România

România

miercuri, 28 februarie 2018

Iubirea sub semnul Dragobetelui - Maria Ruscanu- Bălăcianu









Maria Ruscanu- Bălăcianu
    Borca, județul Neamț




                           LA BRAȚ CU DRAGOBETE

                 Se desprimăvărează cerul și cântă păsările-a dor,
                 Firav răsare ghiocelul iar viața susură-n izvor.
                 Mai luminoasă este ziua, căci soarele o încălzește,
                 Nestăpânit este fiorul în inima care iubește.

                 Feciorul Dochiei sosi-ta, ca să alinte iar codane,
                 Ieșite cu ulcioru-n cale-i, pe la mesteacănul din vale.
                 Coboară liniștit cărarea și le cuprinde de mijloc,
                 Le prinde-n păr brândușe dalbe și le sărută plin de foc.

                 Iar ele chicotind aleargă să umple la izvor ulciorul,
                 Să bea din el ca să se-adape și primăvara și feciorul.
                 Și cântă până la-nserat pe deal la braț cu Dragobete,
                 Și-alături cu feciori din sat adună dragostea-n buchete.



                   DE DRAGOBETE-ȚI SCRIU

               De Dragobete-ți scriu, știi că mi-e dor
                    Să mă mai simt la pieptul tău copil,
                        Când păsările își șoptesc în zbor
                             Și când iubirea lor e-un cânt divin?

                                  M-au deșteptat în zori cu al lor glas,
                                       Întreg văzduhul versul lor purta,
                                            La geamul meu, pe-o ramură-au rămas,
                                                 Să-și împlinească-n cântec dragostea.

                                            Adus-au veste că din deal, de sus,
                                       Cu ițari albi și cușmă peste frunte,
                                  Mândru fecior pe cale au ajuns,
                             Cântând, el cobora de peste munte.

                        Sub pașii lui zăpada se topea,
                   Brândușe respirau lângă izvoare,
              El aducea cu sine dragostea
         Și primăvara-n piept la fiecare.

                                        Feciorul vajnic, vestitor și zeu
                                             Mi-a spus că te-a zărit pe cale,
                                                  Și că veneai așa cum vii mereu,
                                                       De Dragobete, să-mi aduci o floare.








marți, 27 februarie 2018

Iubirea sub semnul Dragobetelui - Michaiela Boancăș









Michaiela Boancăș
             Italia



                   SĂ VII DE DRAGOBETE!

     Bădită-ți mai aduci aminte, ciresul de la poartă?
          Eu răzimam pălandul, iar tu, privirea îmi furai,
               Stam ore-n sir, nu ne ziceam nimica. Și iată,
                    acum aș vrea s-apari... feciorul cum erai!

                         Acum, as avea atât de multe ca să-ți povestesc
                              Ți-aș spune câte-n soare și în stele...
                                    Nu mi-ar mai fi rușine... în ochi să te privesc,
                                         Și când răsare luna, 
ți-as da buzele mele!

                                              Bădită, nu ți-ar fi dor, odată să mai treci?
                                                   Îți las poarta deschisă și lampa-i la perete,
                                                        Cireșul a crescut, vezi, trebui să te-apleci...
                                                              Poate ajungi să vii... acum, de Dragobete!























                                                     EU DE DRAGOBETE!


                                                                        Dragii mei... cum se vorbește,
                                                                   Știți, trăiesc prin țări străine,
                                                              Dar nu am uitat că mâine...
                                                         Se iubește româneșteeee!

                                                    Și-atunci eu m-am pus pe treabă
                                               Ochelari-am pus pe nas...
                                          Și pe voi am să vă las
                                     Și-am să butonez în grabă.

                                     Cum ce butonez? Tabletul...
                                          Poate am puțin noroc,
                                               Dacă dau așa... cu foooc,
                                                    Să-mi găsesc și eu iubitul.

                                                Se uită mâțul la mine
                                           Toarce și el a mirare
                                      Parc-aș fi o „fată mare"...
                                 Dar ce-aștept, și de la cine?

                                                     Mă-ntorc fain către perete
                                                          Mi-a trecut vremea și gata...
                                                                Și închid frumos tableta,
                                                                      Să vă pup, de Dragobete!























