România

România

marți, 26 decembrie 2017

Antologie „În așteptarea lui Moș Crăciun - Povești și poezii românești, la gura sobei” - Jaqueline Cocuța Obogeanu










Jaqueline Cocuța Obogeanu
                  România


              E NOAPTEA DE CRĂCIUN

     Am adormit târziu, pe brațul tău cel stâng
          şi parcă auzeam prin vis, cum îmi spuneai;
               „Trezeşte-te, iubito, cad fulgi peste pământ!”
                    Şi-n brațele dorite mai tare m-adunai.

                         „E Noaptea de Crăciun şi am să-ți spun poveşti,
                              sub bradul de argint prea multe vise-am pus,
                                   trezeşte-te, s-asculți, să-mi spui că mă iubeşti
                                        şi fulgii să-i privim, cum cad peste apus.”

                                                                       Cuvintele-ntre noi ardeau, în foc de maci
                                                                  şi înghețau pe buze-nainte de-a le spune,
                                                             tu, ziduri de tăceri doreai să le îmbraci,
                                                        cu şoapte, în ghirlande de fulgi ca o minune.

                                                   Dar uite, că afară e ger cumplit și viscol
                                              şi noaptea se arată, pe-un cer întărâtat,
                                         sălbatică, de groază şi-un gând îmi dă ocol,
                                    ca focul ce îmi arde în pieptul sfâșiat...

                                                             Că ai să pleci, iubite, când zorii se ivesc,
                                                        doar talpa ta rămâne pe neaua de argint.
                                                   Cu aripi moi de îngeri am să te învelesc,
                                              în timpul ce-a rămas balsam pentru alint.





miercuri, 20 decembrie 2017

Antologie „În așteptarea lui Moș Crăciun - Povești și poezii românești, la gura sobei” - Ileana-Cornelia Neaga





               Poezii în grai, din țara Zarandului







   Ileana-Cornelia NEAGA
              România

                                 
                                  POVESTEA LUI IGNAT

                    De Ignat, buna zicea, că porcu vom junghia
                    De-i vom zice povestea, zău de nu,-n ajun, seara!
  
                    - Într-un cătun, sus la munte, Ignat, om sarman născut
                    Avea el, bată-l norocu, nouă celezi* de crescut.
                    Într-o zi, din întâmplare, se-ntâlni  c-un popă-n cale
                    Ce mâna, strigând cam tare, nouă măscurași* la vale.

                    - Hai să facem o prinsoare!  zise pe nepusă masă
                   Îți dau porcii, iară tu, „neștiutu” de acasă,
                   La-ntrebări de-mi vei răspunde, mâine dis de dimineață.
                   (Râse dracu șugubăț, ascunzându-și a sa față).

                   -Batem palma, măi Ignate?  - Rămâne cum am vorbit!
                   Ș-api-și văzură de cale, amândoi de-unde-or venit.

                   Când Ignat se-ntoarse-acasă, stai să vezi și să nu crezi,
                   Barza-i lăsase pe prispă un pruncaș cu ochii verzi!
                   - Ce să fac muiere dragă, necuratul mă-ndemnă
                   Să promit io „neștiutu”, năpasta iar ne-nsemnă!
                   - Nu ce oropsî barbace că ne-om scoate noi cojocul,
                   Maica Domnului ne-ajută, când s-o împlini sorocul.

                   Și în crepățit de ziuă, dracul la pârleaz veni:
                   - Să-mi dai Ignat  „neștiutu”, ghicitoarea de nu-i ști!

                   - Ignate, Ignate ce-i unul?
                   - Unu-i Cel ce-a  pătimit, pentru noi s-a răstignit.

                   - Ignate, Ignate ce-i doi?
                   - Doi sunt ochii care văd, prin lume să nu mă pierd!

                   - Ignate, Ignate ce-i trei?
                   - Cu trei dește îmi fac cruce, când mă aflu la răscruce!

                   - Ignate, Ignate ce-i patru?
                   - Patru roți la car de lemn, unse bine, bine merg!

                   - Ignate, Ignate ce-i cinci?
                   - Cinci dește-s la a mea mână, ce la lucru n-are frână!

                   - Ignate, Ignate ce-i șase?
                   - Șase boi țintați în frunte,  ușor trag caru la munte!

                   - Ignate, Ignate ce-i șapte?
                   - În casa cu șapte fete, șezătoarea-i pe ndelete!

                   - Ignate, Ignate ce-i opt!
                   - În casa cu opt feciori, nu bagi mâna de-două ori!

                   - Ignate, Ignate ce-i nouă?
                   - Nouă mascuri mari și grași, să-i mânce  a mei pruncași!

