Albastre!

                                                                 Pământul, cu aripi albastre,
                                                                      Devine cer, străjuire de astre...
                                                                           Rază de lună, în drumul meu,
                                                                                Auresc în caratele soarelui tău!

                                                                                Clipe- adieri, oaze celeste
                                                                                     Ne-mbrățișează-poveste.
                                                                                          Petale de dor- ochi de lumină
                                                                                               Deschidem etern iubire divină...


Scriitori contemporani - Radu ZĂGREAN, Ca de iertare...













Radu ZĂGREAN - România


                                CA DE IERTARE...

                         Frumoasă mamă! Ochii tăi privesc
                              Începerea ninsorilor de floare,
                                   Copiii ți-au plecat, nepotii cresc
                                        Și chipul tău e ca o întrebare.

                                             Nu-s niciodată nopțile prea lungi,
                                                  Nici leacurile nu ajung chiar toate,
                                                       Vederea-ți este bună, cu pensia te-ajungi
                                                             Și nu te plângi nicicând de sănătate.

                                                                  Aștepți să te mai sune cineva,
                                                                       Copiii să mai vină să te vadă
                                                                            Și zilele se-nșiruie așa
                                                                                  Cu gândurile strânse în ogradă.

                         Frumoasă mamă! Ochii tăi curați
                              Într-o icoana vie să rămână!
                                   Căci astăzi sunt mereu înlăcrimați
                                        Și nu-ți lipsesc batistele din mână.

                                             Și plânsul tău e fagure de dor
                                                  Și mâna ta mereu o sărutare,
                                                        Tu stai ca o colinda în pridvor
                                                             Și poarta ta e ca o așteptare.

                                                                  Dar nu te plângi, mălinii-au înflorit,
                                                                       În amintiri e cerul și cu marea,
                                                                            Nepoții-s mari, copiii-au ostenit
                                                                                 Și-n poarta ta se scrie depărtarea.

                         Frumoasă mamă! Fruntea ți-o sărut,
                              E ziua ta și îți aduc o floare,
                                   Să vezi câtă lumină aș fi vrut
                                        Să pun pe chipul tău... ca de iertare.




joi, 5 iulie 2018

Scriitori contemporani - Corneliu Neagu

Corneliu NEAGU - România


                               CĂDEREA DIN OLIMP

                         O, cum se duce viața pe căile bătute
                              cu zeci de înțelesuri, ajunse peste timp
                                  din antica Eladă rămasă-n neuitare
                                       în fastele legende cu zeii din Olimp!...

                                            Ne raportăm întruna la fapte milenare
                                                 ramase în memorii drept justul adevăr,
                                                      ne batem în citate, cu falsă modestie,
                                                           crezând că bem din apa celestului izvor.

                                                                Așa ne trece viața, în pilde fără miză,
                                                                     căzute în uitare, sub colbul nevăzut,
                                                                          ca unică menire de a mima cultura
                                                                               în vorbele vetuste rămase din trecut.

                                                                                    Dar iată, câteodată, pe calea sa firească,
                                                                                         trăirea ne aduce într-un prezent acut
                                                                                              și demolând Olimpul, din mintea obosită,
                                                                                                   ne-arată, fără milă, c-ar trebui făcut…



Scriitori contemporani - Zina IZBAȘ, Spune-mă...










                                              
                                              Zina IZBAȘ -  Republica Moldova 

                                                                        SPUNE-MĂ...

                                                                         A fost, s-a întâmplat
                                                                              În legendă sau mit,
                                                                                   Alergând pe bolta celestă,
                                                                                        Carul cu stele s-a rostogolit
                                                                                   Şi-ntr-o bună zi m-ai descoperit
                                                                              Rătăcind pe a munţilor creste:
                                                                         Spune-mă ca pe O POVESTE.
                                                                    Nu am făcut să strigi: „Evrica!”
                                                               Şi n-ai exclamat: „Ce minune!”,
                                                          Crezându-mă drept un sfârşit de zbor,
                                                               Rămasă printre bulgări, învelită c-un nor,
                                                                    Speriat, singuratic, rătăcit meteor:
                                                                         Spune-mă ca pe UN DOR.
                                                                              Nu am căzut cu roua în zori
                                                                          Pe care să o sorbi cu sete,
                                                                     Ci… ca o rază m-am aprins deodat’
                                                                Şi sufletul meu pentru tine-a brodat
                                                           Cu fir de lumină şi aur curat
                                                      Un soare de zi şi de noapte:
                                                           Spune-mă ca pe O ȘOAPTĂ.
                                                                Priviri mă cuprind printre ierbi şi păcat
                                                                     În iureş de mâini răpitoare,
                                                                          De vânturi hoinare trecând nesperat,
                                                                               Cometă ce-a ars printre vieţi de-altă dat’
                                                                                    Şi jarul iubirii pe stânci l-a turnat
                                                                                         Cu soarta încinsă pe vatră:
                                                                                    Spune-mă ca pe O PIATRĂ.
                                                                               Nu ştiu să te uit şi una îţi cer
                                                                          Cu tainică şi ultimă rugă:
                                                                               Acoperă-mi trupul cu clipa de ieri
                                                                                    În mantia tristă, de veşnic mister,
                                                                               Şi aruncă-mă sus, mai aproape de cer -
                                                                          C-am fost, că voi fi… negrăit adevăr:
                                                                               Spune-mă ca pe O UMBRĂ.





duminică, 1 iulie 2018

Scriitori contemporani - Maria MEROPE, Rondelul mov de ametist













Maria MEROPE- România


                                                    RONDELUL MOV DE AMETIST

                                                            În aura vremii-s magie
                                                                 Nu sunt simple pietre pierdute
                                                                      Prin purpura tainei trecute
                                                                           Vezi dense vibraţii – solie.

                                                                            Cunoaşterea-naltă învie
                                                                       Din violet ametiste crescute
                                                                  În aura vremii-s magie
                                                             Nu sunt simple pietre pierdute.
                                                                                                           
                                                             Toarne Bachus vin şi beţie
                                                                  Pe nimfe cristal neştiute
                                                                       Prin spaţiu şi timp să transmute
                                                                            Lumina în spirit - trezie!

                                                                            În aura vremii-s magie.