                                                             ARIPI DE IUBIRE

                                                                         De mi-ar da Dumnezeu aripi
                                                                    Ca să zbor până la tine
                                                               Peste văi și munții falnici,
                                                           Să te-nvălui în iubire.

                                          Să-ți cuprind fața în palme
                                     Și să-ți spun soapte de-amor,
                                Să-ți sorb privirile calme
                           Cuprinse de-același dor.

                                                                          Și învăluiți în ceața
                                                                     Dragostei ce ne-nconjoară,
                                                                Să-ți sărut iubite fața
                                                           Cum făceam odinioară.

                                          După care-a mele aripi
                                     Se pot frâge, pot să cadă,
                                Peste văi, și munții falnici
                           Că... te-am mai iubit odată!






Iubirea sub semnul Dragobetelui - Ioana Bocicu


  Ioana Bocicu - Gura Humorului, jud. Suceava  


                                                        DRAGOBETE

                                                  Râsete și chicoteli, veselie mare,
                                                  Un alai de fete,  pe alee s-a oprit
                                             Și unui tânăr îi dădeau târcoale, 
                                             Ce le privea nedumerit.

                            Pe loc, el  taina le-o dezleagă,
                                 Și patima cea veche în el se reaprinde,
                                      Oare pe care din ele să aleagă?
                                           Și timid, pe una-n brațe o cuprinde. 

                                                            Avea ceva ce-l îndemna s-o cucerească,
                                                       Tânără, frumoasă, cu părul blond ca spicul,
                                                  Nu prea avea curaj să îndrăznească,
                                             Dar pe loc, de ea s-a-ndrăgostit voinicul.

                            Dorințele aprinse le dădeau târcoale,
                                 Iubirea se zbătea  în ei pe îndelete, 
                                      Și dintr-o dată,  i-a furat o sărutare...
                                           Chiar sub privirea celorlalte fete.

                                                            Apoi sfios, o cuprinde-n brațe strâns,
                                                       Căci dragostea face minuni, se pare,
                                                  Duios,  ea cu palma fața i-a atins
                                             Și-i  fericită  în marea lui strânsoare.

                                            Între ei se naște o poveste de iubire,
                                                 Neluând în seamă celelalte fete,
                                                      Care-i priveau, simțind un pic dezamăgire,
                                                           Că nu le-a sărutat, frumosul Dragobete.















                                                           IUBIRE DE DRAGOBETE

                                                                        Luna apare și celor doi le zâmbește,
                                                                   În jurul ei, steluțe una câte una se ivesc,
                                                              Feciorul privind-o atent, cu dor îi șoptește:
                                                         -Hai să fugim în lume, doar știi că te iubesc!

                                           Privirea lui pătrunzătoare o-nfioară,
                                     Și se tot întreabă dacă o iubește,                      
                                Sau luna hoață îi păcălește astă seară?
                           Totuși intră-n jocul lui și îi zâmbește.

                                                                         Nu va putea pleca cu el așa departe,
                                                                    Chiar de i-a jurat o veșnică iubire,
                                                               În lumea lui pe nimeni nu cunoaște,
                                                           Dar se va putea-ntâlni c-o marea fericire. 

                                           El este zeu, iar ea o simplă muritoare,
                                      Și în lumea lui sunt multe stele,
                                 Degeaba îi spune cu mare ardoare,
                            Că ea... e mai frumoasă decât ele.

                                                                          Auzise din vecini, că-l cheamă Dragobete,
                                                                     Că e un zeu al dragostei fără sfârșit,
                                                                Că e mereu înconjurat de multe fete,
                                                           De ce tocmai de ea s-a-ndrăgostit ?

                                            În trupul ei a tresărit fugar acel fior,
                                       Și inima curată nu-i mai aparține,
                                  În suflet îi pătrunde-ncet un mare dor,
                             Și toate pe acest Pământ îi par străine.

                                                                          Privind spre cer, spre Luna argintie,
                                                                     Păcatul ei din gând cu foc o mistuia,
                                                                Speranța din sufletu-i trist, iar îi reînvie,
                                                           În timp ce Dragobete, iubirea îi șoptea.

