Maria RUSCANU-BĂLĂCIANU
România
În nici o altă zi a anului nu mă
simt mai aproape de copilărie așa cum mă simt în zilele binecuvântate ale
Crăciunului. De mii de ani, mergând pe la casele creștinilor, preotul vestește
tuturor minunea în ajun: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a
lumii Lumina cunoștinței”...
Copil fiind, mergeam și eu să vestesc de cu seară
magia întrupării pruncului sfânt de la Betleem. Cu obrajii și mâinile
roșii de ger dar și cu ochii plini de o bucurie nespusă colindam alături de
prietenii mei pe la ferestrele gospodarilor ce ne așteptau cu nuci, colaci și
rareori câte un bănuț. Eram primiți cu multă dragoste în casa frumos primenită
de sărbatoare, mirosind a brad și mere coapte. Urma să se nască un mare împărat
și trebuia să-l primim așa cum se cuvine, cu sufletul și casa primenite. Magii
urmau steaua tot așa cum și noi urmam drumul de la o casă la alta pentru că în
fiecare casă Hristos era așteptat să se nască. Era o noapte sfântă, o noapte în
care vesteam unul altuia bucuria Crăciunului. Stelele străluceau, satul răsuna
de colind iar Hristos se năștea prunc. Un prunc ce aducea cu El multă bucurie
și dragoste.
Ajungeam acasă târziu în noapte obosiți dar multumiți de traista
plină cu de toate. În „odaia de curat” brăduțul era împodobit cu steluțe,
lumânări și bomboane . Adormeam în miros de cetină verde și licăr de lumină, visand la Moș Crăciun. Nu știu cum făcea, dar de fiecare dată îmi lăsa darul dorit
fără ca eu să-l pot vedea. În fiecare an îmi propuneam să stau trează și cu
ochii ațintiți înspre brad doar, doar, voi avea norocul să-l văd. N-a fost să
fie, așa că mă mulțumeam doar să desfac cadourile, minunându-mă cum de le știe el
pe toate. Dimineața pașii mă duceau către biserica satului, acolo unde, în
colind și cântări duhovnicești, icoana Nașterii Mântuitorului își aștepta
credincioșii. Minunea Nașterii făcea să pară iconostasul, ieslea întrupării Pruncului Sfânt.
Maica Preacurată alintând la
piept pe Cel fără de început, păstorii preamărind pe Fiul de Împărat, magii cu
daruri alese la picioarele Lui Mesia, steaua vestind minunea întrupării. Cel
care la fiecare Sfântă Liturghie se jertfește pentru noi pe masa sfântului
altar, ne așteaptă în ziua de Crăciun, ca și prunc pe iconostas. Câtă jertfă și
câtă iubire! Ascultam parca vrajită minunea Nașterii Mântuitorului și sufletul
meu de copil era plin de bucurie. O slujbă în care rugăciunile se împletesc cu
colindele simple și frumoase, îți înalță sufletul, și te face să resimți adevarate clipe de trăire duhovnicească.
Mi-e dor de copilărie, mi-e un dor
nespus de mine și de trăirile de-atunci. Aș
vrea să mai pot privi Crăciunul cu ochi de copil, să mă pot bucura de un
colăcel aburind, să-mi înghețe obrajii de frig, să adorm așteptându-l pe Moș,
să primesc Nașterea Pruncului Sfânt cu sufletul curat, plin de iertare și bunătate
. O clipă de copilărie, un minut de eternitate... Asta îmi doresc de
Crăciun!