                   - Ignate, Ignate ce-i zece?
                   - Asta-i întrebarea zece? La fântâna rece, dracu să se-nece!

                   Și crăpă dracul de ciudă, că Ignat nu era prost
                   Că-i șoptise și muierea  s-aibă raspunsu-n rost.
                   Mâncară pe săturate din mascurii ce-i tăiară
                   Făcându-și cruce cu mâna, la icoană se-nchinară,
                   Promițând la Maica Sfântă, că porc de vor mai tăia
                   N-o să-l junghie-nainte, de a spune  povestea.

                   Vă spusei povestea veche, grăi buna-ngândurată
                   Așa cum am auzit-o, când eram tânără fată.
                   Acu putem  junghia porcul, de Ignat și zău, vă spun
                   Cu cinci dimineți naintea, sfintei zile de Crăciun.

                  Celezi = prunci; măscurași = masculi, purcei.



                     LA PCIZĂRAT*

               Când eram fată micuță
                    Pregăteam a mea străicuță**
                         Prin neauă plecam la drum
                              În ajunul lui Crăciun.
                                   Pe deluț, sus pe uliță
                                        Colindam la nană Tiță:
                         - „Colinduță, colinduță
                              Mă suii pă policuță.
                                   Văzui coaste și cârnați,
                                        Uieguța*** cu vinars,
                                             Tăt de-acelea să ne dați.
                                                                               Nană Tiță mă țuca,
                                                                          În străicuță îmi punea,
                                                                     Pcizarei**** ș-un colăcuț
                                                                Baciu-mi dădea un bănuț!
                                                           Patru nuci ș-o caramea
                                                                      Să umplea străicuța mea!
                                                                  Și așa din casă-n casă,
                                                             Înotam prin neaua groasă!
                                                        Ajungeam seara acasă
                                                                            Toată udă, dar făloasă
                                                                       Că am fost la pcizarat
                                                                  Și tot satu-am colindat!

                         *la pcizărat – la colindat;
                         **străicuță – trăistuță;
                         ***uieguță – sticluță;
                         ****pcizarei – colăcuți în formă de pasăre cu ochi din neghină.

















                                                                     COLIND

                                                                            Ninge ge o zi ș-o noapce,
                                                                       Viscolește, vântul bace.
                                                                  Doru-i greu și Leru-i ler!
                                                             Îngeață apa-n ciubăr...

                                           Ge pă hornuri, fumu-i gros,
                                                Lungă-i noapte-acu în post.
                                                     Doru-i greu și Leru-i ler!
                                                          Creapă lemnele ge ger...

                                                                            Pântre florile gi geață,
                                                                       Ocii mamii-s pă fereastă.
                                                                  Doru-i greu și Leru-i ler!
                                                             Se uită gepace-n zări...

                                           Nici taicuța n-are pace,
                                                Pân nămeți, pârcie el face.
                                                     Doru-i greu și Leru-i ler!
                                                          Ninge p-ultoaia ge  măr...

                                                                            O să plec acu la drum,
                                                                       S-ajiung în sara ge Ajun.
                                                                  Doru-i greu și Leru-i ler!
                                                             Răsărit-o stea pă cer.





Antologie „În așteptarea lui Moș Crăciun - Povești și poezii românești, la gura sobei” - Ignatul