                                            De trupul său celest, încet ea se lipea,
                                       Și inima începe să-i bată nebunește,
                                  Pe Dragobete cu toată ființa și-l dorea
                             Și-o stea căzând, iubirea lor pecetluiește.




luni, 26 februarie 2018

Iubirea sub semnul Dragobetelui - Eugenia Mihu







       

        Eugenia Mihu
Brad, jud. Hunedoara


          DRAGOBETE SENIOR

Hai, nu îmi spune c-ai uitat sărutul,
     Frumosul meu, cu ninsă mustăcioară,
          Și nu îmi spune c-ai uitat trecutul
               Când eu eram arcuș, iar tu vioară.

                    Hai, nu-mi șopti de grijile mărunte
                         Și uită de durere și de boală,
                              Sărută-mă pe umeri și pe frunte
                                   Și culcă-ți capul, tandru,-n a mea poală.

                                        Nu te gândi că-n ziua ce-o să vină
                                             Ești mai aproape cu un pas de stele,
                                                  Gândește-te că steaua e lumină
                                                       Și ce frumos vom străluci prin ele.

                                                                                            Adu-ți aminte buclele rebele,
                                                                                       Dar răzvrătite, coamă de buiastru,
                                                                                  Și părul tău, șuvițe în inele,
                                                                             Ce încadra privirea ta de astru

                                                                        Adu-ți aminte lujerul de gleznă
                                                                   Ce-l mângâiai și-ți răstignea privirea
                                                              Și ziua-n soare și în noaptea-beznă.
                                                         Mai ști ce-a fost, sau dusă-i amintirea?

                                        Iar azi, de Dragobete senior,
                                             Eu te sărut, dar... nu te dragobesc
                                                  Deși îmi este dor de ce mi-e dor
                                                       Și încă știu că pot să te iubesc...















                                         DORUL ȘI PRIVIGHETOAREA


                                              Dacă ți-aș fi iubită ți-aș săruta cuvântul
                                              Și buzele răscoapte, cu gustul de tristețe,
                                              Dar sunt petala dusă, ce-o pribegește vântul,
                                              Ori diamantul brut, dar pur, cu șapte fețe.

                                              Dacă ți-aș fi iubită te-aș răstigni în vers
                                              Precum a fost Iisus, pe crucea lui cea sfântă
                                              Și ți-aș clădi altare de rugă-n univers,
                                              Dar sunt privighetoarea, cu o aripă frântă.

                                              Măcar și pentru-un ceas, dacă ți-aș fi iubită
                                              Aș ști să vin la tine din depărtări de zare
                                              Și-aș naviga-n oceanul de stele pe orbită
                                              Cercând cu stăruință s-ascult a ta chemare.

                                              Dacă ți-aș fi iubită, atât, pentru o zi,
                                              M-aș lepăda de mine și ți-aș întinde mâna
                                              Și ramură-copacii pe noi ar desfrunzi
                                              Și ne-am preface-n stele sau una cu țărâna.

                                              Dar sunt atâta doar, răscruce la popas
                                              Ce-arată două sensuri: spre dragostea din noi
                                              Sau spre un rupt din lume, sihastru de pripas
                                              Ce-i călător prin viața de-aici și de apoi.

























                                                                                      DE VEI PLECA

                                                                                          Dacă te duci și-mi lași fiorul
                                                                                     Nicicând rostitelor cuvinte
                                                                                Să-ți legi atunci de mine dorul
                                                                           Cu raza soarelui fierbinte.

                                                                      De vei pleca și ochii tăi
                                                                 N-or vrea nimic să îmi mai spună
                                                            Și-mi vor lăsa numai văpăi
                                                       Te voi privi pe-un ciob de lună.

                Iar dacă gura ta n-o vrea
                     Nimic de-acum să-mi mai șoptească
                          E semn că ai plecat pe-o stea
                               În lumea ta dumnezeiască.

                                    Și mâinile de n-or putea
                                         De-acum în brațe să mă strângă
                                              Ce rezolvare-aș mai avea
                                                   Durerea grea să nu mă frângă?

                                                                                          Și de te duci, mări, te duci
                                                                                     Să nu privești spre înapoi
                                                                                C-oi fi un pui în cuib de cuci
                                                                           Fără vreo punte între noi.

                                         C-a fost frumos, chiar prea frumos,
                                              Iubitul meu cel cu mustață,
                                                   Că am plecat, cândva, de jos
                                                        Și-am răzbătut, uniți, în viață.