Ludmila VÂRLAN-TURCU, Republica Moldova
ATINGERE
Simt cum sufletul tău se atinge de-al meu
Adunând depărtarea în ghem de tristețe
Și încearcă să-mi spună cât este de greu
S-asculți liniștea ce printre gânduri se țese.
Ceasul numără orele indiferent
Țintuindu-ne firea în lung-așteptare.
O plăcere-i când tu o slobozi pe-un moment
Și în zbor peste hău mi-o trimiți călătoare.
M-aș topi în atingerea tandră mereu
Lăsând timpului pradă discreta uitare.
Iluzoriu pe-o
clipă suntem tu și eu...
Ce ușoară se-așterne pe pleoape-nserarea!
CÂNTĂ-MI
Cântă-mi un cântec de leagăn
Doar pentru mine aparte,
Roagă-te vântului reavăn
În adieri să mi-l poarte.
Spre depărtarea ceţoasă
Fără de străzi şi adrese
Unde tristeţea noroasă
Fir de păianjen îmi ţese.
Pune-mi sărutul pe ochii
Care-au uitat mângâierea
Să se adune toţi stropii
Într-un izvor de plăcere.
Îmbrăţişează tăcerea
Să nu se teamă în noapte,
Să se topească ca mierea
În ale inimii şoapte.
DOR
TOMNATIC
Plouă în toamnă...
Pustie e banca
În parcul speranţelor noastre târzii.
Pe-aleile sumbre
Nu mai fug umbre,
Sub frunza căzută doar gândul e viu.
Cu glas ce vrăjeşte
Sfios îmi şopteşte
S-ascult urma paşilor care nu vin.
Nu vin... Prea târzie e toamna,
Prea rece e stropul căzut peste noi.
Dansatu-şi-au orele jocul de-aramă
Lăsând pe o bancă o frunză orfană -
Aduceri aminte scăldate în ploi.
În ploi solitare,
Orfane şi ele,
Vegheate în taină de-al toamnei fior.
Le mângâie vântul
În scurt-adiere
Oprindu-şi pe-o clipă sălbaticul zbor.
Și eu, pentr-o clipă,
Mă simt măgulită
De-o mică nădejde cu voce de dor.
De-un dor ce buimatic mă plouă
Cu lacrimi desprinse din nori cenuşii.
Cad picuri pe inima ruptă în două
Şi spală o frunză orfană cu rouă
În parcul speranţelor
noastre târzii.
ALINTĂ-MI
SUFLETUL...
Când firul drumului se pierde-n timp
Și nu mă plouă stele căzătoare
Alintă-mi sufletul cu flori de câmp,
Dă-mi frumusețea lor nepăsătoare.
Culege-le mănunchi în dimineață
De mângâierea lunii sărutate.
Presoară-mă! Să-mi fie dor de viață
Când inima pe-un alt acord se zbate.
Răsfiră-le mireasma-ncântătoare
Pe gându-mi ostenit și-aproape tâmp,
Dă-mi libertatea lor învietoare,
Alintă-mi sufletul cu flori de câmp.
