Ala Mîrza –Turbal
Republica Moldova
MĂRȚIȘORUL
VINE DIN LEGENDĂ
Era micuț, plăpând, abia ieși,
Făcându-și loc, prin stratul de zăpadă
Și, curios, în jurul său privi:
- Sunt singur? Niciun frate - să mă vadă?
Mărite Soare, bună dimineața!
Brândușă, soră dragă, ieși afară!
Tu, iarbă, hai, trezește-te la viață!
Au! Nu vedeți că vine Primăvara?
Un vânt geros, uimit de îndrăzneala
Ce-o demonstrase bravul Ghiocel,
Vru chiar atunci să-i ceară socoteala,
Porni să sufle rece peste el.
Sărmanul... Tremura-ncercând zadarnic
Să se-nvelească-n frunzulițe mici...
- Oare de ce am fost atât de harnic?
Să fi știut că-i Crivățul pe-aici...
S-a aplecat... Se pregătea să moară,
Dar a simțit că-l ia o palmă caldă,
Era frumoasa Zână-Primăvară,
Pe care-atât de mult a vrut s-o vadă.
Un degețel al ei - însângerat
De-un spin trimis de Crivăț, cu furie.
Pe jumătate-n roșu colorat,
L-a strâns la piept, căldura-i să-l învie.
De inima ei bună s-a lipit
Viteazul Ghiocel, alb-roșior,
Iar fata, cu blândețe, i-a șoptit:
- Bine-ai venit la Oameni, Mărțișor!
De-atunci, din vremuri vechi, de la strămoși,
Purtăm la piepturi, primăvara, floare -
Un MĂRȚIȘOR. Canafii mici, pufoși,
FAC LUMEA FERICITĂ,
ZÂMBITOARE! 
MĂRȚIȘOARE
Doi canafi, de foc și nea,
Prinși la piept, alăturea,
La-nceput de primăvară,
Voie bună-aduc în țară.
De a lor îngemănare,
Chiar și gerul frică are,
Când îi vede – mici eroi,
Dă, ca racul, înapoi.
Albul pur și luminos,
Prins de roșul cald, frumos, –
Obicei din buni-străbuni,
Face oamenii mai buni.
Face un întreg popor
Mai curat, mai iubitor.
Omul merge-ntinerit,
Zâmbitor și fericit.
Mici steluțe – mărțișoare
Ard la piept și fiecare,
Preschimbat de-a lor lumină,
Vede lumea mai senină!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu