România

România

vineri, 28 aprilie 2017

Poeți români contemporani la Sărbătoarea Paștelui - Alecsandru Șerban

Alecsandru Șerban - România














                                                                         DE L-AI CUNOAŞTE PE IISUS

                                                                                 De l-ai cunoaşte pe Iisus
                                                                            Cum de o vreme tot pretinzi,
                                                                       Nu l-ai privi, trufaş, de sus,
                                                                  Capcane multe să-i întinzi.
                                                             De l-ai cunoaşte pe Iisus
                                                        N-ai bâjbâi prin bezna trist,
                                                   Ci mântuirea ce-a adus
                                              Te-ar face-n viaţă optimist.
                                         De l-ai cunoaşte pe Iisus,
                                    Vicleana moarte n-ai slăvi,
                               Ci nemurirea, mai presus
                          De orice lucru, ai dori.
                     De l-ai cunoaşte pe Iisus,
                N-ai crede basmele lumeşti,
                      Ai tinde către tot mai sus
                           Şi ai dori să-L întâlneşti.
                                De l-ai cunoaşte pe Hristos,
                                     Cum te mândreşti fără temei,
                                          Nu l-ai mai face mincinos,
                                               Ci L-ai primi ca Domn, de vrei.
                                                    De l-ai cunoaşte pe Isus,
                                                         În faţă Lui te-ai închina,
                                                              Cuvântul vieţii ce-a adus,
                                                                   Făptură-n veci ți-ar Lumina.
                                                                        De l-ai cunoaşte pe Isus
                                                                             Ai fi îndrăgostit de El
                                                                                  Ai strânge-n inima ce-a spus,
                                                                                       I-ai fi în lume menestrel.





miercuri, 26 aprilie 2017

Poeți români contemporani la Sărbătoarea Paștelui - Ana Podaru

Ana Podaru, Anglia














                                        DESCHIDE CERUL, DOAMNE 

                                 Deschide cerul, Doamne, în noaptea Învierii
                                 Și lasă ca să urce o rugă către tine,
                                 Ne iartă înc-o dată de patima plăcerii,
                                 De-ați chinui trimisul, nu ne-am putut abține.

                                 Coboară către noi Lumina ta cerească
                                 Să lumineze calea sădită cu nevoi
                                 Și nu lăsa credința din noi să se-ofilească,
                                 Chiar de ne arde ceara, și-n suflet suntem goi.

                                Căința să ne fie un spin sădit în talpă
                                Pe la răscruci de drumuri să nu mai rătăcim,
                                Durerea la ureche să sune ca o harpă,
                                O clipă, doar o clipă, un pic mai buni să fim.

                                Ai luat la tine, Doamne, minunea pământească
                                Dar a rămas pământul de sânge îmbibat,
                                Sămânța de iubire ai vrut în noi să crească
                                În noaptea învierii, la suflet ne-ai schimbat.

                                Ai vrut să speli păcatul, și-n țipătul durerii
                               Catapeteasma-n două s-a rupt în mănăstiri,
                               Simțit-a Maica Sfântă în sânge gustul fierii,
                               Iar lacrima-i cuminte, e plină de iubiri.


                               Ce sfântă-i noaptea asta după așa osândă,
                               Potopul de suspine se-ascunde după cruci,
                               Se-mbrățișează lumea cu inima plăpândă,
                               O noapte de căldură în lumea rece,-aduci.
                               ....................................................................
                              Dar din păcate, Doamne, de mâine ne întoarcem
                              Să-ți chinuim trimisul ce L-ai luat la tine,
                              Îi pregătim osânda, și-o altă cruce-i facem,
                              Mai grea și mai spinoasă, mai plină de suspine.


marți, 25 aprilie 2017

Poeți români contemporani la Sărbătoarea Paștelui - Violeta Mihăeș

Violeta Mihăeș, România

                                              SUNT LACRIMĂ DE CEARĂ

                                      Azi picurӑ Cuvȃntul ȋn lacrimӑ de cearӑ,
                                      Pe treptele-ndurӑrii deschise-s `nalte porți,
                                      Se tȃnguie durerea ce n-a-ncetat sӑ cearӑ
                                      O glorioasӑ viațӑ ce-a izbӑvit din morți.

                                      Pe-Altarul de luminӑ nasc ȋngerii din șoapte
                                      Cu aripile-ntinse spre liniștea din Cer,
                                      Bat clopote pe-ntinsuri ȋn astӑ sfȃntӑ noapte
                                      Și rӑscolesc Ȋnaltul cu boabe de mister.