Eugenia ENESCU-GAVRILESCU
                 România

                IGNATUL, O TRADIȚIE MAI VECHE DECÂT CREȘTINISMUL

     Marea Sărbătoare a Crăciunului la români începe să se simtă de la Ignat.
     Ignatul este un ritual străbun ținut la 20 decembrie, dată în care strămoşii îşi sacrificau porcii şi-i dădeau ofrandă divinităţii solare. Zeul Soarelui, Ignat, era astfel ajutat în preajma celei mai scurte zile a anului, solstiţiul de iarnă, să lupte cu întunericul. 
     Tăiatul şi pârlitul porcului amintesc de jertfele aduse zeilor din Antichitate. 
     Potrivit tradiţiei, ziua de Ignat trebuie folosită doar pentru a tăia şi pârli porcul. Cei care muncesc în acestă zi sunt pedepsiţi. Perechea lui Ignat, Inatoarea, le torturează şi opăreşte cu apă clocotită pe femeile care lucrează în ziua de Ignat, potrivit tradiţiei populare. Cei care muncesc totuşi în această zi trebuie să se apuce de lucru abia după ce au văzut sânge de porc. Sărbătoarea păgână corespunde acum uneia creştine din calendarul ortodox, Sfântul Ignatie Teoforul. 
     Se spune că în noaptea din ajunul Ignatului, porcul îşi visează cuţitul, iar înainte de tăiere porcul amuţeşte câteva ore ca şi cum îşi simte sfârşitul. Gospodarii numesc acestă perioadă „tăcerea porcului". 
     Asomarea modernă porcului are şi o variantă populară - în unele zone porcul se anesteziază cu ţuică. 
     În unele sate se obişnuieşte ca porcul să se afume bine cu tămâie ca diavolul să fugă departe. Acum totul se face mai modern şi se folosește o butelie. Treaba merge mult mai repede. Pe vremuri, se îmbrăca porcul în paie şi se perpelea câteva ore bune până se cocea. Acum, după ce se coace bine, se curăţă şi se spală. „Grăsunul" nu se tranşează decât după ce i se crestează pe cap o cruce, iar copiilor li se oferă bucăţele de ureche ori chiar din coada porcului.  Când se taie porcul, bărbaţii se cinstesc cu ţuică veche de prună, fiartă cu piper. Femeile pregătesc pomana porcului din carne proaspătă, prăjită la ceaun, pe care o servesc cu mămăliguţă caldă.
     Tăierea porcului este asociată cu un ritual care s-a transmis din generaţie în generaţie şi care era menit să asigure sănătatea gazdei în anul care urma şi să alunge spiritele rele. Se spune că, la tăierea porcului, nu trebuie să asiste oameni miloşi, pentru că atunci animalul moare mai greu, iar carnea nu va fi bună. Mai mult, pe porcul tăiat se aşază cel mai tânăr copil din familie, pentru că doar aşa nu i se va mai altera carnea. Tot potrivit tradiţiei, pentru a se asigura că porcul din anul viitor va fi bun, gospodinele înmoaie în sânge un smoc de păr din coada animalului şi îl pun la păstrare. Un alt obicei este tăietura în cruce pe frunte sau la ceafă, presărată cu sare ca să iasă sufletul porcului din cap. În funcţie de inima şi de splina animalului, gazdele îşi dau seama dacă anul viitor va fi unul bun.  Dacă în inimă este mult sânge închegat înseamnă că stăpânul porcului va avea noroc la bani, iar dacă splina are o parte umflată spre coadă, iarna va fi grea spre sfârşitul ei. 
   Porcul niciodată nu a lipsit și nu va lipsi de pe masa de Crăciun a românilor.




marți, 19 decembrie 2017

Antologie „În așteptarea lui Moș Crăciun - Petre Prioteasa

Petre PRIOTEASA
      România
                                                        CĂTRE MOȘ CRĂCIUN 

                                                        Moș Crăciune, Moș Crăciune,
                                                       Am să-ți spun o rugăciune,
                                                       Jucării nu am deloc,
                                                       N-am cu ce să mă mai joc,
                                                                 Uite ce mi-a mai rămas:
                                                                      O paiață fără nas
                                                                           Și-un urât de maimuțoi
                                                                                Fără ochii amândoi.
                                                                           Aș avea doar o dorință
                                                                      Ca năstrușnică ființă,
                                                                 Să nu te superi pe mine,
                                                            Cam zburdalnică, vezi bine!
                                                       Dar eu sunt ascultătoare
                                                  Și părinților datoare
                                             Sunt micuță gospodină,
                                        Știu să fac gogoși la cină,
                                                                           Mereu îmi ascult părinții
                                                                                Și cu pastă îmi spăl dinții,
                                                                                     Împărțim tot ce avem
                                                                                          Și ne-ajutăm cât putem.
                                                                           Mama, tata-s mulțumiți
                                                                      Că-i ajut mult pe părinți,
                                                                 Au încredere în mine,
                                                            Fac numai ce le convine,
                                          Nu îi supăr mai deloc,
                                               De-aia vreau și eu un joc
                                                    Pentru-o fată șugubeață
                                                         Ca să devin mai isteață.
                                                                                      Iar a doua rugăminte
                                                                                      E iubirea de părinte:
                                                                                      Adu-le lor sănătate
                                                                                      Că eu voi învăța carte
                                                                                      Și pe toți ne mulțumesți
                                                                                      Cu o „CARTE DE POVEȘTI”!




duminică, 17 decembrie 2017

Antologie „În așteptarea lui Moș Crăciun - Povești și poezii românești, la gura sobei” - Angela Mihai

               
     
                        IARNA ULTIMEI IUBIRI

               Hai, iubitul meu, priveşte-afară 
          Cum văzduhu-şi cerne alba nea,
      Vreau să simt precum odinioară, 
  Fulgii cum îi sărutai în palma mea.