                                      Ȋn candela aprinsӑ la tȃmplӑ de icoane
                                      Se ostenește mirul. Tu nu te-ai ȋndurat
                                      Sӑ ȋți lași chintesența bӑtutӑ ȋn piroane
                                      Și-ai slobozit prin sȃnge o lume de pӑcat.

                                      Eu ȋmi ȋnalț privirea spre veșnicia-n care
                                      Tu, Doamne, peste toate ȋndurӑtor domnești,
                                      Cu mȃna care-mparte ȋn inimӑ iertare
                                      Zidești temuta moarte pe Golgote cerești.

                                      Ȋmi mai aplec genunchiul ca-n fiecare searӑ
                                      Cȃnd ruga mea-și ia zborul spre arcuite bolți,
                                      Și cred cu neclintire cӑ-s lacrimӑ de cearӑ
                                      Pe care-n palmӑ, Doamne, cu dragoste o porți.


Poeți români contemporani la Sărbătoarea Paștelui - Mioara Ardieleanu

Mioara Ardieleanu, România














                                                                                      SĂPTĂMÂNA PATIMILOR...

                                                                                        Printre Lumi, doar iubirea o caut
                                                                                   în note suave de flaut,
                                                                              susurând nebune în vânt,
                                                                         într-un gând, peste gând,
                                                                    şi nu al lui Iuda sărut
                                                               ce suflet de-a pururi mi-a vrut...
                                                          Nu ştiu mai nimic ce am fost
                                                     şi ce sunt, hoinărind fără rost...

                Ştiu doar că sărutul trădării
                     zguduie firea-n şoapta mirării;
                          Mi-e greu să scutur şerpii din sân,
                               mi-s dragi când dorul adesea îngân,
                                    duhuri-n clipele nerostite al Viului Sfânt,
                                         arzând, legănând şi Cer şi Pământ...

                                                           O altă săptămână de patimi,
                                                                 în cercul de foc, în cercul prea frânt,
                                                                     dezlegând şuvoaie de lacrimi
                                                                          şi-nflorind doar un gând, peste gând:
                                                                     - printre Lumi doar iubirea o caut
                                                                şi nu al lui Iuda vremelnic sărut -
                                                           peste pasul prea tânăr, cărunt...
























            ÎNVIEREA...

               Sunt la un pas
                    Mai aproape de stele
                         Și-i tăcere...
                              Reverberând adânc,
                                   Și prin clipă, și prin gând,
                                        Toaca bate
                                              Și răzbate
                                                             Cercul meu de om nătâng...
                                                                  Hristos a Înviat, șoptit, uitat
                                                                       Într-un pas nemăsurat
                                                                            Mă-mpresoară, mă-nfioară
                                                                                 Într-o doară
                                                                                      Doar când clopot plânge
                                                                              Lin, într-o doină, ding, dong, ding...
                                                                         În hotarul de lumină sting
                                                                    Atâtea doruri și cuvinte,
                                                               Toarse-n caierele sfinte
                                                          Să ne-alinte.
                                                     Când pribeag ne e sufletul de aur
                                                Arcuindu-se ca un balaur
                                           Peste chipul Maicii Sfinte,
                                      Trup și suflet, coborât-au azi în minte...



















                                                                      HRISTOS A ÎNVIAT!

                                                                                 Linişte adâncă,
                                                                                 Lângă recea stâncă;
                                                                                 Stelele făclii,
                                                                            Sufletele mii,
                                                                      Ard ca nişte torţe,
                                                                 În adâncul nopţii,
                                                            Lumină din lumină,
                                                       Aşteptând să vină...

                                                             Hristos a înviat din morţi,
                                                             Cu moartea pre moarte călcând...
                                                             Viaţă, iubire în veci dăruind...

                                                    Gândul, cuvânt clipocind,
                                               Păsări multe ciripind,
                                          Lângă duhul fulgerând,
                                     Peste cruce prea flămând,
                                Tot jelind cu Maica Sfântă,
                           Primăvara prea arzândă...

                                                                         Deschid poarta..către altă lume
                                                                              Unde Sfântul-ncearcă a spune:

                                            „Strâmtă este poarta,
                                       Că aşa ne este soarta
                                  Şi-ngustă este calea,
                                        Care duce către viaţă,
                                              Dinspre zori de dimineaţă,
                                                   Doar puţini sunt care-o află,
                                                        Prin secunda ancestrală,
                                                              Într-o magică îndrăzneală...

                                              Largă este poarta,
                                              Că aşa se-nvârte soarta,
                                                   Dar prea lată este calea
                                                         Care duce la pieire,
                                                               Amăgind aprigă fire;
                                                                    Mulţi sunt cei în adormire
                                                                          Care merg pe ea, închipuire...”






Poeți români contemporani la Sărbătoarea Paștelui - Nicolae VASILE

Nicolae VASILE, România














                                                                                               LUMINA DE PAȘTE

                                                                                              Uneori, de sărbători,
                                                                                         eşti pornit să te măsori,
                                                                                    ca atunci când vrei să ştii
                                                                              dacă eşti bun să te însori.
                                                                         De creşti o plantă,
                                                                    sau un animal poate de-l creşti,
                                                               doar după-aceea poţi spune,
                                                          că, de durată, pe cineva poţi să iubeşti.
                                                     Grijă să ai să aibă apă,
                                                să aibă mereu ce mânca,
                    abia apoi de la viaţă,
                         şi pentru tine poţi aştepta.
                              Cerul încearcă mereu să te ajute,
                                   să-ţi dăruiască
                                        Lumina care să te mântuiască,
                                             Lumină care tot renaşte
                                                  în fiecare dimineaţă de Paşte.
                                                       Poţi spera la o viaţă aleasă
                                                           de reuşeşti, an de an, să ajungi
                                                                cu Lumina speranţei nestinsă acasă.










luni, 24 aprilie 2017

Poeți români contemporani la Sărbătoarea Paștelui - Anișoara Gurău

Anișoara Gurău, România














                                                                            CONTOPIRE

                                                                                                   Aud... planset, tipat, vaiet,
                                                                                              toate lungi ca un ecou
                                                                                         patrunzand la mine-n suflet,
                                                                                    aud... durerea din nou.

                                           Ma cutremur si mi-e teama.
                                                Ma patrunde chinul Tau,
                                                     ma izbesc de zidul mortii,
                                                          lacrima curge din nou.

                                                                                                   Si ma contopesc cu focul
                                                                                              de durerea ce o duci,
                                                                                         sunt acolo si vad cum,
                                                                                    cari povara grelei cruci.

                                           Ma ucid ranile Tale.
                                                Chinu-i greu de indurat,
                                                     ai fost omorat pe cruce
                                                          ca si eu sa fiu iertat.

                                                                                                   Iisuse, Marite Doamne,
                                                                                              din morti Tu ai inviat,
                                                                                         preaslavit sa fii de-a pururi,
                                                                                    ca ne-ai binecuvantat!




             TACERE...


           Maine, e tacere...
                se simte chin, durere,
                     piroane mari
                          batute-n palme...
                               si curge sange,
                                    sufletul mi-e greu
                                         si plange.
                                              Atata jale...,si iar durere,
                                                   un ultim oftat...
                                                        apoi tacere.
                                                             O Vinere Neagra
                                                                  cu inimi impietrite,
                                                                       femei merg agale
                                                                            sunt triste, cernite.
                                                                                 E mult-apasare
                                                                                      si chin si durere,
                                                                                           e Vinerea Neagra...
                                                                                                E zi de tacere.




















                                                                                             CONEXIUNE

                                                                                M-am conectat la tot ce este frumos
                                                                           Și plăcut ochiului...
                                                                      La florile pomilor fructiferi din livadă,
                                                                 La bobocii lalelelor nerăbdătoare
                                                            Să-și arate culoarea..
                                                       La cerul plumburiu din care cerne
                                                  Necontenit ploaia.
                                             M-am conectat cu văzduhul
                                        Și m-am aliniat cu tristețea
                                   Gândului că Iisus va fi răstignit
                              Și batjocorit pe cruce
                         În Vinerea Neagră...
                    Mă contopesc cu trăirea Sa
                                                                De-acum 2000 de ani
                                                                     Și mă dor rănile Lui...
                                                                          Mă conectez cu resemnarea
                                                                               Că v-a Învia a treia zi după Scripturi.
                                                                          Emoții infinite îmi străbat ființa
                                                                     Picioarele îmi tremură când eu,
                                                                Voi fi acolo, în Casa Ta, asteptând
                                                           Să iau lumina Ta și să cântăm
                                                      Cu nemărginită bucurie și fericiți,
                                                                                                         HRISTOS A ÎNVIAT!