  Prin zăpezi să alergam, iubite,
       Mie, să-mi miroasă iar a Sărbători,
                                                    Valuri aburinde ne iasă din cuvinte 
  Angela MIHAI                                  Și din trupurile-încinse între fiori.    
        Italia                                
                                  Vreau să gust tot purul alb al iernii             
                                       Adunat de mine-în palma ta
                                            Și cu trupu-mi să afund troienii, 
                                                  Tu-n sărut să cazi deasupra mea.

                                                                             Și-apoi prin dorințele-mi nebune
                                                                        Tremurat și cald să îmi zvâcneşti, 
                                                                   Palma mea fierbinte să te-adune
                                                              Și ascundă în plăcerile-mi trupești.

                                                              Să lăsăm, prin șoapte de iubire,
                                                                   Dezgolită toamna de sub noi,
                                                                        Geamătul extazului din contopire
                                                                             Ne topească-n infinit, pe amândoi.

                                  Peste noi, ușor să ningă veșnicia
                             Cu iubirea noastră revărsată,
                         Iarna să o sugrumăm în agonia
                    Strânselor îmbrățișări de altă dată. 

                                                    Să rămânem ființe înmărmurite,
                                                         Înghețați prin sărutarea dintre noi,
                                                              Iarna ne păstreze taina în cuvinte
                                                                   Croșetate-n cartea vieții de-amândoi.

                                                                                       Și înghețați în clipa de iubire,
                                                                                  Peste ruginiul toamnei de sub noi,
                                                                             Vreau să lunecăm aşa, în nemurire, 
                                                                         Noi, stingherii cei mai triști... iubiții sloi.


                          NINGE A DOR

               Ninge și astăzi, iubite pierdut,
                    Ninge cu fulgi răvășiți de tristețe, 
                         Am să îți aduc ninsori din trecut
                              Și te voi ninge cu drag și blândețe. 

                                   Te-oi iubi pe valsul iernii din noi,
                                        Iar focul inimii va arde mocnit,
                                             Ne-om încălzi ghemuiți amândoi, 
                                                  Sub caldele ninsori de timp infinit.

                                                       Și te voi ninge cu fulgi plini de dor, 
                                                            Iar prin sărut te-oi soarbe în mine,
                                                                 Să mă cutreieri cu același amor
                                                                      Ce în demult mă legase de tine.

                                                                               Sub mângâieri fierbinți te-oi prelinge
                                                                          Și ființa am să ți-o curg peste mine.
                                                                     Ieșiți din noi, prin extaz vom atinge 
                                                                Cerul albastru, plângându-l de bine.

                                                            Sfârșiți și storși între șoapte fierbinți,
                                                       Să-mi acoperi nudul cu sărutări,
                                                  Fiorii în geamăt ne scoată din minți, 
                                             Tăinuindu-ne sub albastrele zări. 

                                        Pe valsul veșnic al iernii din noi,
                                    Să înghețăm sub fulgii albaștri,
                               Ascunși de priviri vom rămâne doi sloi,
                          Schingiuiți de o iubire de aștri.
















        

sâmbătă, 16 decembrie 2017

Antologie „În așteptarea lui Moș Crăciun - Povești și poezii românești, la gura sobei” - Alexandra Tăietu













Alexandra TĂIETU
Republica Moldova

                                                                               NOSTALGIE DE CRĂCIUN

                                                                           Și parcă simt cum un fior de gheață
                                                                      Îmi tot străpunge-adânc sufletul meu.
                                                                 În inimă-s iluzii, 'n minte ceață,
                                                            Crăciun, din nou, ne-oferă Dumnezeu.

                                                            Zăpada albă - binecuvântare
                                                      Ce-mbrățișează dealuri, văi și munți,
                                                 Trezește amintiri copleșitoare
                                            Și-mi duce gândul către-ai mei părinți.

                                                    Făpturi de dor, mai des cu ochi-n lacrimi,
                                                         Cu păru-ncărunțit de vreme grea,
                                                              Căci leac nu au avut la zeci de patimi...
                                                                   Ce mult aș da ca să-i pot ajuta...

                                                                    Îmi amintesc a mea copilărie
                                                               La vatra sobei, cu stejar mocnind,
                                                          Când îmi părea momentul veșnicie 
                                                     De se-auzea în prag magic colind...

                                                Și brazii ce-nghițeau bolta cerească,
                                           Și munții - bariere peste deal
                                      De vânturi ce țineau să ne ferească
                                 Și înghițeau înaltul de cristal.

                                             Căci veșnicia s-a născut la sate,
                                                  La brâu de munte, cu miros de brad,
                                                       Cu sănii, prin nămeți împrăștiate
                                                            Și mii de fulgi din'nalt văzduh ce cad...